Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit in sedinţa ordinară la data de 29.11.2012;
Luand in dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la redistribuirea sumelor alocate Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Imobiliar, conform HCL nr. 151/2012 privind punerea în aplicare a HCL nr. 143/2012, pentru plata utilităţilor restante, la imobilul locuinţe sociale, situat în Turda, str. Nicolae Teclu, nr. 5, elaborat din iniţiativa d-lui primar ec. Tudor Ştefănie;
Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Imobiliar nr. 4137/06.11.2012;
Ţinând seama de avizul comisiei de specialitate nr. 1 “buget- finanţe, prognoze economice, investiţii ”, şi nr. 4 “muncă şi protecţie socială, protecţia copilului, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, culte, minorităţi“, ale Consiliului Local al municipiului Turda;
În conformitate cu Anexa 8, Cap III, pct. A, alin. 2 din HG nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, referitor la obligaţiile proprietarului cuprinse în contractul de închiriere imobil;
În baza prevederilor contractului de furnizare a energiei electrice nr. 7023824/2004 încheiat între Electrica Transilvania Nord SA şi Api Primăria Turda pentru imobilul situat în Turda, str. Nicolae Teclu, nr. 5, referitor la întreruperea furnizării energiei electrice a consumatorilor în situaţia neachitării facturilor emise de furnizor;
Având în vedere Cap. 3, art. 6, pct. 6.1.2. din Contractul nr. 14953/2008 încheiat între Consiliul Local al municipiului Turda prin SPAPI şi Compania de Apă Turda Arieş, pentru imobilul situat în Turda, str. Nicolae Teclu, nr. 5, referitor la drepturile şi obligaţiile operatorului de a întrerupe apa la toţi utilizatorii branşaţi la acelaşi branşament în cazul în care unul din utilizatori nu achită contravaloarea utilităţilor furnizate;
În temeiul prevederilor art.36, alin.6 lit. a, pct. 2, din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala si al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al municipiului Turda ;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă utilizarea sumei de 17.300 lei din suma, alocată conform HCL
nr. 151/2012 pentru aplicarea HCL nr. 143/2012, la plata facturilor restante la utilităţi, curent electric şi apă, aferente locatarilor care au părăsit locuinţa, au fost evacuaţi sau se află în procedura de evacuare şi recuperare debite utilităţi la executorul judecătoresc, din imobilul de locuinţe sociale de la adresa Turda, str. Nicolae Teclu, nr. 5, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 2. Comunicarea şi îndeplinirea prezentei hotărâri se încredinţează Primarului municipiului Turda, Secretarul municipiului Turda, Direcţiei Economice şi Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Imobiliar.
PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ
Matei Cristian Octavian
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA
Jr. Paula Popa
VOTURI :
– pentru 21
– împotriva –
– abţineri –
Numărul total al consilierilor este 21.
Numărul consilierilor prezenţi este 21.
