ISTORIC
Salina Turda se găseşte în zona Durgău-Valea Sărată din Turda. Intrarea în Salină se face din str. Salinelor 54A sau prin intrarea principală situată în centrul turistic Salina-Durgău situat pe Alea Durgău.
La Turda a fost cunoscut şi exploatat zăcământul de sare înca din cele mai vechi timpuri (dovezi arheologice sigure ale exploatării sării la Durgău-Turda există din perioada preromană 50 î.C.-106 d.C.), dar exploatarea sistematica a zăcământului, începe în perioada ocupaţiei romane (106-274d.C.). Sarea era exploatată de către romani în camere piramidale de 17-34 m adâncime si 10-12 m lăţime. În afara masivului de sare de la Durgău, romanii au exploatat şi masivul de sare de la Băile Romane (în zona ştrandului actual).
Primul document în care este pomenită Ocna de la Turda a fost emis de către cancelaria maghiară în anul 1075.
În cursul secolului al XIII-lea este pomenită documentar explicit Ocna de la Durgău-Turda. La 1 mai 1271 se dăruia capitalului Episcopiei de Transilvania „ocna de sare de la Durgău-Turda”. În timpul stăpânirii maghiare a Salinei de la Turda, au fost deschise la Durgău un număr de 4 ocne subterane: Mina Katalin, Mina Horizont, Mina Felsö-Akna şi Mina Iosif (Joseph). La sfârşitul secolului al XVII-lea mina de sare de la Durgău-Turda intră implicit sub administraţia directă austriacă (perioada austro-ungară). În această perioadă (secolele XVII-XIX) au fost deschise la Durgău un număr de 5 ocne subterane: Mina Tereza, Mina Anton, Mina Clujeana, Mina Rudolf şi Mina Ghizela. Salina de la Turda, care a fost una din cele mai importante saline ale Transilvaniei, începe să decadă după anul 1840, datorită concurenţei tot mai puternice a salinei Ocna Mureş.
În anul 1853 încep săpăturile galeriei de acces Franz Josef (spre a uşura transportul sării la suprafaţă), săpături finalizate la sfârşitul secolului XIX. Exploatarea sării din Salina Turda a fost sistată definitiv în anul 1932, din cauza dotării tehnice primitive, a randamentului scăzut şi a concurenţei altor saline ardelene. După închidere, salina a intrat într-o perioadă de uitare, până în timpul celui de-al doilea război mondial când a fost utilizată ca adăpost pentru populaţia oraşului. După anul 1950 pâna in anul 1992, când a fost redeschisă pentru public ca obiectiv turistic, primii 500 m ai galeriei de transport Franz Josef au fost utilizaţi ca depozit de brânzeturi.
SalinaTurda s-a redeschis în anul 1992 (în scop turistic si curativ).
Cu sprijinul financiar al Uniunii Europene în anul 2008 încep lucrările de modernizare ale salinei, fiind redată circuitului turistic începând cu luna ianuarie 2010. În perioada ianuarie 2008 - ianuarie 2010 a avut loc un proces de modernizare a Salinei Turda. În urma acestuia a fost creată o înfăţişare nouă şi o funcţionalitate extinsă a Salinei Turda. În Mina Rudolf există acum o sală de concerte, teren de sport, bowling, minigolf dar şi o gondolă imensă şi s-a montat şi un ascensor (lift) pentru persoanele care se deplasează mai greu. În Mina Terezia s-a construit un debarcader pe lac cu bărci care permit plimbarea turiştilor pe lacul salin.
Structura
Mina Rudolf are o formă de sală trapezoidala numită în termeni tehnici abataj în talpă. Aceasta a fost începută în anul 1867 şi are o lăţime de circa 50 m, o lungime a vetrei (talpa abatajului) de 80 m iar adâncimea este de 40 de m. Scările coboară de a lungul a 13 etaje fiecare având marcat anul în care a fost săpat. Datorită infiltraţiilor pe peretele nordic s-au format stalactite de sare cu o viteză de creştere de 2 cm/an. Ca urmare a lucrărilor din ultimii ani Mina Rudolf a fost dotată cu o serie de elemente noi care sunt destinate turiştilor: sală de concerte, teren de sport, gondolă, minigolf, bowling. A fost montat şi un lift pentru a uşura accesul în mină.
Mina Ghizela a fost deschisă în 1857 şi urma să fie o mină similară minei Rudolf însă s-au executat doar lucrările pregătitoare, lucrarea fiind abandonată. În 1992 la deschiderea minei pentru tratament a fost extinsă sala octogonală.
Mina Terezia este o mină de tip clopot cu o adâncime de 90 m în a cărei vatră s-a format un lac subteran cu adâncimea de 5-8 metri şi un diametru în jur de 70 m. Mina a fost exploatată încă din 1690. Aici se află celebra cascadă de sare pe peretele nordic al minei, cascadă ce s-a format prin depunerea sării din soluţia salină ce se prelingea din galeriile romane. Recent s-a amenajat un debarcader cu bărci pe lacul subteran din Mina Terezia şi o zonă de promenadă deosebită prin arhitectura elementelor ce o compun.
Galeria Franz Josef.Pentru a facilita şi mai mult exploatarea sării între 1853 şi 1870 este construită o galerie orizontală pentru transportul sării la suprafaţă. Această galerie avea iniţial 780 m însă a fost prelungită astfel încât acum are 917 m. Un aspect interesant ce merită menţionat este că între 1948 şi 1992 a avut rolul de depozit de brânză.
Salina Turda se găseşte în zona Durgău-Valea Sărată din Turda. Intrarea în Salină se face din str. Salinelor 54A sau prin intrarea principală situată în centrul turistic Salina-Durgău situat pe Alea Durgău.
La Turda a fost cunoscut şi exploatat zăcământul de sare înca din cele mai vechi timpuri (dovezi arheologice sigure ale exploatării sării la Durgău-Turda există din perioada preromană 50 î.C.-106 d.C.), dar exploatarea sistematica a zăcământului, începe în perioada ocupaţiei romane (106-274d.C.). Sarea era exploatată de către romani în camere piramidale de 17-34 m adâncime si 10-12 m lăţime. În afara masivului de sare de la Durgău, romanii au exploatat şi masivul de sare de la Băile Romane (în zona ştrandului actual).
Primul document în care este pomenită Ocna de la Turda a fost emis de către cancelaria maghiară în anul 1075.
În cursul secolului al XIII-lea este pomenită documentar explicit Ocna de la Durgău-Turda. La 1 mai 1271 se dăruia capitalului Episcopiei de Transilvania „ocna de sare de la Durgău-Turda”. În timpul stăpânirii maghiare a Salinei de la Turda, au fost deschise la Durgău un număr de 4 ocne subterane: Mina Katalin, Mina Horizont, Mina Felsö-Akna şi Mina Iosif (Joseph). La sfârşitul secolului al XVII-lea mina de sare de la Durgău-Turda intră implicit sub administraţia directă austriacă (perioada austro-ungară). În această perioadă (secolele XVII-XIX) au fost deschise la Durgău un număr de 5 ocne subterane: Mina Tereza, Mina Anton, Mina Clujeana, Mina Rudolf şi Mina Ghizela. Salina de la Turda, care a fost una din cele mai importante saline ale Transilvaniei, începe să decadă după anul 1840, datorită concurenţei tot mai puternice a salinei Ocna Mureş.
În anul 1853 încep săpăturile galeriei de acces Franz Josef (spre a uşura transportul sării la suprafaţă), săpături finalizate la sfârşitul secolului XIX. Exploatarea sării din Salina Turda a fost sistată definitiv în anul 1932, din cauza dotării tehnice primitive, a randamentului scăzut şi a concurenţei altor saline ardelene. După închidere, salina a intrat într-o perioadă de uitare, până în timpul celui de-al doilea război mondial când a fost utilizată ca adăpost pentru populaţia oraşului. După anul 1950 pâna in anul 1992, când a fost redeschisă pentru public ca obiectiv turistic, primii 500 m ai galeriei de transport Franz Josef au fost utilizaţi ca depozit de brânzeturi.
SalinaTurda s-a redeschis în anul 1992 (în scop turistic si curativ).
Cu sprijinul financiar al Uniunii Europene în anul 2008 încep lucrările de modernizare ale salinei, fiind redată circuitului turistic începând cu luna ianuarie 2010. În perioada ianuarie 2008 - ianuarie 2010 a avut loc un proces de modernizare a Salinei Turda. În urma acestuia a fost creată o înfăţişare nouă şi o funcţionalitate extinsă a Salinei Turda. În Mina Rudolf există acum o sală de concerte, teren de sport, bowling, minigolf dar şi o gondolă imensă şi s-a montat şi un ascensor (lift) pentru persoanele care se deplasează mai greu. În Mina Terezia s-a construit un debarcader pe lac cu bărci care permit plimbarea turiştilor pe lacul salin.
Structura
Mina Rudolf are o formă de sală trapezoidala numită în termeni tehnici abataj în talpă. Aceasta a fost începută în anul 1867 şi are o lăţime de circa 50 m, o lungime a vetrei (talpa abatajului) de 80 m iar adâncimea este de 40 de m. Scările coboară de a lungul a 13 etaje fiecare având marcat anul în care a fost săpat. Datorită infiltraţiilor pe peretele nordic s-au format stalactite de sare cu o viteză de creştere de 2 cm/an. Ca urmare a lucrărilor din ultimii ani Mina Rudolf a fost dotată cu o serie de elemente noi care sunt destinate turiştilor: sală de concerte, teren de sport, gondolă, minigolf, bowling. A fost montat şi un lift pentru a uşura accesul în mină.
Mina Ghizela a fost deschisă în 1857 şi urma să fie o mină similară minei Rudolf însă s-au executat doar lucrările pregătitoare, lucrarea fiind abandonată. În 1992 la deschiderea minei pentru tratament a fost extinsă sala octogonală.
Mina Terezia este o mină de tip clopot cu o adâncime de 90 m în a cărei vatră s-a format un lac subteran cu adâncimea de 5-8 metri şi un diametru în jur de 70 m. Mina a fost exploatată încă din 1690. Aici se află celebra cascadă de sare pe peretele nordic al minei, cascadă ce s-a format prin depunerea sării din soluţia salină ce se prelingea din galeriile romane. Recent s-a amenajat un debarcader cu bărci pe lacul subteran din Mina Terezia şi o zonă de promenadă deosebită prin arhitectura elementelor ce o compun.
Galeria Franz Josef.Pentru a facilita şi mai mult exploatarea sării între 1853 şi 1870 este construită o galerie orizontală pentru transportul sării la suprafaţă. Această galerie avea iniţial 780 m însă a fost prelungită astfel încât acum are 917 m. Un aspect interesant ce merită menţionat este că între 1948 şi 1992 a avut rolul de depozit de brânză.
