Consiliul Local al municipiului Turda, intrunit in sedinta ordinara in data de 28.03.2007;
Luand in dezbatere proiectul de hotarare privind aprobarea contractului de colaborare intre Consiliul Local al municipiului Turda si Asociatia Pensionarilor “Dr. I. Ratiu” Turda, elaborat din initiativa d-lui consilier independent Roş Nicolae.
Avand in vedere raportul de specialitate nr. 1302/12.03.2007, al S.P.A.S. si avizul comisiilor de specialitate nr.1 ( buget-finante, prognoze economice, investitii ) si nr. 2 ( administratie publica locala, servicii publice, regii, piete, comert, agricultura, asocieri, relatii cu publicul, juridic ) si nr. 4 (munca si protectie sociala, protectia copilului, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor.), precum si HCL nr. 248 din 31.10.2006, privind darea in folosinta gratuita a unui spatiu in suprafata totala de 128 mp, apartinand domeniului privat al municipiului Turda, situat in Turda, str. Avram Iancu nr. 12 pentru Asociatia Pensionarilor ” Dr. I. Ratiu “, in vederea amenajarii unui sediu ;
In conformitate cu prevederile art. 1, alin. 3 din Constitutia Romaniei, ale Legii nr. 17/2000, privind asistenta sociala a persoanelor varstnice, publicata in M.Of. al Romaniei nr. 106 din 9 martie 2000, precum si ale Legii asistentei sociale nr. 705/2001, publicata in M.Of. al Romaniei nr. 814 din 18 decembrie 2001;
In baza art. 36 alin. 2, lit. “d”, alin. 6, lit. “a”, pct. 2, alin. 7, lit. “a”, art. 45, alin. 2, lit. “f” si alin. 6 si art. 115, alin. 1, lit. “b” din Legea 215/2001, privind administratia publica locala – republicata si art. 33 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali, modificata si completata de Legea nr. 286/2006.
HOTARASTE :
Art. 1. Se aproba contractul de colaborare, anexa la prezenta hotarare, incheiat intre Consiliul Local al municipiului Turda si Asociatia Pensionarilor ”Dr. I. Ratiu” Turda.
Art. 2. Se stabileste data de 1 octombrie a fiecarui an ca fiind declarata « Ziua Persoanelor Varstnice », ocazie cu care Primaria si Consiliul Local al municipiului Turda vor organiza manifestari specifice.
Art. 3. Cu comunicarea si indeplinirea prezentei hotarari se incredinteaza Primarului municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda, Serviciul Public de Asistenta Sociala, Serviciul Financiar Contabil si Asociatia Pensionarilor Dr. I. Ratiu Turda.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
Alexandru FAUR
CONTRASEMNEAZA
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula POPA
Nota: Problemele de mai sus au fost analizate si avizate de Comisiile de Specialitate : nr.1 a Consiliului Local al Municipiului Turda prin presedintele acesteia dl. Felezeu Eugen ; nr. 2 prin presedintele acesteia dl Sarbu Corneliu si nr. 4 prin presedintele acesteia Marginean Stelian.
VOTURI:
Pentru 20
Împotriva –
Abţineri –
Numărul total al consilierilor este 21
Numarul de consilieri prezenti este de 20.
EXPUNERE DE MOTIVE
Într-un stat democratic protecţia socială a persoanelor vârstnice are o importanţă deosebită având în vedere faptul că ea reprezintă ansamblul acţiunilor întreprinse de către societate pentru prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecinţelor unor evenimente considerate ca riscuri sociale asupra nivelului de trai al populaţiei.
Caracterul democratic şi social al statului român este reflectat de articolul 1 alineatul 3 din Constituţia României din 2003, unde se prevede că „România este stat de drept, democratic şi social…”.
Pornind de la premisa că în municipiul Turda numărul persoanelor vârstnice este ridicat (15.317 persoane înregistrate la Casa Locală de Pensii Turda până la data de 31.12.2006) iar, veniturile pensionarilor, au fost diminuate odată cu pensionarea acestora se impune ca în conformitate cu prevederile articolului 38 alineatul 6 litera a) punctul 2 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare: „Consiliul Local în exercitarea atribuţiilor sale are atribuţia de a asigura, potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind persoanele vârstnice”. Astfel, se oferă oportunitatea acestor categorii de persoane de a participa la viaţa socială a comunităţii şi de a menţine un standard de siguranţă şi confort.
Motivaţiile pentru care solicit ca acest sprijin financiar să fie acordat Asociaţiei Pensionarilor Dr. I. Raţiu Turda sunt următoarele:
1. Este o organizaţie neguvernamentală, fără scop patrimonial, cu caracter umanitar şi apolitică;
2. Această asociaţie are un scop nobil – acela de a veghea la respectarea drepturilor pensionarilor, precum şi apărarea demnităţii lor în societate reunind toate categoriile de pensionari, fără deosebire de sistemul de pensii, naţionalitate, sex, religie sau apartenenţă politică;
3. De la data constituirii şi până în prezent, a desfăşurat o activitate intensă acordând bunuri materiale în mod gratuit, în limita donaţiilor primite şi oferind cadrul necesar petrecerii în mod plăcut şi util a timpului liber de către pensionari;
4. Sprijinul financiar este solicitat pentru utilităţile şi activităţile ce se desfăşoară la sediul situat în Turda, strada Avram Iancu, numărul 12, care a fost dat în folosinţă gratuită de către Consiliul Local Turda prin H.C.L. nr. 248 din 31.10.2006;
5. În baza Referatului nr. 3/02.02.2007 întocmit de Asociaţia Pensionarilor Dr. I. Raţiu Turda prin care sunt defalcate fondurile necesare desfăşurării activităţii în anul 2007.
Consilier local independent
NICOLAE ROŞ
CONTRACT DE COLABORARE
INCHEIAT LA DATA DE ___________/__________2007
I.PARTI CONTRACTANTE :
1. Consiliul Local al Municipiului Turda , cu sediul in mun. Turda , str. Pta 1 Decembrie 1918 , nr. 28 , jud. Cluj , reprezentat legal prin Primar dl. TUDOR STEFANIE si Contabil Sef DANIELA ADACE si ;
2. Asociatia Pensionarilor ‘Dr. I. Ratiu’ Turda cu sediul in mun. Turda str.Avram Iancu nr. 12, telefon 0264313080, reprezentata legal prin dl. Lucaci Francisc – presedinte si Macavei Maria in calitate de vicepresedinte – contabil,
a intervenit prezentul contract ;
II. PREVEDERI GENERALE :
2.1. Partile convin incheierea acestui contract in baza Hotararii nr. ____, a Consiliului Local al municipiului Turda
III. OBIECTUL CONTRACTULUI
3.1. Obiectul acestui contract il constituie sprijinirea in municipiul Turda a activitatii Asociatiei Pensionarilor « Dr. I. Ratiu » Turda in desfasurarea unor activitati specifice pensionarilor.
IV. DURATA
4.1. Prezentul contract se incheie pe o perioada de un an – de la data de 01.04.2007 pana la data de 31.03.2008, cu posibilitatea prelungirii lui prin act aditional daca ambele parti sunt de acord.
4.2. Initiativa prelungirii contractului o poate avea oricare dintre parti cu obligatia notificarii celeilalte parti cu 30 zile calendaristice inainte de expirarea duratei .
V. DISPOZITII FINANCIARE
5.1. Pentru functionarea Asociatiei Pensionarilor « Dr. I. Ratiu » Turda, Consiliul Local al municipiului Turda va plati lunar o suma de 1500 lei, reprezentand cheltuieli pentru utilitati si activitati specifice.
5.2.Plata sumei se face de catre Consiliul Local prin numerar / ordin de plata in contul nr. ____________________________deschis la _____________________in termen de 30 zile de la data primirii facturii in cadrul compartimentului care urmeaza sa faca plata .
.
VI. DREPTURI SI OBLIGATII
6.1. Obligatiile Asociatiei :
- Sa desfasoare in municipiului Turda activitati specifice pensionarilor ;
- Sa nu prejudicieze imaginea si activitatea Consiliului Local Turda ;
- Sa foloseasca sumele obtinute din partea Consiliului Local exclusiv scopului pentru care au fost alocate ;
- Sa prezinte trimestrial sau ori de cate ori i se cere un raport privind activitatea desfasurata Consiliului Local Municipal Turda ;
- Sa prezinte trimestrial un raport pentru sumele de bani primite lunar din partea Consiliului Local Municipal Turda. ;
6.2. Obligatiile Consiliului Local :
- Sa efectueze plata sumei stabilite in conformitate cu obligatiile asumate prin prezentul protocol
6.3. Drepturile Consiliului Local :
- Sa fie informat trimestrial sau ori de cate ori o solicita in legatura ca activitatea desfasurata de filiala Asociatiei Pensionarilor « Dr. I. Ratiu » Turda ;.
VII. INCETAREA CONTRACTULUI
Prezentul Protocol inceteaza ;
a) prin indeplinirea duratei sale , in conditiile in care partile nu isi manifesta dorinta de – a continua colaborarea.
b) Nerespectarea obligatiilor asumate prin prezentul contract de catre una dintre parti dă dreptul partii lezate de a cere rezilierea de drept a contractului ,fără termen de graţie ,fără punere în întârziere şi fără intervenţia instanţei de judecată,precum şi de a pretinde plata de daune-interese .
c)Rezilierea opereaza numai pentru viitor si nu are nici o consecinta asupa obligatiilor restante intre cele doua parti neexecutate pana la data rezilierii contractului .
d) Consiliul Local îşi rezervă dreptul de a denunţa unilateral contractul de colaboare, în cel mult 30 de zile de la apariţia unor circumstanţe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului şi care conduc la modificarea clauzelor contractuale în aşa măsură încât îndeplinirea contractului respectiv ar fi contrară interesului public.
VIII. LITIGII
8.1. Cele doua parti contractante vor face toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînţelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea contractului.
8.2. – Dacă după 15 zile de la începerea acestor tratative neoficiale cele doua parti contractante nu reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergenţă contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti competente din România.
IX .FORTA MAJORA
9.1. Forţa majoră este constatată de o autoritate competentă.
9.2. Forţa majoră exonerează părţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acţionează.
9.3. Îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia.
9.4. Partea contractantă care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi, imediat şi în mod complet, producerea acesteia şi de a lua orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor.
9.5. Dacă forţa majoră acţionează sau se estimează că va acţiona o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părţi încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre părţi să poată pretinde celeilalte daune-interese.
X. COMUNICARI
10.1 Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris.
10.2. Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii.
10.3. – Comunicările între părţi se pot face şi prin telefon, telegramă, telex, fax sau e-mail, cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării.
Prezentul contract a fost semnat azi _________ 2007 de catre ambele parti contractante , in _____ exemplare originale , fiecare cu aceeasi forta juridica.
CONSILIUL LOCAL TURDA ASOCIATIA PENSIONARILOR
“DR. I. RATIU” TURDA
PRIMAR
TUDOR STEFANIE
CONTABIL SEF
ADACE DANIELA
OFICIU JURIDIC
PRESEDINTE
LUCACI FRANCISC
VICEPRESEDINTE- CONTABIL
MACOVEI MARIA
VIZAT CFP
