Locație ideală pentru evenimente, conferințe și întâlniri
Rezervă acum

Hotărârea nr. 146 privind promovarea proiectului „Creşterea atractivităţii turistice, a zonei cu potenţial balnear – Lacuri Sărate – Zona Durgău, Valea Sărată şi Salina Turda”

Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în şedinţă ordinară în data de 31.08.2005;

Având în vedere proiectul de hotărâre privind promovarea proiectului „Creşterea atractivităţii turistice, a zonei cu potenţial balnear – Lacuri Sărate – Zona Durgău, Valea Sărată şi Salina Turda”, proiect elaborat din iniţiativa d-lui primar ec. Ştefănie Tudor;

În baza Raportului de specialitate al Serviciului financiar-contabil nr. 15.265 din 29.08.2005. Conform avizului de specialitate al comisiei nr. 1 (pentru buget – finanţe, prognoze economice ) ;

Având în vedere HCL nr. 11/25.01.2005 privind aprobarea garantării contribuţiei proprii a Consiliului Local la finanţarea obiectivului de investiţii „Creşterea atractivităţii turistice, a zonei cu potenţial balnear – Lacuri Sărate – Zona Durgău, Valea Sărată şi Salina Turda” şi HCL nr. 13/25.01.2005 privind aprobarea studiului de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii de mai sus şi prevederile O.U.G. nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/2004, modificată prin Legea nr. 313/2004, OUG nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, aprobată prin Legea 212/2002, art. 12, lit „a” şi OUG nr. 9/2005 aprobată şi completată de Legea nr. 114/2005, art. 5, alin.1 şi art. 65, alin. 1 şi 2 şi a prevederilor Legii nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005, a prevederilor art. 38, alin. 1 şi 2, lit. „ c ” şi lit. „ y ”, precum şi art. 46 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al municipiului Turda.

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Se aprobă achiziţia serviciilor de proiectare a documentaţiilor necesare prin procedura de negociere cu o singură sursă, respectiv SC PRO ATRIUM SRL CLUJ.

Art. 2 Se aprobă alocarea sumei de 550 mii lei RON pentru elaborarea documentaţiilor menţionate în raportul de specialitate.

Art. 3 Se rectifică bugetul local cu suma de 350 mii lei RON, prin majorarea veniturilor şi cheltuielilor. Se diminuează cu suma de 200 mii lei RON subcapitolul „Străzi” – capitolul 68.02 „ Transporturi şi comunicaţii” şi se majorează cu aceeaşi sumă subcapitolul „ Alte acţiuni publice” – capitolul 63.02 „Servicii publice”. Situaţia rectificată a veniturilor şi a cheltuielilor se prezintă în Anexa nr. 1 şi 2.

Art. 4 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredinţează Primarul municipiului Turda, Secretarul municipiului Turda, Serviciul financiar-contabil, Direcţia venituri şi Serviciul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului.

PRESEDINTE DE SEDINTA, 

Lucian CORDIS

CONTRASEMNEAZA

SECRETARUL municipiului TURDA,

Jr. Mihaela BUJOR

 

NOTA : Problemele de mai sus au fost analizate si avizate de Comisia de specialitate nr.1 a Consiliului Local al municipiului Turda,prin presedintele acesteia, d-l. ec Felezeu Eugen.

VOTURI:

Pentru: 20

Impotriva: –

Abtineri: –

Numarul total al consilierilor Consiliului Local este 21.

Numarul consilierilor prezenti este 20.

ROMÂNIA 

JUDEŢUL CLUJ

APROBAT PRIMAR,

Ec. ŞTEFĂNIE TUDOR

PRIMĂRIA

MUNICIPIUL TURDA

SERVICIUL FINNACIAR-CONTABIL

NR. 15.265/29.08.2005

 

RAPORT DE SPECIALITATE

privind promovarea proiectului „ Creşterea atractivităţii turistice a zonei cu potenţial balnear : Lacuri Sărate – Zona Durgău, Valea Sărată şi Salina Turda cu finanţare în cadrul programului PHARE 2004 – 2006, Coeziune economică şi socială – proiecte mari de infrastructură regională ”

Consiliul Local al municipiului Turda intenţionează implementarea unui proiect de creştere a atractivităţii turistice a zonei cu potenţial balnear în municipiul Turda, zona Lacuri Sărate – Durgău, precum şi Salina Turda. Menţionăm că prin Hotărârea Consiliului Judeţean nr. 23/26.01.2005 s-a aprobat asocierea acestuia cu Consiliul Local al municipiului Turda pentru implementarea acestui proiect. Contractul de asociere prevede ca obligaţie Consiliului Local, în calitate de achizitor unic, organizarea procedurilor de achiziţie a serviciilor de proiectare a aplicaţiei de finanţare.

Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Turda nr. 13/25.01.2005 s-a aprobat Studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru realizarea proiectului „ Creşterea atractivităţii turistice a zonei cu potenţial balnear – Lacuri Sărate – zona Durgău – Valea Sărată şi Salina Turda ”.

Proiectul menţionat urmăreşte creşterea atractivităţii turistice a zonei prin : amenajarea terenurilor, decolmatarea şi amenajarea lacurilor, construirea unui şanţ colector central, realizarea reţelelor de apă, canal şi energie electrică, executarea unui drum de acces la puţul Anton, construirea unui pavilion, executarea unei platforme pentru spaţii comerciale şi a aleilor pietonale în perimetrul zonei de protecţie.

De asemenea prin Hotărârea Consiliului Turda al municipiului Turda nr. 11/25.01.2005 s-a aprobat garantarea contribuţiei proprii a Consiliului Local Turda în procent de 16% din total costuri eligibile, precum şi finanţarea de către Consiliul Local a costurilor neeligibile în care sunt cuprinse costurile asociate cu pregătirea şi elaborarea aplicaţiei.

În data de 28.01.2005 proiectul mai sus amintit a fost depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord – Vest în vederea obţinerii finanţării prin Programul Phare 2004 – 2006 – Coeziune economică şi socială – proiecte mari de infrastrucutră regională.

În urma evaluării, proiectul a fost declarat eligibil, pre-selectat şi aprobat prin Hotărârea Consiliului pentru Dezvolatre Regională – Regiunea de Dezvolatre Nord-Vest, în vederea înaintării la Ministerul Integrării Europene pentru a participa la selecţia la nivel naţional.

În conformitate cu Ghidul solicitantului pentru Programul Phare 2004-2006 pentru a participa la selecţia la nivel naţional este necesar a fi elaborate următoarele documentaţii :

  • schiţa de proiect/design brief ( proictul tehnic în întregime )
  • studiile geotehnice şi topografice
  • studiul de impact asupra mediului şi raportul de impact
  • studiul de marketing şi planul de afaceri
  • traducerea în limba engleză a documentelor, inclusiv a Studiului de fezabilitate
  • avizele şi acordurile necesare

Pentru continuitatea proiectului, din motive de natură tehnică, se impune contractarea de către Primăria municipiului Turda, a documentaţiilor mai sus menţionate cu acelaşi proiectant care a proiectat şi Studiul de fezabilitate, parte din aplicaţia iniţială de finanţare, respectiv SC „ PRO ATRIUM ” SRL CLUJ.

Potrivit prevederilor art. 12 din OUG nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, aprobată prin Legea nr. 212/2002, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere cu o singură sursă atunci când serviciile pot fi prestate de către un singur contractant, din motive de natură tehnică, artistică sau din motive legate de protecţia unui drept de exclusivitate asupra acestora.

Pentru realizarea documentaţiei de participare la selecţia la nivel naţional a proiectului de finanţare „ creşterea atractivităţii turistice a zonei cu potenţial balnear – Lacuri Sărate- zona Durgău – valea Sărată şi Salina Turda ”, este necesară alocarea din bugetul local a sumei de 550 mii lei RON.

Resursele financiare în valoare de 550 mii lei RON se asigură astfel:

  • se majorează cu suma de 350 mii lei RON veniturile, din care cu suma de 100 mii lei RON se majorează veniturile din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat – cap. 30.02.10, iar cu suma de 250 mii lei RON se majorează cotele defalcate din impozitul pe venit – cap. 31.02.01,deoarece în conformitate cu OUG 9/2005 pentru modificarea OUG 45/2003 privind finanţele publice locale, cotele defalcate din impozitul pe venit ce se alocă lunar unităţilor administrativ-teritoriale cresc de la 36,5 % la 47 % ( art. 28, alin.1 ).

În consecinţă se majorează cheltuielile cu suma de 350 mii lei RON, la capitolul 63.02 „Servicii publice”, subcapitolul „Alte acţiuni publice”.

  • diferenţa de 200 mii lei RON se obţine prin diminuarea cheltuielilor din cadrul subcapitolului „ Străzi” – capitolul 68.02 „Transporturi şi comunicaţii”, şi majorarea cu aceeaşi sumă a cheltuielilor subcapitolului „Alte acţiuni publice” – capitolul 63.02 „Servicii publice”.

Faţă de situaţia prezentată mai sus avem următoarele influenţe :

VENITURI :

  • venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat ( cod 30.02.10 ) + 100,00 mii lei

– cote defalcate din impozitul pe venit ( cod 31.02.01 ) + 250,00 mii lei

Total influenţe venituri : + 350,00 mii lei

Bugetul de venituri şi cheltuieli în sumă de 32.689,51 mii lei aprobat cu HCL nr. 143/18.08.2005 va fi în urma rectificării de 33.039,51 mii lei.

CHELTUIELI :

Cap. 63 „ Servicii publice” ( cod 63.02 ) – se majorează + 550,00 mii lei

– Alte acţiuni publice

– transferuri + 550,00 mii lei

Cap. 68 „ Transporturi şi comunicaţii”

( cod 68.02 ) – se diminuează – 200,00 mii lei

  • Străzi

– cheltuieli de capital – 200,00 mii lei

Total influenţe cheltuieli : + 350,00 mii lei

DIRECTOR EXECUTIV,

Ec. TURCEAN MARIA

CONTABIL ŞEF,

Ec. ADACE DANIELA