Bihartorda (Ungaria)

Înfrățirea cu localitatea Bihartorda (Ungaria)

Stema Bihartorda.svgDe localităţile Bihartorda (Ungaria) şi Torontáltorda (Serbia) ne leagă o frumoasă similitudine a numelui pe care îl poartă comunităţile noastre. Aflate în proximitate geografică, în trei ţări diferite, între Turda (România), Torontaltorda (Serbia) şi Bihartorda (Ungaria)  a rezultat un parteneriat durabil.

Istoricul relaţiilor începe la sfârşitul anilor 90 şi se leagă de numele consilierului local şi cetăţeanului de onoare al municipiului nostru, domnul Pataki Iosif, cel care a intermediat primele contacte între localităţile noastre, concretizate ulterior în parteneriate.

În anul 2001, la Bihartorda, au fost semnate acorduri bilaterale între cele trei localităţi prietene, iar în anul 2005, după demersurile legale făcute la Ministerul Afacerilor Externe, Consiliul Local al Municipiului Turda a avizat favorabil înfrăţirea cu Bihartorda.

Colaborările dintre comunităţile noastre s-au concretizat, în special, în schimburi culturale, vizite cu prilejul organizării evenimentului „Zilele Municipiului Turda”, şi sărbătorile localităţilor înfrăţite.

Localitatea Bihartorda are circa 1.000 locuitori, fiind situată în districtul Püspökladány, județul Hajdú-Bihar, Ungaria.

 

Website-ul localității: http://www.bihartorda.hu/


Actualizat la data de: 12/12/2014

Cautare
Contact

Primăria Municipiului Turda


P-ța 1 Decembrie 1918, nr. 28,
Mun. Turda, Județul Cluj, România
Telefon: 0264313160
Fax: 0264317081
E-mail: primaria@primariaturda.ro
Web: www.primariaturda.ro


 

 
Copyright © 2006- Municipiul Turda Harta site Powered by SOBIS Portal.