Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în şedinţă ordinară în data de 29.06.2006 .
Având în vedere Proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local pe anul 2006, proiect elaborat din iniţiativa d-lui primar ec. Ştefănie Tudor;
În baza Raportului de specialitate al Serviciului financiar-contabil nr. 17.685 din 21.06.2006. Conform avizului de specialitate al comisiei nr. 1 (pentru buget – finanţe, prognoze economice ) ;
Ţinând seama de prevederile O.U.G. nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/2004, modificată prin Legea nr. 313/2004 şi OUG nr. 9/2005 aprobată şi completată de Legea nr. 114/2005, art. 5, alin.1 şi art. 65, alin. 1 şi 2 şi a prevederilor Legii nr.379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006, a prevederilor art. 38, alin. 1 şi 2, lit. „d” şi art. 46, alin. 2 şi 5 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al municipiului Turda.
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă rectificarea bugetului local pe anul 2006 prin suplimentarea veniturilor la capitolul 39.02 „ Venituri din valorificarea unor bunuri” – subcapitolul 39.02.07 „ Venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat ” cu suma de 510,00 mii lei .
În mod corespunzător se suplimentează cheltuielile la cap. 61.02 „Ordine publică şi siguranţă naţională” – subcapitolul 61.02.03.04 „ Poliţie comunitară” cu transferuri în sumă de 460,00 mii lei, reprezentând cheltuielile de funcţionare pentru aparatul propriu al Serviciului Public Poliţia Comunitară pe perioada iulie 2006-decembrie 2006.
De asemenea se suplimentează cheltuielile la cap. 70.02 „ Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică” – subcapitolul 70.02.50 „ Alte servicii în domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării comunale”, cu suma de 50,00 mii lei, pentru obiectivul de investiţii „ Creşterea atractivităţii turistice a zonei Lacuri Sărate- Durgău, Valea Sărată şi Salina Turda”.
Situaţia rectificată a veniturilor se prezintă în Anexa nr. 1 şi a cheltuielilor în Anexa nr. 2.
Art. 2 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredinţează Primarul municipiului Turda, Secretarul municipiului Turda, Direcţia tehnică, Direcţia venituri şi Serviciul financiar-contabil.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
Aurel BOLOG
CONTRASEMNEAZA
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula POPA
Nota: Problemele de mai sus au fost analizate si avizate de Comisia de specialitate nr. 1 a Consiliului Local al municipiului Turda, prin presedintele acesteia , dl. Felezeu Eugen.
VOTURI:
Pentru 17
Împotriva –
Abţineri 1
Numărul total al consilierilor este 21
Numarul de consilieri prezenti este de 18.
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ , PRIMĂRIA
MUNICIPIUL TURDA
APROBAT PRIMAR
Ec. ŞTEFĂNIE TUDOR
DIRECŢIA VENITURI
SERVICIUL FINANCIAR-CONTABIL
NR. 17.685/21.06.2006
RAPORT DE SPECIALITATE
privind rectificarea bugetului local pe anul 2006
Propunerea de rectificare a bugetului local pe anul 2006 are la bază Referatul nr. 17.684/21.06.2006 al Serviciului Urbanism şi AmenajareaTeritoriului prin care se comunică obţinerea de venituri suplimentare la cap. 39.02 „ Venituri din valorificarea unor bunuri” – subcapitolul 39.02.07 „ Venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat” , reprezentând contravaloarea terenului situat în Turda, str. 22 Decembrie 1989 fn vândut prin licitaţie publică. Cu încasarea acestui venit vor fi depăşite prevederile bugetare pe semestrul I 2006. În consecinţă propunem suplimentarea bugetului cu suma de 510,00 mii lei, sumă necesară pentru următoarele activităţi :
– suportarea cheltuielilor generate de funcţionarea aparatului propriu al Serviciului Public Poliţie Comunitară pentru perioada iulie-decembrie 2006, în sumă de 460,00 mii lei repartizate astfel : cheltuieli de personal – 273,00 mii lei, cheltuieli materiale – 171,00 mii lei si cheltuieli de capital – 16,00 mii lei ;
– cheltuieli de investiţii la obiectivul „ Creşterea atractivităţii turistice a zonei Lacuri Sărate – Durgău, Valea Sărată şi Salina Turda”, de la cap. 70.02 „ Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică” – subcapitolul 70.02.50 „ Alte servicii în domeniile locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării comunale”, în suma de 50,00 mii lei. Această sumă este necesară pentru plata integrală a contractului nr. 16.477/23.09.2005 privind elaborarea documentaţiei pentru obţinerea finanţării prin programe Phare 2004-2006.
Faţă de cele prezentate mai sus propunem următoarele influenţe:
VENITURI :
Cap. 39.02 „Venituri din valorificarea unor bunuri”
– se suplimentează + 510,00 mii lei
– venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat ( cod 39.02.07 ) + 510,00 mii lei
Total influenţe venituri : + 510,00 mii lei
Bugetul de venituri şi cheltuieli în sumă de 38.551,43 mii lei va fi în urma rectificării de 39.061,43 mii lei.
CHELTUIELI :
Cap. 61.02 „ Ordine publică şi siguranţă naţională”
– se suplimentează + 460,00 mii lei
- transferuri
„ Poliţia comunitară” ( cod 61.02.03.04 ) + 460,00 mii lei
Cap. 70.02 „ Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică”
– se suplimentează +50,00 mii lei
– cheltuieli de capital
„ Alte servicii în domeniul locuinţelor, serviciilor şi dezvoltării comunale ” ( cod 70.02.50 ) + 50,00 mii lei
Total influenţe cheltuieli: + 510,00 mii lei
DIRECTOR VENITURI,
Ec. TURCEAN MARIA
CONTABIL ŞEF,
Ec. ADACE DANIELA
