Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în şedinţa extraordinară din data de 22.04.2009;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre iniţiat de primarul municipiului Turda, Tudor ŞTEFĂNIE, cu privire la menţinerea destinaţiei spaţiului situat în Turda, str. Câmpiei 57 şi susţinerea cheltuielilor de funcţionare ale Centrului comunitar de igienă şi sănătate pentru o perioadă de minim 5 ani de la finalizarea implementării proiectului finanţat din Fondul Român de Dezvoltare Socială;
Având în vedere expunerea de motive a d-lui primar Tudor ŞTEFĂNIE şi raportul de specialitate al Biroului Finanţări Externe şi Relaţii Internaţionale prin şef birou Codruţa Bungărdean, înregistrat la nr. 5515/14.04.2009, prin care se fundamentează oportunitatea menţinerii destinaţiei spaţiului în care se va derula proiectul “Centru comunitar de igienă şi sănătate” şi se solicită susţinerea, din bugetul local, a cheltuielilor de funcţionare a acestuia pe durata existenţei centrului ce va fi situat în Turda, str. Câmpiei nr. 57;
Ţinând cont de avizul Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local nr. 1 (Buget finanţe, prognoze economice, investiţii), nr. 3 (Urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, protecţia mediului, investiţii);
În temeiul prevederilor Legii nr. 129/1998 republicată, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială (FRDS);
În temeiul prevederilor art. 45 din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată;
În conformitate cu prevederilor art. 36, aliniatul 7, litera a, precum şi art. 115 din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată şi a Regulamentului de funcţionare al Consiliului Local;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă menţinerea destinaţiei spaţiului situat în Turda, str. Câmpiei 57, ce va funcţiona ca Centru comunitar de igienă şi sănătate pe o durată de minim 5 ani de la finalizarea implementării proiectului.
Art. 2. Se aprobă susţinerea, din bugetul local, a cheltuielilor de funcţionare a Centrului comunitar de igienă şi sănătate pe durata existenţei acestuia. Pentru primii cinci ani de folosinţă a centrului, planul de întreţinere a proiectului se constituie ca anexă la prezenta hotărâre.
Art. 3. Comunicarea şi ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarului, Secretarului municipiului Turda, Serviciului Administrarea Patrimoniului Imobiliar, Biroului Finanţări Externe şi Relaţii Internaţionale şi Serviciului Financiar-Contabil.
PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ,
Miclăuş Vasile
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula POPA
VOTURI:
Pentru 17
Împotrivă –
Abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor prezenţi este 17.
Anexa la HCL 51/22.04.2009
Planul de întreţinere a proiectului după încheierea finanţării FRDS
1. Componenta de mică infrastructură
După încetarea finanţării FRDS, Primăria Turda va prelua costurile generate de obiectivele proiectului, astfel încât să se garanteze sustenabilitatea serviciilor şi a rezultatelor proiectului pentru minimum 5 ani.
Costurile anuale estimate sunt structurate pe trei nivele:
1. Întreţinerea preventivă include toate activităţile de rutina şi activităţi adiţionale pentru a preveni avarierea finisajelor, a instalaţiilor şi menţinerea echipamentelor şi a utilajelor in condiţii de siguranţă. Scopul acestei activităţi este de a identifica posibilele probleme si de a le rezolva înainte ca echipamentele sa prezinte anumite avarii.
2. Întreţinerea reactiva survine în momentul în care este cerută de utilizatori, ca urmare a defecţiunilor care au apărut la finisaje, instalaţii, utilaje.
Întreţinerea preventivă şi cea reactivă nu vor depăşi anual (pentru primii 5 ani de folosinţă) 5% din valoarea investiţiei iniţiale, respectiv 14.850 lei –4.500 Euro/an.
3. Procedura întreţinerii în caz de urgenţă va fi aplicata in cel mai scurt timp de la notificarea primita şi va fi suportată de către Primărie. Se estimează cheltuieli nu mai mari de 10 000 Lei/an.
2. Componenta de servicii sociale
Primăria va aloca un buget anual pentru costurile serviciilor sociale înfiinţate: salarii personal, consumabile, broşuri, pregătire personal, comunicare, altele. În consecinţă, costurile preluate de Primăria Turda vor viza:
- consumabilele şi comunicarea necesară derulării activităţii centrului:
TOTAL 2 400 LEI/an
(200 RON/lună x 12 luni = 2 400 lei/an)
– costuri cu salariile personalului preluat (1 asistent social, 1 asistent medical, 1 administrator)
TOTAL 28 800 LEI/an
(3 pers x 800 lei/lună x 12luni = 28.800 lei/an)
Pentru acoperirea nevoilor de întreţinere curentă, primăria va aloca sume pentru:
- Achiziţionarea materialelor de întreţinere (produse de curăţenie, soluţii de curăţat şi dezinfectat, produse anexe)
TOTAL 10 800 LEI/an
- Plata utilităţilor (gaz, electricitate, apa, salubritate)
TOTAL 12 000 LEI/an
În concluzie, Primăria Municipiului Turda va aloca anual fondurile necesare pentru functionarea serviciilor sociale din cadrul in valoare de 54.000 lei adica 16.363 euro ( curs de 1 euro= 3,3 lei)
