Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în sedinţa extraordinară din data de 19.06.2006;
Luând în dezbatere Proiectul de Hotărâre iniţiat de Primarul municipiului Turda, Ştefănie Tudor cu privire la modificarea statului de funcţii al Serviciului Public Poliţia Comunitară a municipiului Turda;
Având în vedere raportul de specialitate, înregistrat la nr. 17283/12.06.2006, prin care se solicită modificarea statului de funcţii al Serviciului Public Poliţia Comunitară Turda;
Ţinând cont de prevederile Legii 371/2004, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare şi a H.G.R. 2295/2004, pentru aprobarea Regulamentului Cadru de Organizare şi Funcţionare a Poliţiei Comunitare;
Tinând cont de avizul Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local nr. 1
(pentru buget finanţe, prognoze economice, investitii) şi nr. 2 (pentru administraţie publică locală, servicii publice, regii, piete, comerţ, agricultura, asocieri, relaţii cu publicul, juridic);
În temeiul prevederilor art. 68, alin. 1, litera “ţ” din Legea nr. 215/2001, privind Administraţia Publică Locală;
În conformitate cu prevederilor art. 38, alin. 2, litera “e” şi art. 46, alin. 1 din Legea nr. 215/2001, privind Administratia Publică Locală şi al Regulamentului de Funcţionare al Consiliului Local
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă statul de funcţii al Serviciului Public Poliţia Comunitară Turda, conform anexei care face parte integrantă din hotărâre.
Art.2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Primarul, Viceprimarul, Secretarul municipiului Turda, Serviciile de specialitate şi Serviciul Public Poliţia Comunitară Turda.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
Aurel BOLOG
CONTRASEMNEAZA
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula POPA
Nota: Problemele de mai sus au fost analizate si vizate de Comisiile de specialitate
ale Consiliului Local nr. 1 si 2, prin presedintii acestora d-l Eugen Felezeu si d-l Corneliu Sarbu.
VOTURI:
Pentru 17
Împotriva –
Abţineri 1
Numărul total al consilierilor este 21
Numarul de consilieri prezenti este de 18.
ROMANIA
JUDETUL CLUJ
APROBAT PRIMAR
ŞTEFĂNIE TUDOR
MUNICIPIUL TURDA
PRIMĂRIA
SERVICIUL RELAŢII COMUNITARE ŞI RESURSE UMANE
Nr. 17.283/12.06.2006
RAPORT DE SPECIALITATE
Având în vedere prevederile legii nr. 371/2004, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare şi HGR 2295/2004, pentru aprobarea Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a Poliţiei Comunitare la nivelul municipiilor se înfiinţează Poliţia Comunitară, ca serviciu public specializat;
Ţinând cont de HCL 208/2005, prin care s-a aprobat înfiinţarea Poliţiei Comunitare la nivelul municipiului Turda, ca serviciu public cu personalitate juridică, subordonat Primarului municipiului Turda şi HCL 6/2006, prin care s-a aprobat organigrama, statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare a Serviciului Public Poliţia Comunitară Turda;
Luând în considerare faptul că la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor de inspector specialitate – economist, cu vechime în specialitatea studiilor de minim 2 ani şi, respectiv, consilier juridic cu vechime în specialitatea studiilor minim 1 an, nu s-a prezentat nici un candidat, respectiv nici un candidat nu a obţinut notă de trecere la proba scrisă;
Supunem aprobării dvs. modificarea statului de funcţii al Serviciului Public Poliţia Comunitară Turda, şi anume transformarea posturilor de inspector specialitate – economist şi consilier juridic astfel:
- Inspector specialitate, S/II – devine Inspector debutant
- Consilier juridic, S/IV – devine consilier juridic debutant
Motivăm solicitarea noastră prin necesitatea ocupării acestor posturi în vederea bunei desfăşurări a activităţii serviciului.
Director
Bob Gheorghe
Şef serviciu
Popescu Roxana
SERVICIUL PUBLIC
POLIŢIA COMUNITARĂ
APROBAT PRIMAR
TUDOR ŞTEFĂNIE
TURDA
STAT DE FUNCTII
valabil pe anul 2006
| Nr.
Crt. |
Functia | Clasa/grad/treaptă salarizare | Nr. posturi |
| Director | S/IA | 1 | |
| Director adjunct | S/IA | 1 | |
| Şef serviciu | S/I | 1 | |
| Şef birou | S/I | 2 | |
| Inspector specialitate | S/I | 1 | |
| Inspector specialitate | S/II | 1 | |
| Consilier juridic | debutant | 1 | |
| Inspector | debutant | 1 | |
| Referent | M/II | 7 | |
| Agent comunitar | M/I | 14 | |
| Agent comunitar | M/II | 10 | |
| TOTAL: | 40 |
DIRECTOR
BOB GHEORGHE
ŞEF SERVICIU
POPESCU ROXANA
ÎNTOCMIT
KOLLAR CARMEN
