Locație ideală pentru evenimente, conferințe și întâlniri
Rezervă acum

Hotărârea nr. 165 privind aprobarea derulării procedurilor de casare a unor mijloace fixe şi a unor obiecte de inventar aparţinând Spitalului Municipal Turda

Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în sedinţa extraordinară din data de 13.10.2011;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea derulării procedurilor de casare a unor mijloace fixe şi a unor obiecte de inventar aparţinând Spitalului Municipal Turda, elaborat din iniţiativa dlui. Primar Tudor Ştefănie;

Având în vedere raportul de specialitate al Administratorului Public, precum şi avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local nr. 1 pentru pentru buget – finanţe, prognoze economice, investiţii;

Ţinând cont de prevederile HG nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, OG nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale, HG nr. 909/1997 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, modificată şi completată prin OG nr. 54/1997, Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale;

În temeiul prevederilor art. 36, alin. 1 şi alin. 2, lit. a, alin. 3, lit. b, alin. 6, lit. a, pct 3, art. 45 alin. 1 şi alin. 6, art. 115, alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001, privind administratia publică locală, republicată şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local;

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1. Se aprobă casarea (scoaterea definitivă din funcţiune a mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar), nominalizate în anexa nr. 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Se aprobă derularea procedurilor de transmitere fără plată şi de valorificare a unor bunuri (mijloace fixe şi obiecte de inventar) aparţinând Spitalului Municipal Turda, identificate în anexa nr. 1 a prezentei hotărâri.

Art. 3. Comunicarea şi ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarului municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda, Direcţiei Economice şi Spitalului Municipal Turda.

PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ

Morar Andreea

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETARUL municipiului TURDA

Jr. Paula Popa

VOTURI :

– pentru 18

– împotriva –

– abţineri 1

 

Numărul total al consilierilor este 21.

Numărul consilierilor prezenţi este 19.