Consiliul Local al Municipiului Turda, intrunit in sedinta ordinara in data de 28.02.2011;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico – economici aferenţi obiectivului de investiţii: “Reabilitare Sală de Sport Colegiul Tehnic Dr. Ioan Raţiu Turda”, elaborat din iniţiativa d-lui Primar Tudor Ştefănie;
Având în vedere raportul de specialitate al Direcţiei Tehnice – Serviciul Dezvoltare Publică şi Investiţii şi avizul comisiilor de specialitate nr. 1 pentru buget – finante, prognoze economice, investiţii şi al comisiei de specialitate nr. 3 pentru urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, protecţia mediului investiţii, ale Consiliului Local al Municipiului Turda;
În conformitate cu prevederile art. 1, lit. b si art. 4 ale HGR nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului – cadru al documentaţiei tehnico+economice aferente investiţiilor, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii;
În temeiul art. 42, alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.
În baza prevederilor art. 36, alin. 2, lit. b, alin. 4, lit. d, art. 45, alin. 1, alin. 6, art. 115, alin. 1, lit. b, art. 63 alin. 1, lit. c, precum si pe cele ale art. 126 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 – republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aproba studiul de fezabilitate cu indicatorii tehnico – economici aferenţi obiectivului de investiţii: “Reabilitare Sală de Sport Colegiul Tehnic Dr. Ioan Raţiu Turda”, înscrişi în Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Comunicarea si ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se incredinteaza Primarului municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda, Directiei Tehnice şi Spitalului Municipal Turda.
PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ
Bugnar Florin
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA
Jr. Paula Popa
VOTURI :
– pentru 18
– impotriva –
– abtineri –
Numarul total al consilierilor este de 21.
Numarul consilierilor prezenti este de 18.
