Consiliul Local al Municipiului Turda intrunit in sedinta ordinara la data de 16.12.2008;
Luand in dezbatere proiectul de hotarare privind aprobarea procedurii de vanzare prin negociere directa in varianta negociata de Comisia de aplicare a legii 550/2002 a spatiului comercial situat la etaj I din imobilul situat administrativ in str. Republicii, nr. 6, municipiul Turda, elaborat din initiativa d-lui Miclaus Vasile –consilier local, d-lui Molnar Emil –Consilier Local si d-nei Morar Andrea –Consilier local ;
Avand in vedere raportul de specialitate cu nr. 13352/10.12.2008 al Serviciului Administratie Publica Locala.
Avand in vedere, prevederile din legea 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare, prevederile art. 36 alin. 1, alin 2, lit “c” si alin. 5, lit. ”b”, art 45, alin 3 si 6 si art 115, alin 1, lit. “b” din legea 215/2001 republicata a administratiei publice locale, precum si Regulamentul de Organizare si Functionare a Consiliului Local Municipal Turda ;
HOTARASTE:
Art. 1. Se aproba documentatia de dezmembrare a imobilului situat administrativ in municipiul Turda, str. Republicii, nr. 6, intocmita de expert tehnic Lubinschi Nicolae.
Art. 2. Se aproba vanzarea spatiului comercial situat la etajul I al imobilului din municipiul Turda , str. Republicii , nr. 6 ”spatiu pentru alimentatie publica –restaurant situat la subsol, parter si etaj I compus din: la subsol: pivnita cu 2 boxe si scara de acces; la parter :cota de 8,54/17,08-a parte din holul cu casa scarii comun cu spatiul pentru alimentatie publica –braserie;la etajul 1:sala servire, bucatarie, spalator vase,4 magazii,hol cu casa scarii, grup sanita ,hol, 4 balcoane,birou, cu suprafata utila de 444,48 mp, parti comune indivize in cota de 14,12/100-a parte din cladirea edificata pe terenul prevazut cu nr. top. 1040,1041 si teren aferent in cota de 176,60/1250,53-a parte “, identificat cu nr. top. nou 1040/S/III,1041/S/III in suprafata utila de 444,48 mp catre S.C. “Ellyanca Comimpex” SRL reprezentata de d-na Ancuta Elena in baza negocierii realizate de catre Comisia pentru aplicarea prevederilor legii 550/2002.
Art. 3. Pretul final al obiectivului negociat cu cumparatoarea este de 1.275.040 RON. Suma de 980.800 va fi achitata in termen de 30 zile calculate incepand din data de 17.12.2008. iar restul de pret in rate egale timp de 12 luni.
Art. 4. Comunicarea si ducerea la indeplinire a prezentei hotarari se incredinteaza Primarului Municipiului Turda, Secretarului Municipiului Turda, Directiei Tehnice din cadrul Primariei Municipiului Turda, Serviciului Administratie Publica Locala, Serviciului Contabilitate din cadrul Primariei Municipiului Turda.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
Faur Alexandru
CONTRASEMNEAZA
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula POPA
VOTURI:
Pentru 17
Împotriva 2
Abţineri –
Numărul total al consilierilor este 21
Numarul de consilieri prezenti este de 19.
