Colegiul Național Mihai Viteazul Turda

Înstăpânit din 1909 în memoria istoriei oraşului, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” este un spaţiu al devenirilor spirituale de calitate şi rafinament, visul copiilor care privesc spre viitor şi nostalgia celor care i-au păşit vreodată pragul ocrotitor şi generos.

O existenţă centenară vorbeşte despre trăinicia pietrei de temelie şi de esenţe regeneratoare numai de el ştiute, de loc binecuvântat cu alchimia tinereţii fără bătrâneţe.

De la gimnaziul superior cu 8 clase,trecând prin anii de restrişte ai războiului întâi mondial, având în formare deopotrivă elevi maghiari şi români, liceul s-a constituit într-o enclavă de cultură, cu bibliotecă şi societate de lectură proprii, cu teren de sport şi sală de gimnastică, cu un muzeu de biologie şi câte un laborator pentru predarea fizicii şi chimiei.

Anii 1944-1945 îşi pun amprenta distructivă asupra stării materiale a şcolii, care din 1921 şi până în 1947 a purtat numele de Liceul „Regele Ferdinand”.

După abolirea monarhiei el va deveni „Liceul de băieţi” iar mai apoi „Şcoala medie de băieţi nr.1”, cu clase de învăţământ primar, gimnazial şi liceal. Un an mai târziu va avea şi cursuri de învăţământ seral, pe care le va păstra până în anul 1990.

CNMV Turda_poza prezentare

Dată de referinţă în istoria sa, zilele de 8-9 mai 1958 au schimbat denumirea instituţiei în „Şcoala medie Mihai Viteazul”, care din 1959 până în 2008 va găzdui şi învăţământul cu limba de predare maghiară.

Revenirea la profilul eminamente teoretic, vatră de pregătire pentru o înaltă ţinută ştiinţifică a tinerilor care îşi vor desăvârşi personalitatea în instituţii de învăţământ superior, se va realiza din anul 1990.

În semn de recunoaştere a situării liceului în elita învăţământului românesc, prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 5044/17.11.1998, denumirea Liceul Teoretic ,,Mihai Viteazul” s-a schimbat în Colegiul Naţional ,,Mihai Viteazul”, începând cu data de 1.02.1999.  

Începând cu anul şcolar 2001-2002 funcţionează în cadrul instituţiei şi clase din învăţământul gimnazial. 

La data de 9 mai 2009 a fost lansată monografia şcolii şi de asemenea filmul ,,Sortit să dăinuie-Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Turda la 100 de ani ’’, film realizat de Ovidiu Cosac şi prof. Cristina Moldovan pe muzica lui Alex Malschi.

În perioada 2011-2014 a fost derulat prin Programul Operaţional Regional (POR), Axa prioritară 3 - „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.4 - „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”, proiectul „Reabilitarea, modernizarea şi eficientizarea energetică a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul’’ Turda’’. Urmare a acestui proiect s-au îmbunătăţit condiţiile de învăţământ prin reabilitarea şi dotarea cu echipamente didactice şi echipamente/soft IT a Colegiului Naţional Mihai Viteazul din Turda, respectiv a corpului principal al clădirii, a sălii de sport şi a cantinei colegiului, a crescut gradul de accesibilitate în clădirea principală a persoanelor cu dizabilităţi, a
crescut interesul absolvenţilor de gimnaziu cu performanţe la învăţătură pentru unitatea reabilitată şi modernizată şi se va extinde programul educaţional al colegiului.

Prin intermediul acestui proiect a fost reabilitată o suprafaţă de 7278 metri pătraţi aferentă celor trei corpuri principale de clădire ale Colegiului Naţional „Mihai Viteazul’’ Turda (clădirea principală, sala de sport şi cantina),au fost reabilitate acoperişurile tip şarpantă la toate cele trei cladiri, a fost înlocuită instalaţia electrică, instalaţia sanitară, racordul la sistemul municipal de canalizare şi a fost realizat un sistem de drenare perimetrală şi hidroizolaţie verticală la fundaţii.

Au fost dotate laboratoarele de specialitate (cu echipamente didactice şi IT), sala de sport (cu echipamente didactice) şi cantina (cu echipamente specifice şi mobilier) şi a fost instalat un sistem de supraveghere video.

La Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Turda se formează astăzi profesioniştii viitorului care răspund nevoii de competenţă a societății românești, de comunicare şi moralitate, creând, astfel, premisele realizării visurilor fiecărui elev. În școala noastră elevul este sprijinit să îşi cunoască şi să îşi dezvolte potenţialul şi aptitudinile în funcţie de interesele şi motivaţiile personale, să îşi dezvolte astfel personalitatea încât traiectul existenţial, social şi profesional să se poată desfăşura sub semnul succesului.

Personalități marcante ale societății românești au absolvit Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Turda. Îi menționăm pe academicienii  Octavian Fodor, Ioan Ursu, Camil Mureșanu, Andrei Avram, Tiberiu Mureșan, pe scriitorul  Pavel Dan, actorul Ovidiu Iuliu Moldovan, sculptorul Ștefan Hajdu sau Oliviu Gherman și Aurel Dragoș Munteanu.

Cei 581 de elevi din învăţământul gimnazial şi liceal din clasele cu predare intensivă a informaticii, ştiinţe ale  naturii sau ştiinţe sociale cu predarea intensivă a limbii engleze sunt instruiţi şi formaţi de un corp didactic cu ţinută intelectuală deosebită, în interiorul căruia spiritul de emulaţie este o realitate de zi cu zi.

Când ne gândim la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” vedem o şcoală ardeleană cu figuri ilustre de dascăli, care ne sunt şi astăzi modele, şi cu tinere vlăstare care îşi deschid mintea şi sufletul să culeagă din efervescenţa trudei intelectuale a dascălilor şi din spiritul şi lumina bătrânului mereu tânăr colegiu.

 

Website: http://cnmvturda.licee.edu.ro/

Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/www.lmv.cnmv.turda

Mai jos puteți vizualiza o prezentare PowerPoint  şi oferta educaţională a Colegiulu iNaţional „Mihai Viteazul” Turda:


Actualizat la data de: 03/03/2015

Cautare
Contact

Primăria Municipiului Turda


P-ța 1 Decembrie 1918, nr. 28,
Mun. Turda, Județul Cluj, România
Telefon: 0264313160
Fax: 0264317081
E-mail: primaria@primariaturda.ro
Web: www.primariaturda.ro


 

 
Copyright © 2006- Municipiul Turda Harta site Powered by SOBIS Portal.