Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în sedinţa de îndată din data de 14 august 2013;
Luând în dezbatere Proiectul de Hotărâre iniţiat de Primarul municipiului Turda, Tudor Ştefănie cu privire la deplasarea unei delegaţii a municipiului Turda la Bihartorda – Ungaria, în perioada 18 – 20 august 2013;
Având în vedere invitaţia oraşului înfrăţit Bihartorda, de a participa la evenimentele organizate pentru Zilele localităţii, în data de 19 august 2013 şi raportul de specialitate al Serviciului Relaţii Publice şi resurse Umane nr. 15122/13.08.2013;
Având în vedere prevederile HGR 518/1995, privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare şi HGR 436/2002, privind deplasarea în străinătate a personalului român;
În conformitate cu prevederilor art. 36, alin. 2, litera e, alin. 7, litera c, art. 45 alin. 1, 2 şi 6 din legea nr. 215/2001, privind administratia publică locală, republicată şi al Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă deplasarea la Bihartorda – Ungaria, în vederea participării la evenimentele organizate pentru Zilele localităţii, în perioada 18 – 20 august 2013, a unei delegaţii a Consiliului Local al municipiului Turda, formată din:
- Adamosy Margareta Clara – consilier local,
- Csep Leylla – consilier local,
- Elevi reprezentanţi ai Liceului Teoretic Josika Miklos Turda.
Art. 2. Cheltuielile privind deplasarea se suportă conform prevederilor legale.
Art. 3. Comunicarea şi ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarului, Secretarului municipiului Turda, Direcţiei Economice şi Serviciului Relaţii Publice şi resurse Umane.
PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ
Molnar Emil
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA
Jr. Paula Popa
VOTURI :
– pentru 17
– împotriva –
– abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor prezenţi este 17.
