Istoric

Comuna primitivă
Cele mai vechi urme de locuire omeneasca in zona apartin comunitatilor musteriene de vanatori din paleoliticul mijlociu. Asemenea descoperiri cu o vechime de cca. 60.000 de ani, s-au produs in mai multe pesteri din celebra rezervatie naturala si arheologica din Cheile Turzii. In cele peste 60 de pesteri si grote din cheile sapate de paraul Hasdatelor intre localitatile Petrestii de Jos si Cheia, urmele de locuire preistorica sunt numeroase si de mare valoare stiintifica. Inca mai importante decat urmele paleolitice sunt aici descoperirile care atesta neoliticul, reprezentat foarte bine de culturile "Cheile Turzii", "Lumea Noua" si "Petresti". Ceramica pictata neolitica, de tip "Petresti", descoperita in pesterile din Cheile Turzii, constituie o impresionanta manifestare a ceea ce a insemnat arta preistorica. Locuirea neolitica este atestata si la Moldovenesti ori la Mihai Viteazu, pentru a ne referi doar la doua localitati din preajma Turzii.
Perioada finala a epocii pietrei si de tranzitie spre epoca metalelor este reprezentata pe teritoriul orasului de descoperirea, pe Dealul Suia, a unor fragmente ceramice apartinand culturii Cotofeni si a unor toporase din piatra. Epoca bronzului (cca. 1700 - 1150 i.Cr.) este bine atestata in jurul Turzii: se locuia in pesterile din Cheile Turzii si Cheile Turenilor, dar si la Moldovenesti, Mihai Viteazu si Cornesti. Prima varsta a epocii fierului, perioada hallstattiana (1150 - 450 i.Cr.) este cunoscuta in Turda prin descoperirea, foarte recenta (in 1994) a unei asezari situate pe un promotoriu intre Baile Sarate si Aries, deasupra cimitirului. Aceleiasi epoci ii apartin fragmentele ceramice descoperite in jurul Uzinei de apa, in partea sudica a municipiului Turda si o sabie din bronz al carui loc de descoperire este neprecizat.

Epoca dacică
Etapa finala a celei de-a doua varste a epocii fierului (Latene) corespunzatoare secolelor I i.Cr. - I d.Cr., constituie cadrul cronologic pentru studiul maximei infloriri a culturii materiale si spirituale a geto-dacilor. Viata economica intensa, programul rapid in organizarea societatii - culminand cu aparitia statului dac, o istorie politica cu implicatii europene, constituie trasaturile definitorii pentru faza "clasica" a civilizatiei dacice, etapa jalonata de domnia regelui intemeietor de stat, Burebista si cea a regelui-erou, Decebal. Chiar daca descoperirile arheologice nu sunt aici atat de spectaculoase (ca acelea, de pilda, din centrul statului dac, din cetatile din Muntii Orastiei), daco-getii sunt atestati si in zona Turzii prin diverse marturii, care le confera calitatea de creatori ai unei culturi specifice. Cea mai importanta asezare dacica de pe aceste meleaguri se afla, fara indoiala, chiar pe teritoriul actual al municipiului Turda.
Geograful Ptolemeu (Geographia III, 8, 4) o numeste Patreuissa, ceea ce este, probabil, o coruptela din Patavissa sau Potaissa (aceasta din urma forma mai des atestata) reprezinta numele dacic al asezarii, nume perpetuat apoi in epoca romana. Pe langa cateva fragmente ceramice ale unei forme de vas tipic dacic (ceasca dacica) descoperite pe Dealul Suia, cele mai semnificative descoperiri sunt sase tetradrahme dacice emise in sec. III - II i.Cr., la care se adauga modele straine (tetradrahna thasiana, o drahma din Apolonia, o moneda din Corinthus si denari romani republicani din secolele II - I i.Cr.). Aceste descoperiri se concentreaza in Valea Sandului, pe Dealul Zanelor, Dealul Suia si Valea Pordei, indicand probabil localizarea Potaissei dacice in zona de Sud-Vest a municipiului Turda. Daca Potaissa dacica potrivit documentatiei arheologice actuale, nu pare sa fi fost o asezare prea importanta, in schimb localitatea daco-romana care se dezvolta aici dupa anul 106 d.Cr. va deveni unul din principalele centre urbane ale provinciei Dacia.

Epoca romană
Pe inscriptia latina de pe miliarum-ul descoperit in satul Aiton, datand din anii 107 - 108 d.Cr. cand romanii construiau tronsonul Potaissa-Napoca a drumului strabatea proaspat infiintata provincie, se mentiona numele asezarii Potaissa. Situata pe "soseaua" principala a provinciei si in imediata apropiere a Ariesului, inconjurata de terenuri fertile, propice agriculturii, asezarea rurala Potaissa (vicus Patavissensium) avea toate conditiile de dezvoltare in cadrul noilor structuri economico-sociale, culturale si politice romane. Nu departe se aflau cariere cu piatra buna pentru constructii, paduri si pasuni dupa cum se exploata, poate, si sarea. Colonistii veniti in Dacia din toata lumea romana (dupa cum marturiseste Eutropius in secolul al IV-lea) s-au stabilit si la Potaissa. Primele sase decenii de viata romana s-au scurs intr-o dezvoltare lenta, dar sigura, fara evenimente deosebite. Mai importanta ramane stabilirea la Potaissa, in prima jumatate a veacului al II-lea, a primelor grupuri de colonisti, cetateni romani (cives Romani).
Din descoperirile arheologice rezulta ca dupa 106 d.Cr. nucleul asezarii (vechea Potaissa dacica) a continuat sa ocupe partea sud vestica a actualului municipiu, dar s-a produs si o partiala "mutare" spre Valea Sandului. Primii colonisti nu se aseaza aici, ci mai spre rasarit, la sud de actuala Piata Romana, intre bucla Ariesului si pantele estice ale Dealului Zanelor. Apare, in felul acesta, al doilea nucleu de viata romana la Potaissa.In anul 168 este transferata la Potaissa legiunea a V-a Macedonica; imparatul Marcus Aurelian intarea astfel apararea Daciei nordice. Odata cu incetarea ostilitatilor, cand legiunea se va stabili efectiv in localitate si isi va construi un impunator castru, Potaissa va intra in ritmul trepidant de viata caracteristic marilor centre militare. Una din primele consecinte ale sosirii legiunii este un adevarat salt demografic: la Potaissa se stabilesc peste 5000 de militari si numeroase elemente civile. Dezvoltarea economica in ritm alert, accelerarea procesului de urbanizare si sporirea substantiala a a numarului de cetateni romani determina acordarea statutului juridic de oras. Mai multe inscriptii pastreaza numele orasului in forma Municipium Septimium Potaissense. Probabil tot Septimius Severus care a dominat intre anii 193-211 - adevaratul "parinte" al orasului - i-a acordat apoi rangul de colonie si dreptul italic. Din acel moment Potaissa intra in faza maximei sale dezvoltari: in prima jumatate a secolului al III-lea va fi unul din cele mai insemnate orase ale provinciei, intrecut doar de Apullum si de Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Populatia orasului poate fi aproximata la vreo 20-25000 de locuitori, inclusiv militari din legiunea a V-a Macedonica. Cei mai multi colonisti asezati la Potaissa erau originari din Peninsula Balcanica, Dalmatia, Pannonia si Asia Mica. Circulatia monetara la Potaissa a fost temeinic studiata. Din descoperirile de pana acum rezulta ca pana la razboaiele marcomanice predominau in circulatie moned de bronz, necesare schimbului marunt, sub dinastia Severilor predomina denarul de argint, ca apoi, spre mijlocul secolului al III-lea, raportul intre monedele de bronz si cele de argint sa se echilibreze. Un singur tezaur monetar din epoca romana se cunoaste la Potaissa, compus din 211 monede de argint emise intre anii 194-243, descoperit pe platoul de la vest de castrul legiunii. Marea majoritate a monedelor descoperite la Potaissa sunt emise, fireste, in monetariile din Roma, apoi emisiuni ale provinciei Dacia si cateva zeci de monede emise de orasele grecesti din Moesia Inferioara, Tracia, Macedonia, Asia Mica, Siria etc. Monedele straine reflecta aria de unde soseau negustorii straini in oras, precum si provinciile pana unde ajungeau negustorii si marfurile produse la Potaissa.
Cele mai frumoase lucrari de arta descoperite in oras sunt statuete de bronz reprezentand divinitati. Doua dintre ele, de mare valoare, pot fi admirate in muzeul turdean: o statueta descoperita in castru infatiseaza pe Jupiter; alta descoperita in oras, il reprezinta pe Marte.

Evul mediu
In primul document cunoscut pana in prezent cu referire la Transilvania, emis de cancelaria maghiara in anul 1075 este mentionata vama ocnelor de sare "la cetatea ce se cheama Turda ... in locul ce se cheama in ungureste Aranyas, iar in latineste Aureus". Importanta actului merita a fi subliniata, mai intai pentru faptul ca inregistreaza existenta unei asezari sub denumirea ei ramasa pana azi, denumire mostenita din perioada de dinaintea cuceririi arpadiene si apoi pentru mentionarea exploatarii unei bogatii atat de pretioase in acele vremuri, cum era sarea. Pe de alta parte, in documente din anii 1202-1203 si 1323, este pomenita "cetatea Turda" pe vatra actualului oras. Tot pe vatra orasului de azi, un document din anul 1276 pomeneste o fortificatie sub numele de "cetatea Aries", iar altul, din 1441, mentioneaza "saltul si cetatea Samiclaus". Satul Samiclaus localizat in partea de sud-est a orasului actual, dependent de Turda, este mentionat cu mult timp inainte (1202-1203), intr-un act de hotarnicie emis de regele maghiar Emeric.
Intr-un act din anul 1276 pastrat intr-o copie din secolul al XVII-lea, sunt fixate hotarele intre satul stapanit de biserica din Arad si Samiclaus (Zentmyklosfala), pe care l-a primit banul Micud de la regele Bela al IV-lea; aflam ca hotarul celor doua posesiuni "incepe la paraul Peseleu aproape de capela ... inaintand la cetatea patrulatera Sixadonia; dinspre Sanmihai coborand direct in mijlocul Ariesului si prin mijlocul acestuia coborand catre rasarit la Cetatea Aries, iar de la aceasta trecand direct prin raul Aries inspre sud ..."
Incepand cu a doua jumatate a veacului al XIII-lea, in contextul dezvoltarii voievodatului Transilvaniei, orasul Turda, pe langa rolul economic mereu in crestere, va primi si o insemnata functie administrativa si politica, ca loc de intrunire a adunarilor obstesti din Transilvania numite si "Congregatii generale". cea dintai adunare obsteasca din Transilvania a fost tinuta in apropierea Turzii in anul 1238, in timpul puternicului voievod Roland Borsa. E vorba de o adunare obsteasca a "nobilimii Transilvaniei". Din adunari tinute la inceput in mod regulat, in urma intaririi puterii centrale si a masurilor administrative luate de regele Carol Robert de Anjou dupa 1330, ele se transforma in adunari periodice cu caracter judiciar, in care rolul principal il juca nobilimea din cele sapte comitate transilvanene. Aceste adunari se tineau anual sau de doua ori pe an, de obicei langa Turda. Deseori, alaturi de nobilimea din cele sapte comitate, luau parte si alte categorii sociale, interesate in procesele sau in celelalte treburi dezbatute acolo.
Pe la mijlocul secolului al XV-lea, congregatiile voievodale au fost transformate in congregatii generale ale nobilimii. In aceasta forma s-au intrunit pentru prima data in anul 1437, cu scopul de a hotari reprimarea rascoalei taranilor iobagi de la Bobalna. In urma acestui eveniment nobilimea maghiara si paturile instarite ale secuilor se adunau din proprie initiativa la Turda sau Medias, pentru luarea de hotarari comune in vederea apararii pozitiei lor privilegiate, impotriva claselor de jos. Participarea orasenilor din Turda la razboiul taranesc din 1514 condus de Gheorghe Doja este insa un fapt cert. In urma sangeroasei represiuni nobiliare impotriva rasculatilor, conducatorii orasului apeleaza la bunavointa regelui pentru a le recunoaste vechile privilegii si libertati pierdute prin alaturarea la miscare.
Dupa dezastrul de la Mohaci din anul 1526, cand puterea militara a Ungariei a fost zdrobita si tara ocupata de otomani, importanta economica si politica a Turzii crese in cadrul principatului autonom creat in anul 1541 sub suzeranitatea turceasca, dar dar fiind condus de principi alesi din familiile nobiliare. Bazele organizarii politice si administrative ale Principatului Autonom Transilvania au fost puse la dieta de la Turda din anul 1542. Tinute tot la Turda si printre primele din Europa, dietele din anii 1557 si 1568 au decretat libertatea a patru culte religioase existente pe teritoriul Transilvaniei. Din pacate, cu acele prilejuri, nu s-a legiferat si libertatea confesionala a majoritatii populatiei din Transilvania, a taranimii romane.
Una din temeliile prosperitatii economice a Turzii, continua sa fie si in acelasi timp, exploatarea sarii. Comisarii imperiului habsburgic, pe la 1550 (cand Transilvania a fost vremelnic ocupata), au facut o inventariere a ocnelor de la Turda, furnizand date despre calitatea sarii, procedeele de lucru, despre numarul si felul lucrarilor, etc. In cursul evenimentelor istorice ce au urmat, printr-o trista faima, istoria orasului Turda a fost legata si de personalitatea marelui si stralucitului voievod, primul unificator al tarilor romane, Mihai Viteazul, cel al carui sfarsit avea sa aiba loc pe campia din apropierea orasului. Luptele interne care au urmat mortii lui Mihai Viteazu, intre trupele imperiale si cele ale nobilimii din Transilvania au provocat mari distrugeri orasului Turda, mai cu seama acelor parti situate in afara incintei fortificate. Indeosebi Turda Noua a cazut prada jafurilor si incendiilor, ramanand aproape depopulata. Sub amenintarea devastarilor pricinuite de ciocnirile dintre cele doua tabere, localnicii s-au adapostit in spatele intariturilor din spatele lacasului de cult. Cei care au reusit sa supravietuiasca cumplitelor incercari abatute asupra lor, au luat calea pribegiei.
Interesat de buna functionare a ocnelor de sare, principele Transilvaniei Gabriel Bethlen (1613-1639), a emis privilegiile din anii 1614 si 1619, prin care se incuraja repopularea orasului. Daca inainte de evenimentele din anul 1601 si prin reglementarile privilegiului din 1614 preponderenta in cadrul conducerii comunitatii o aveau locuitorii din Turda veche, actul din 1619 ii avantajeaza pe cei proaspat asezati in Turda Noua si care erau in cea mai mare parte fosti ofiteri si soldati eliberati din armata principelui, carora li se acorda privilegii nobiliare. Din aceasta cauza s-au iscat o serie de nemultumiri si neintelegeri intre orasenii din Turda Veche pe de o parte si Turda Noua pe de alta parte, neintelegeri care au continuat multa vreme, fiind aplanate dupa 1631, cand si vechiul oras a obtinut drepturi nobiliare, cele doua comunitati contopindu-se in asa numitul targ nobil (oppidum nobilium) Turda. O sporire a populatiei Turzii a avut loc pe la 1660, cand un mare numar de famili s-au refugiat aici, in urma ocuparii Oradiei de catre turci.
Incorporarea Transilvaniei in imperiul habsburgic la sfarsitul veacului al XVII-lea a fost primita cu ostilitate, fapt ce a determinat curand dupa 1700 aderarea unei mari parti a Transilvaniei la rascoala antihabsburgica condusa de Francisc Rakoczi. Rascoala a cuprins in 1703 si partile Turzii, orasul fiind ocupat de partizanii lui Rakoczi. Unul din conducatorii populari ai rascoalei, capitanul Nechita Balica, in fruntea unei cete de rasculati s-a aparat in pesterile din Cheile Turzii si conform traditiei, de atunci au ramas zidurile ce se mai observa la intrarea marii pesteri de pe versantul sudic al cheilor.
In ceea ce priveste viata spirituala a orasului in perioada evului mediu nu se cunosc date elocvente. Numai Renasterea trimite spre vesnicie o unda luminoasa: intre cele mai vechi manuscrise latine din Transilvania s-a pastrat lucrarea „Breviarum Transilvanicum”, copiata la 1461, intr-o aleasa scriere ornata, de Nicolae de Turda - "Per manus Nicolai scriptoris de Transilvania de appido Thorda" („De mana lui Nicolae copist din Transilvania din cetatea Turda”).

Turda în perioada 1848-1918
Orasul Turda a cunoscut in perioada 1848-1918 o evolutie care s-a inscris pe de o parte in aceea general transilvana, iar pe de alta parte a fost determinata de conditiile locale intre care un rol hotarator au avut situatia sa politico-administrativa de resedinta a comitatului Turda si de privilegiat al intalnirii intereselor economice si comerciale ale zonelor din care era alcatuit comitatul. Fostul comitat medieval Turda a cunoscut in vremea reformei administrative din anul 1876 o importanta modificare prin aceea ca partea sa estica a trecut la scaunul Mures, alcatuindu-se astfel comitatul Mures-Turda.
Populatia orasului Turda prezinta o dinamica crescatoare. De la cei 6.364 locuitori inregistrati in perioada 1784-1787 (conscriptia Iozefina), Turda ajunge la 7.768 locuitori in 1854, la 9.434 locuitori in 1882 si la 13.455 locuitori in 1910. De asemenea numarul caselor din Turda era in 1857 de 1.678 pentru ca in anul 1882 numarul acestora sa junga la 1869. Dupa statistica dn 1882 cei 9434 locuitori ai orasului erau astfel distribuiti: maghiari-6.959 (73,7%), romani-1.794 (19%), germani - 128 (1,3%), tigani-190 (2.0%), armeni-36, slovaci-12, altii-315 (3,3%). Dupa anul 1880 numarul romanilor stabiliti in Turda va creste fara insa ca proportia lor sa depaseasca un sfert din populatia orasului. Alaturi de extractia sarii, inaintea primului razboi mondial, mai functiona la turda o fabrica de bere, una de gips, alta de celuloza, pentru ca in anul 1913 sa fie infiintata fabrica de ciment.
In timpul revolutiei de la 1848, orasul Turda a cunoscut din plin febra evenimentelor in derularea lor cronologica. Inca inaintea adunarii de la Blaj, in oras au fost aduse intariri militare si s-a trecut la infiintarea unei "garzi cetatenesti" maghiare pentru care au fost alocate fonduri si s-au solicitat arme, iar spre oras se indreptau doua companii secuiesti. Orasul devine un bastion intarit al fortelor care s-au opus revendicarilor legitime ale romanilor. Printre participantii la Adunarea Nationala de la Blaj se aflau si fii satelor din imprejurimile Turzii.
Dupa promulgarea patentei imperiale din anul 1854 s-a inregistrat un val de revolte ale taranilor impotriva abuzurilor care au insotit actiunile de segregare si comasare a pamanturilor, asa cum au fost acelea din primavara anului 1859 de la Calarasi, Moldovenesti, Cornesti, Valisoara. Aplicarea prevederilor patentei, cu intreg cortegiul de abuzuri, au generat un lungsir de procese intre tarani si marii proprietari. In timpul acestor procese, figura unuia dintre aparatorii taranilor, dr. Ioan Ratiu, avea sa se impuna pregnant in inimile si constiintele acestora. In legatura cu acest capitol al activitatii dr. Ioan Ratiu au fost subliniate cu deplina indreptatire urmatoarele idei: "A pleda pentru tarani sau pentru nobili in procese juridice care se incadrau in procesul social-istoric de subminare a relatiilor agrare feudale nu inseamna doar indeplinirea unui act profesional, ci implicit o atitudine politica, avand atat componente sociale cat si nationale. Pozitia la care dr. Ioan Ratiu s-a ridicat, incepand cu al saptelea deceniu al secolului trecut, in miscarea nationala a romanilor transilvaneni si care a facut din Turda, pana la Memorandum un centru al acestei miscari, se datoreazain buna masura popularitatii obtinute prin activitatea sa neobosita de pledant pentru cauza taranilor, impotriva nobililor, in procesele urbariale".
Un alt capitol cu multiple semnificatii nationale a fost reprezentat de eforturile turdenilor depuse in vederea infiintarii aici a unei scoli romanesti. Conceputa in folosul romanilor din intreaga zona, aceasta scoala ar fi urmat sa contribuie major la promovarea intereselor lor nationale. De o semnificatie deosebita apare calatoria intreprinsa in august-septembrie 1869, de acelasi dr. Ioan Ratiu, la Bucuresti, unde a fost stabilit sistemul de colectare de ajutoare banesti pentru scoala din Turda. Inceputul primului razboi mondial a dus la o considerabila inrautatire a situatiei sociale si nationale a romanilor din intreaga Transilvanie. Inrolarile pe front, lipsa bratelor de munca, repetatele rechizitii, cresterea costului vietii, specula in vanzarea produselor de stricta necesitate indeosebi a celor alimentare, precum si abuzurile autoritatilor in efectuarea rechizitiilor, in trimiterea la muncile fortate si in acordarea ajutoarelor de razboi familiilor celor plecati in transee au fost atatea cauze ale nemultumirilor.
S-a ajuns astfel la izbucnirea, inca din toamna anului 1917, a razvratirilor locale care vor lua o mare amploare in cursul anului urmator. In fata situatiei generalizarii nemultumirilor maselor, in septembrie 1918, autoritatile locale cereau intariri ale aparatului represiv, cu justificarea ca, altfel, "ordinea publica se va prabusi" Perimata "ordine publica aparata cu disperare de oficialitati a fost supusa, in aceasta toamna fierbinte a anului 1918, asaltului celor multi, in fata caruia avea cu adevarat sa se prabuseasca.
In prima saptamana a lunii noiembrie 1918 a fost constituit Consiliul National Roman al comitatului Turda in frunte cu Al.Ratiu si I.Boieriu, iar apoi Consiliile Nationale de plasa si comunale, luand astfel nastere, prin vointa maselor populare, noile organe de conducere care si-au asumat atributiile politico-administrative la nivelurile respective.

Turda în perioada interbelică
Dezvoltarea industriala puternica pe care a cunoscut-o orasul Turda in perioada interbelica a avut repercursiuni si in plan social. alaturi de cresterea populatiei este semnificativa si cresterea numarului de case -fata de 1.869 de case in 1882 numarul acestora ajunge la 4.054 in anul 1930. La mijlocul celui de al patrulea deceniu in Turda functionau doua fabrici de ciocolata si bomboane, una de soda caustica, acid clorhidric etc. una de carbonat de calciu si sare Glauber, o turnatorie de fier si fabrica de masini, sase tabacarii, o fabrica de mobila, o fabrica de ciment, o fabrica de var, opt de obiecte de alabastru, trei de vase ceramice, una de sticlarie, una de portelan si una de caramizi refractare si gresie de coase, o fabrica de asfalt ("Bitumen"-Oprisani) s.a. In Turda aveau loc de patru ori pe an mari balciuri. Institutiile decredit importante erau Filiala Bancii Nationale, Banca Centrala "Ariesana", Banca de credit, Banca Populara, Banca Judeteana, Casa de economi din judetul Turda, Banca Comertului s.a.
Invatamantul orasului Turda era reprezentat de Liceul de baieti "Regele Ferdinand", Liceul de fete "Principesa Elena", Liceul Comercial de Baieti, Gimnaziul Industrial, Scoala de Agricultura si Viticultura, Scoala de Horticultura, o scoala de ucenici, opt scoli primare si sase gradinite.
In ce priveste viata culturala a orasului, Marea Unire de la 1 decembrie 1918 constituie momentul de descatusare a vietii spirituale din Transilvania, inclusiv din orasul de pe malurile Ariesului.
Inca din anul 1919 apare saptamanalul "Foaia noastra", schimbandu-si in acelasi an titlul in "Turda", a carui aparitie se prelungeste pana in anul 1926. In perioada 1926-1934 se tipareste la Turda gazeta saptamanala "Ariesul", editata de profesorul si poetul turdean Teodor Murasanu.
Sub titlul "Turda" mai sunt editate trei gazete saptamanale, cu aparitii de 1-2 ani, cu exceptia celei editate de Ion Pescariu in perioada 1919-1923, carora li se adauga cateva cotidiene efemere, buletine, monitoare oficiale si reviste literare.
Sa mentionam de asemenea ca la Turda au luat fiinta in 1926 tipografia si libraria "Ariesul" conduse de Teodor Murasanu, sustinute material de o societate anonima, de fapt de multi intelectuali turdeni. Revistele aparute la Turda in perioada interbelica sunt urmatoarele:
- "Fire de tort" - revista a elevilor Liceului "Regele Ferdinand", mai precis a membrilor Societati Literare "Titu Maiorescu". Au fost editate doar trei numere, 1 si 2-3, in anul 1925 sub coordonarea tanarului profesor de limba si literatura romana Teodor Murasanu. In numarul 2-3 elevul Pavel Dan, viitor prozator, a publicat analiza literara a poeziei "Ideal" de George Cosbuc.
- "Abecedar" (1933-1934) - o revista liliputana aparuta initial la Brad la 11 mai 1933, editata de tinerii poeti Emil Giurca si George Boldea. Momentul aparitiei anticipeaza efervescenta revuistica romaneasca din Ardeal. Sa mai mentionam ca din septembrie 1933 (nr. 19-20) revista este condusa de profesorul si poetul turdean Teodor Murasanu, de emil Giurca, George Boldea, Mihai Beniuc, Pavel Dan. Numarul colaboratorilor creste, printre acestia numarandu-se: Lucian Blaga, Radu Brates, Olga Caba, Romulus Demetrescu, Emil Isac, Eugen Jebeleanu, Victor Papilian, Grigore Popa, Octav Sulutiu, G.M Zamfirescu si altii.
- "Pagini literare" (1934-1943) - o revista noua, cu alt format, al carei prim numar apare la 15 mai 1934. Nasterea "bunei reviste de Turda", cum o va numi mai tarziu D.Murarasu, s-a produs la aproape doua luni de la incetarea aparitiei publicatiei "Abecedar". Cu alt titlu, deci, si cu dimensiuni mult sporite, noua revista condusa de Teodor Murasanu va apare la Turda aproape zece ani.
- "Ogorul scolii" (1934-1945) - revista a Asociatiei Invatatorilor din judetul Turda-Aries. Publicatie cu aparitie lunara, a avut un scop pedagogic si cultural bine precizat. Colectivul de redactie era compus din: Gabriel Bruma (redactor sef), Al.Suciu si G.Dordai. Printre principalii colaboratori pot fi mentionati: N.Bucse, M.Nistor, Ion Albu din Lupsa, L.Pop din Nasaud, F.Stanica si altii.
In afara revistelor de limba romana la Turda mai apareau si o serie de publicatii de limba maghiara, "Aranyosszek" (Scaunul Ariesului), "Aranyosvidek" (Tinutul Ariesului), "Tordai Hirlap" s.a.
De asemenea corespunzator structurii confesionale a populatiei orasului, in Turda s-au celebrat servicii religioase in doua biserici ortodoxe, trei biserici greco-catolice, doua romano-catolice, doua reformate, una unitariana, una luterana, si o sinagoga.
Institutiile culturale ale orasului, care functionau in acea perioada erau: Despartamantul local al Astrei, Ateneul popular, Casa culturala, Cercul intelectualilor romani, Casina maghiara, cinci societati corale, un teatru, un cinematograf.
Viata spirituala a orasului era sustinuta si de o serie de biblioteci. Dintre acestea se remarca urmatoarele:
• "Biblioteca Reuniunii Femeilor Romana"
• Biblioteca Despartamantului "ASTRA"
• "Biblioteca Reuniunii Invatatorilor Greco-Catolici"
• "Biblioteca Tractului Protopopesc Greco-Ortodox"
• "Biblioteca Liceului Regele Ferdinand"
Sanatatea publica era asigurata de un spital de stat, un Dispensar "Principele Mircea", un stabiliment de bai, iar asistenta si prevederile sociale de Oficiul de asigurari sociale, Societatea de "Cruce Rosie", Societatea "Principele Mircea", Societatea pentru profilaxia tuberculozei, Oficiul T.O.V. Oficiul de plasare, de Asociatiile de femei romane si maghiare si de un azil pentru saraci. De remarcat preocuparile de valorificare a potentialului balneoclimateric al orasului, primele amenajari ale zonei Baile Sarate datand din jurul anului 1930.
Viata cotidiana a orasului avea sa sa cunoasca o bulversare a rosturilor sale odata cu dictatul impus Romaniei la 30 august 1940 la Viena. Turda a devenit, dupa un titlu din presa vremii: "Cetate a bejeniei romanesti". "Gazeta de la Turda" (1940-1945) ramane in timp o marturie de prima mana pentru reconstituirea dramaticului tablou al epocii. Regimul de teroare instaurat de administratia horthysta in teritoriul ocupat a insemnat tot atata suferinta morala si pentru turdenii care traiau cu infrigurare vestile aduse de expulzati si refugiati.
Dupa actul de la 23 august 1944, orasul Turda si zona din jur a trait saptamani de razboi devastator si a cunoscut aprige infruntari ale fortelor angajate in operatiunile militare. La 15 septembrie 1944, regimentul 14 dorobanti "Roman" a reusit sa realizeze un cap de pod peste Aries, la nord de satul Poiana, pozitie pe care a aparat-o cu inversunare in fata contraatacurilor inamicului. Vreme de trei saptamani trupele de infanterie romanesti ale Diviziilor 7 si 18, precum si de tancuri sovietice au purtat lupte grele pana la infrangerea rezistentelor fasciste, orasul Turda fiind eliberat la data de 4 octombrie 1944.
X