Locație ideală pentru evenimente, conferințe și întâlniri
Rezervă acum

Hotărârea nr. 157 privind reglementarea situatiei juridice a blocurilor de locuinte sociale, situate administrativ in municipiul Turda, str. Panait Cerna ,nr. 43

Consiliul Local al Municipiului Turda, intrunit in sedinta ordinara la data de 29.10.2012;

Luand in dezbatere proiectul de hotarare privind reglementarea situatiei juridice a blocurilor de locuinte sociale, situate administrativ in municipiul Turda, str. Panait Cerna, nr. 43, elaborat din initiativa d-lui primar al municipiului Turda, dl. Tudor Stefanie;

Avand in vedere raportul de pecialitate al Serviciului Evidenta patrimoniu si GIS .

Tinand cont de avizul Comisiei de specialitate nr 3 a Consiliului Local al Municipiului Turda ;

Avand in vedere, prevederile art. 39, art 40, art 41 ale Legii 114/1996 – legea locuintei, ale art. 7, art. 12 ale Legii 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, ale art. 36 alin. 1, alin. 2, lit. c, alin. 5, lit. a, art. 45, alin. 3 si alin. 6 si art 115, alin. 1, lit. b din Legea 215/2001 – republicata privind administratia publica locala ;

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aproba inscrierea in domeniul public al municipiului Turda a unui numar de 2 blocuri de locuinte sociale, compuse din 24 apartamente, situate administrativ in municipiul Turda, str. Panait Cerna, nr. 43, respectiv blocul “D”, blocul “E”, edificate in baza autorizatiei de construire nr. 189/29.10.2009 asupra imobilului teren inscris in CF 1760 Turda, nr. top. 3136/2, in suprafata de 9258 mp.

Art. 2. Se aproba darea in administrare catre Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Imobiliar, pe baza de protocol a imobilelor constructii individualizate la art. 1 al prezentei hotarari, protocol care se va semna in termen de 30 zile de la data adoptării prezentei hotarari.

Art. 3. In termen de 60 zile de la adoptarea prezentei hotarari, aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Turda, va face demersurile necesare in vederea inregistrarii in evidentele cadastrale ale municipiului Turda a noilor realitati imobiliare si pentru actualizarea anexei nr. 5 la HG 969/2002 cuprinzand imobilele care fac parte din domeniul public al unitatii administrativ teritoriale.

Art. 4. Comunicarea si ducerea la indeplinire a prezentei se incredinteaza Primarului Municipiului Turda, Secretarului Municipiului Turda, Directiei Tehnice, Serviciului Evidenta Patrimoniu si GIS din cadrul Primariei Municipiului Turda, precum si Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Imobiliar.

PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ

Matei Cristian Octavian

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETARUL municipiului TURDA

Jr. Paula Popa

VOTURI :

– pentru 20

– împotriva –

– abţineri –

Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.

Numărul consilierilor prezenţi este 20.