Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în şedinţa extraordinară la data de 30.11.2010;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea documentaţiei tehnice de dezmembrare în vederea înscrierii în cartea funciară a imobilelor rezultate în urma parcelării imobilului situat în municipiul Turda, str. Libertăţii, nr. 6 înscris în CF nr. 50031 Turda, nr. top. 7286/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1, proprietatea Statului Român, elaborat din iniţiativa d-lui Primar al municipiului Turda, Tudor Ştefănie;
Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului şi avizul comisiei de specialitate nr. 3 a Consiliului Local al municipiului Turda, pentru ecologie, protecţia mediului, urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, investiţii;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia;
În temeiul prevederilor art. 36, alin.1, alin.2. lit.c, alin. 5, lit. c, ale art. 45, alin. 1 şi alin. 6, precum si ale art. 115, alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001, republicată, privind Administraţia Publică Locală şi ale Regulamentului de funcţionare al Consiliului Local;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă documentaţia tehnică de dezmembrare în vederea înscrierii în cartea funciară a imobilelor rezultate în urma parcelării imobilului situat în municipiul Turda, str. Libertăţii, nr. 6 înscris în CF nr. 50031 Turda, nr. top. 7286/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1, cu suprafaţa totală de 23.433 mp, proprietatea Statului Român, în 2 parcele prevăzute cu nr. top. noi după cum urmează:
– nr. topo. nou: 7286/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1, cu destinaţia “teren curţi construcţii în intravilan” în suprafaţă de 23.422 mp, proprietatea Statului Român.
– nr. topo. nou: 7286/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/1/2, cu destinaţia “teren curţi construcţii în intravilan” în suprafaţă de 11 mp, proprietatea Statului Român.
Art. 2. Comunicarea şi ducerea la îndeplinirea prezentei hotărâri se încredinţează Primarului municipiului Turda, Secretarul municipiului Turda, Serviciului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Imobiliar, Serviciului Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Irimie Mircea
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula POPA
VOTURI:
Pentru 18
Împotriva –
Abţineri –
Numărul total al consilierilor este 21.
Numarul de consilieri prezenti este 18.
