Locație ideală pentru evenimente, conferințe și întâlniri
Rezervă acum

Anunt proiect nr. 184 din 17.09.2026

În conformitate cu dispoziţiile art. 7, alin. 1, alin. 2, alin. 13 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Turda,
Primăria Municipiului Turda aduce la cunoştinţă publică deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ:

proiect de hotărâre nr. 184/17.09.2026 privind aprobarea Regulamentului referitor la modalitatea și criteriile de analiză și soluționare a cererilor de atribuire a loturilor de teren în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/2006 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, precum și a vânzării acestora

Textul integral al proiectului de hotărâre însoţit de raportul de specialitate, referatul de aprobare și anexele acestuia poate fi accesat pe adresa oficială primariaturda.ro la secţiunea consiliul local/transparență decizională/anunțuri/proiecte de hotărâre nr. 184 din 17.09.2026.

 O copie a documentelor părţi integrante din proiectul de hotărâre poate fi pusă la dispozitia celor interesaţi în baza unei solicitări în formă scrisă depusă la registratura ghişeului unic al primăriei sau prin registratura online, pentru Compartimentul Relația cu Consiliului Local al Municipiului Turda, situat în Turda, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 28, camera 50, în intervalul 17.09.2026 – 30.10.2026, de luni până joi, între orele 08.00-15.00 şi vineri între orele 08.00-12.30.

În contextul prevederilor art. 7, alin. 2 cei interesați pot formula în scris  propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ, ce pot fi depuse atât la adresa de email patrimoniu@primariaturda.ro, cât și prin registratura online sau la registratura ghişeului unic al Primăriei Municipiului Turda, în atenția domnului Cismaș Dan –  șef Serviciu Evidență și Administrare Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Turda, începând cu data de 18.09.2026 până în data de 02.10.2026 inclusiv.

În conformitate cu prevederile art. 7, alin. 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectele de acte normative supuse dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.

 

Anunt Consultare Publica