Consiliul Local Municipal Turda întrunit în şedinţa ordinară la data de 29.01.2009;
Luând în dezbatere proiectul de hotarare cu privire la aprobarea P.U.Z. – ZONĂ REZIDENŢIALĂ – Str.Agriculturii nr. 24a, 24b, 24c, 24d, 24e, în municipiul Turda, elaborat din iniţiativa primarului municipiului Turda, domnul Tudor Ştefănie;
Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Urbanism si Amenajarea Teritoriului nr. 12098/528 din 17.12.2008;
Ţinând seama de avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local nr. 3 pentru ecologie, protecţia mediului, urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, investiţii;
În conformitate cu prevederile Legii nr.50/1991 privind autorizarea construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor republicată(1997,2004) şi modificată prin Legile nr.453/2001 şi nr.401/2003 şi prin O.U.G.R. nr.122/2004, respectiv O.M.T.C.T. nr.1.430/2005 şi în baza Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările ulterioare;
În temeiul art. 36 alin.1, alin. 4, lit. d)-e), alin.5, lit.c) şi al art. 45 alin.1, alin.2, lit.e) şi alin.6. si art 115 alin (1), lit. “b” din legea 215/2001 – republicata, privind administratia publica locala, precum si Regulamentul de Organizare si Functionare a Consiliului Local Municipal Turda;
H O T Ă R A Ş T E :
Art. 1. Se aprobă P.U.Z. – ZONĂ REZIDENŢIALĂ – Str.Agriculturii nr. 24a, 24b, 24c, 24d, 24e în municipiul Turda.
Art. 2. Comunicarea şi ducerea la îndeplinirea prezentei hotărâri se încredinţează Primarului municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda, Serviciului de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Turda.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
Faur Alexandru
CONTRASEMNEAZA
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula POPA
VOTURI:
Pentru 19
Împotriva –
Abţineri –
Numărul total al consilierilor in functie este 20.
Numarul de consilieri prezenti este de 19.
R O M A N I A
JUDETUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
P R I M A R I A
SERVICIUL URBANISM SI AMENAJAREA TERITORIULUI
Nr. 12098/528 din 17.12.2008.
RAPORT
privind
P.U.Z.–ZONĂ REZIDENŢIALĂ–Str.Agriculturii nr. 24a,24b,24c,24d,24e, municipiul Turda
OBIECTUL RAPORTULUI: P.U.Z.–ZONĂ REZIDENŢIALĂ– Str.Agriculturii nr. 24a, 24b, 24c, 24d, 24e, municipiul Turda
INIŢIATOR: Primarul municipiului Turda, Tudor Ştefănie;
OBIECTUL: P.U.Z. – ZONĂ REZIDENŢIALĂ – Str.Agriculturii nr. 24a,24b,24c,24d,24e
BENEFICIARI: Cristea Alexandru Dan şi soţia Dumitriu Daniela Adriana, Boţioc Mircea Călin, Mon Nicolae şi soţia Mon Lucia Florinela,Cîrlea Maria Teodora
DATE DESPRE IMOBIL: – situaţia juridică: Imobilul în suprafaţă totală de 4.077 mp înscris în C.F. Turda nr. 15081,15082,15083,15084,15085, 15086 cu nr. cadastral 2876/2, 2876/3, 2876/4, 2876/5, 2876/6, 2876/7 este proprietatea beneficiarilor cu titlul de drept cumpărare.
amplasament: imobilul studiat este situat în intravilanul municipiului , pe str.Agriculturii nr.24 (a,b,c,d,e) , accesul făcându-se prin intermediul drumului de acces cu lăţimea de 7,00 m aflat în proprietatea beneficiarilor.
vecinătăţi: – la sud – str.Agriculturii ( deschidere de 6,00m); la nord– Staţiunea de Cercetări Agricole; la est şi vest – proprietăţi particulare
PROIECTANT: B.I.A. nr. 345 – arh. Daniela Adriana Dumitriu
REGLEMENTĂRI PROPUSE PRIN P.U.Z.:
Zona studiată cuprinde arealul delimitat la nord de parcela aferentă Staţiunii de Cercetări Agricole, la est şi vest de proprietăţi particulare, iar la sud str. Agriculturii, fiind cuprinsă în U.T.R. LM3 – zonă destinată locuinţelor individuale de tip urban şi funcţiunilor complementare. Terenul în suprafaţă de 4.077 mp va fi divizat în 5 parcele cu suprafeţele cuprinse între 501 mp şi 675 mp, destinate construirii de locuinţe individuale şi o parcelă în suprafaţă de 1.333 mp cu destinaţia drum de acces carosabil ce va deservi cele 5 parcele.
Regulamentul local de urban aferent P.U.Z. prevede:
- utilizări admise : locuinţe individuale de tip urban şi anexe gospodăreşti , piscine de agrement, terenuri de joacă pentru copii, spaţii verzi .
- utilizări interzise : locuinţe colective, construcţii zootehnice, adăposturi pentru animale mari, depozitare şi producţie materiale toxice
- regim de amplasare: construcţiile se vor amplasa pavilionar în interiorul parcelelor , izolate, respectând distanţele de însorire şi prevederile Codului Civil referitoare la vederea în proprietatea vecinului şi a scurgerii apelor pluviale. Retragerea faţă de limita de proprietate la drumul de acces va fi de 3,00 m.
- regimul de înălţime : maxim 3 nivele – S+P+E (M) – 8,00 m la streşină sau cornişă.
- procentul de ocupare a parcelei : max. 35% ; coeficientul de utilizare a terenului : max. 0,8
- căi de acces, parcaje : aleea de acces auto va avea partea carosabilă de 6,00 m şi un trotuar cu lăţimea de 1,00 m pe o singură parte ; parcările se vor amenaja în interiorul parcelelor
- asigurarea utilităţilor edilitare se va face prin grija beneficiarilor.
PROPUNERE COMPARTIMENT: se avizează P.U.Z.– ZONĂ REZIDENŢIALĂ – Str. Agriculturii nr. 24a, 24b ,24c ,24d ,24e, municipiul Turda
Arhitect Şef,
ing. Iosif Dumitru
Intocmit,
arh. Gabriela Turel
R O M A N I A
JUDETUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
P R I M A R I A
SERVICIUL URBANISM SI AMENAJAREA TERITORIULUI
Nr. 12098/528 din 17.12.2008.
AVIZ nr. 38 din 17.12.2008
P.U.Z.–ZONĂ REZIDENŢIALĂ–Str.Agriculturii nr. 24a,24b,24c,24d,24e, municipiul Turda
OBIECTUL: P.U.Z. – ZONĂ REZIDENŢIALĂ – Str.Agriculturii nr. 24a,24b,24c,24d,24e
BENEFICIARI: Cristea Alexandru Dan şi soţia Dumitriu Daniela Adriana, Boţioc Mircea Călin, Mon Nicolae şi soţia Mon Lucia Florinela,Cîrlea Maria Teodora
DATE DESPRE IMOBIL: – situaţia juridică: Imobilul în suprafaţă totală de 4.077 mp înscris în C.F. Turda nr. 15081,15082,15083,15084,15085, 15086 cu nr. cadastral 2876/2, 2876/3, 2876/4, 2876/5, 2876/6, 2876/7 este proprietatea beneficiarilor cu titlul de drept cumpărare.
amplasament: imobilul studiat este situat în intravilanul municipiului , pe str.Agriculturii nr.24 (a,b,c,d,e) , accesul făcându-se prin intermediul drumului de acces cu lăţimea de 7,00 m aflat în proprietatea beneficiarilor.
vecinătăţi: – la sud – str.Agriculturii ( deschidere de 6,00m); la nord– Staţiunea de Cercetări Agricole; la est şi vest – proprietăţi particulare
PROIECTANT: B.I.A. nr. 345 – arh. Daniela Adriana Dumitriu
REGLEMENTĂRI PROPUSE PRIN P.U.Z.:
Zona studiată este cuprinsă în U.T.R. LM3 – zonă destinată locuinţelor individuale de tip urban şi funcţiunilor complementare. Terenul în suprafaţă de 4.077 mp va fi divizat în 5 parcele cu suprafeţele cuprinse între 501 mp şi 675 mp, destinate construirii de locuinţe individuale şi o parcelă în suprafaţă de 1.333 mp cu destinaţia drum de acces carosabil ce va deservi cele 5 parcele.
Regulamentul local de urban aferent P.U.Z. prevede:
- utilizări admise : locuinţe individuale de tip urban şi anexe gospodăreşti , piscine de agrement, terenuri de joacă pentru copii, spaţii verzi .
- utilizări interzise : locuinţe colective, construcţii zootehnice, adăposturi pentru animale mari, depozitare şi producţie materiale toxice
- regim de amplasare: construcţiile se vor amplasa pavilionar în interiorul parcelelor , izolate, respectând distanţele de însorire şi prevederile Codului Civil referitoare la vederea în proprietatea vecinului şi a scurgerii apelor pluviale. Retragerea faţă de limita de proprietate la drumul de acces va fi de 3,00 m.
- regimul de înălţime : maxim 3 nivele – S+P+E (M) – 8,00 m la streşină sau cornişă.
- procentul de ocupare a parcelei : max. 35% ; coeficientul de utilizare a terenului : max. 0,8
- căi de acces, parcaje : aleea de acces auto va avea partea carosabilă de 6,00 m şi un trotuar cu lăţimea de 1,00 m pe o singură parte ; parcările se vor amenaja în interiorul parcelelor
- asigurarea utilităţilor edilitare: se va face prin grija beneficiarilor.
Documentaţia este structurată conform normelor metodologice în vigoare, indicativ GM-10-2000 şi este însoţită de avizele şi acordurile solicitate prin C.U. nr. 277/14.07.2008.
PROPUNERE COMISIE TEHNICĂ DE URBANISM: se avizează P.U.Z.– ZONĂ REZIDENŢIALĂ – Str.Agriculturii nr. 24a, 24b, 24c, 24d, 24e , municipiul Turda.
Arhitect Şef,
ing. Iosif Dumitru
Intocmit,
arh. Gabriela Turel
Achitat taxă Comisie tehnică de urbanism în valoare de 13,0 lei RON cu chitanţa PMT 84444 din 13.01.2008.
