Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în sedinţa extraordinară din data de 18.07.2008;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la revocarea membrilor consiliului de administratie al S.C. COMPANIA DE APA S.A, desemnati de Municipiul Turda, proiect elaborat din initiativa grupului PD-L, prin reprezentantii sai: Vasile Miclaus, Mircea Irimie, Narcisa Pintea, Daniela Florea, Remus Miron, Alexandru faur, silagyi Gabriel, Pavel Tothazan, Andreea Morar, Jean Oprea;
Având în vedere raportul de specialitate al administratorului public, precum si avizul comisiei de specialitate nr. 2, administratie publica locala, servicii publice, regii, piete, comert, agricultura, asocieri, relatii cu publicul, juridic;
În conformitate cu prevederile art. 16.1 din actul constitutive al SC Compania de Apa SA, coroborat cu prevederile legii 31/1990, privind societatile comerciale, in conformitate cu prevederile art. 37 din Legea nr. 215/2001 privind administratia publică locală, republicată;
În temeiul art. 36, alin. 2 litera a, alin. 3, litera c, art. 45, alin. 1 şi 6 si art. 115, alin. 1, litera b din legea nr. 215/2001, privind administratia publică locală, republicată;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se revoca toti membrii consiliului de administratie al S.C. COMPANIA DE APA S.A, desemnati de Municipiul Turda, si anume: Saveanu Sorin, Bojan Gligor, Nemes Vasile si Piper Mircea.
Art. 2. Comunicarea şi ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarului municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda şi persoanelor vizate.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
Clara Margareta Adamosy
CONTRASEMNEAZA
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula POPA
Nota: Problemele de mai sus au fost analizate si avizate de Comisia de Specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Turda, prin presedintele acesteia dl. Silagyi Gabriel. S-a votat prin procedura votului secret.
1. Vot pentru revocarea d-lui Saveanu Sorin:
VOTURI:
Pentru 16
Împotriva 5
Numărul total al consilierilor este 21
Numarul de consilieri prezenti este de 21.
2. Vot pentru revocarea d-lui Bojan Gligor:
VOTURI:
Pentru 19
Împotriva 2
Numărul total al consilierilor este 21
Numarul de consilieri prezenti este de 21.
3. Vot pentru revocarea d-lui Nemes Vasile:
VOTURI:
Pentru 21
Împotriva –
Numărul total al consilierilor este 21
Numarul de consilieri prezenti este de 21.
4. Vot pentru revocarea d-lui Piper Mircea:
VOTURI:
Pentru 21
Împotriva –
Numărul total al consilierilor este 21
Numarul de consilieri prezenti este de 21.
