Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în şedinţă extraordinară în data de 16.05.2013;
Având în vedere proiectul de hotărâre privind aprobarea unui acord de parteneriat între Consiliul Local al Municipiului Turda şi Asociaţia pentru Dezvoltarea Economiei Sociale Europan, în scopul de a asigura incluziunea socio-economică a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome din municipiul Turda prin inplementarea unor politici integrate în domeniul educaţiei, ocupării forţei de muncă, sănătăţii, locuirii, culturii şi infrastructurii sociale şi de a promova relaţii de cooperare pentru susţinerea unui parteneriat, proiect elaborat din iniţiativa d-lui viceprimar Nemeş Lucian;
Raportat la prevederile OUG nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare şi având în vedere avizul favorabil al comisiei nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Turda pentru administraţie publică locală, servicii publice, regii, pieţe, comerţ, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic, ordine publică şi apărare;
Tinand seama de prevederile art. 36 alin. 6, lit. a, pct. 1, pct. 2, pct. 3, pct. 4, alin. 7 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor, art. 45, alin. 2, precum şi ale art. 115 alin. 1 lit. b din Legea administraţiei publice locale nr 215/2001 – republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă încheierea unui acord de parteneriat între Consiliul Local al Municipiului Turda şi Asociaţia pentru Dezvoltarea Economiei Sociale Europan, în scopul de a asigura incluziunea socio-economică a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome din municipiul Turda prin inplementarea unor politici integrate în domeniul educaţiei, ocupării forţei de muncă, sănătăţii, locuirii, culturii şi infrastructurii sociale şi de a promova relaţii de cooperare pentru susţinerea unui parteneriat, conform anexei nr. 1 , parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 2. Comunicarea şi ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarului municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda, Serviciului Administraţie Publică Locală, Oficiului Juridic, Directiei Economice şi Asociaţiei pentru Dezvoltarea Economiei Sociale Europan.
PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ
Matei Cristian
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA
Jr. Paula Popa
VOTURI :
– pentru 20
– împotriva –
– abţineri 1
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor prezenţi este 21.
