Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în sedinţa extraordinară din data de 13.10.2011;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind modificarea termenului de plată al redevenţei, aferent contractului de concesionare nr. 9048/18.09.2006, elaborat din iniţiativa dlui. Primar Tudor Ştefănie;
Având în vedere raportul de specialitate al Administratorului Public şi avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local nr. 1 – pentru buget – finanţe, prognoze economice, investiţii;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. 1 şi alin. 2, lit. c, alin. 4, lit. a, alin. 5, lit. a, art. 45 alin. 1, alin. 3 şi alin. 6, art. 115, alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001, privind administratia publică locală, republicată, ale art. 20 şi art. 28 din Legea 273/2006 privind finanţele publice locale şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă prelungirea termenului de plată aferent contractului de concesiune cu nr. 9048/18.09.2006 pe o durată de 5 ani, începând cu data de 15.10.2011.
Art. 2. Se aprobă plata redevenţei în rate trimestriale egale.
Art. 3. Comunicarea şi ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarului municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda, Direcţiei Economice, Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Imobiliar
PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ
Morar Andreea
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA
Jr. Paula Popa
VOTURI :
– pentru 19
– împotriva –
– abţineri –
Numărul total al consilierilor este 21.
Numărul consilierilor prezenţi este 19.
