Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în sedinţa extraordinară din data de 06.04.2006;
Luând în dezbatere Proiectul de Hotărâre cu privire la aprobarea transferului echipamentului achiziţionat prin finanţare Phare 2002 către partener, Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia;
Ţinând cont de raportul de specialitate înregistrat la nr. 13.725/20.03.2006, întocmit de Serviciul Relaţii Comunitare şi Resurse Umane, prin care se solicită aprobarea transferului echipamentului achiziţionat prin finanţare Phare 2002 către partener, Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia, conform solicitării finanţatorului reprezentat de Ministerul Integrării Europene, ca Autoritate Contractantă, solicitare care a stat la baza semnării contractului de grant nr. RO 2002/000-586.05.02.02.256 şi a declaraţiei de parteneriat;
Având în vedere prevederile OMF 1494/7.10.2005, pentru aprobarea precizărilor metodologice ce trebuie avute în vedere la întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la data de 30.09.2005,
Tinând seama de avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local nr. 1;
În conformitate cu prevederilor art. 38, aliniatul 3 şi art. 46 alin. 1, 2 şi 5 din legea nr. 215/2001, privind administratia publică locală şi al Regulamentului de funcţionare al Consiliului Local;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă transferul echipamentului – Statie totala Trimble – teodolit – in valoarea totala de 9661 euro ( din care 5.000 euro prin Programul Phare si 4.661 euro aport adus de Universitatea “I Decembrie 1918” din Alba Iulia), achiziţionat prin finanţare Phare 2002 către partener, Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia, prin întocmirea procesului verbal de predare primire, cu respectarea condiţiilor prevăzute în acesta.
Art.2. Echipamentul transferat către partener Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia va fi utilizat şi folosit exclusiv în atingerea scopului propus în proiect şi nu va putea fi înstrăinat în nici un fel.
Art.3. Cu comunicarea şi ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul municipiului Turda, Secretarul Consiliului Local al municipiului Turda, Serviciul Financiar Contabil şi Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
Adamosy Clara
CONTRASEMNEAZA
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula POPA
Nota: Problemele de mai sus au fost analizate si vizate de Comisia de specialitate
a Consiliului Local nr. 1, prin presedintele acesteia d-l Felezeu Eugen.
VOTURI:
Pentru 18
Împotriva –
Abţineri –
Numărul total al consilierilor este 21
Numarul de consilieri prezenti este de 18.
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
APROBAT
PRIMAR
TUDOR ŞTEFĂNIE
PRIMĂRIA
SERVICIUL RELAŢII COMUNITARE ŞI RESURSE UMANE
Nr. 13.725 / 20.03.2006
RAPORT DE SPECIALITATE
Având în vedere prevederile OMF 1494/7.10.2005, pentru aprobarea precizărilor metodologice ce trebuie avute în vedere la întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la data de 30.09.2005 ;
Ţinând cont de cerinţele formulate de finanţator în Anexa II – Condiţii generale la Contractul de grant cu Nr. RO 2002/000-586.05.02.02.256
Conform declaraţiilor de parteneriat ce constituie bază a contractului de finanţare nerambursabilă semnat între Ministerul Integrării Europene(Autoritate Contractantă), Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest(Autoritate de Implementare) şi Primăria municipiului Turda(Beneficiar);
Luând în considerare finalizarea implementării proiectului Centru de Consiliere pentru Ocuparea Forţei de Muncă Turda cu data de 21 ianuarie 2006.
Solicităm iniţierea unui proiect de hotărâre pentru aprobarea transferului echipementului – Staţie totală Trimble, achiziţionată prin finanţare Phare 2002 către partener Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia, prin întocmirea procesului verbal de predare primire. Transferul se va efectua numai cu respectarea angajamentului iniţial al partenerului, asumat prin cererea de finanţare la care este cosemnatar, şi anume eliberarea de certificate de calificare pentru persoanele care au parcurs Modulul I.
Menţionăm că echipamentul transferat către partener Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba Iulia va fi utilizat şi folosit exclusiv în atingerea scopului propus în proiect şi nu va putea fi înstrăinat în nici un fel.
Şef serviciu
Popescu Roxana
Coordonator proiect
Bungărdean Codruţa
