Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în sedinţa extraordinară din data de 03.09.2009;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul municipiului Turda, dl. Ştefănie Tudor cu privire la deplasarea unei delegaţii aparţinând Administraţiei Publice Locale a municipiului Turda, în Spania, la Zaragoza;
Având în vedere proiectul “Transferarea bunelor practici pentru gestionarea creativă a patrimoniului”, detaliile activităţilor ce vor fi realizate în cadrul acestui proiect, planificarea, structura, coordonarea, bugetul general şi condiţiile de plată şi raportul de specialitate al Serviciului Relaţii Publice şi Resurse Umane nr. 10499/02.09.2009;
Având în vedere prevederile HGR 518/1995, privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare şi HGR 436/2002, privind deplasarea în străinătate a personalului român;
Ţinând cont de avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local nr. 1 (Pentru buget – finanţe, prognoze economice, investiţii);
În conformitate cu prevederilor art. 36, alin. 2, litera „e”, alin. 7, litera „c”, art. 45 alin. 1, 2 şi 6, art. 115, alin. 1, lit. „b” din legea nr. 215/2001, privind administratia publică locală, republicată şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă deplasarea la Zaragoza – Spania, în vederea implementării proiectului: “Transferarea bunelor practici pentru gestionarea creativă a patrimoniului”, pentru un grup de 15 persoane.
Art. 2. Cheltuielile privind deplasarea se suportă conform prevederilor legale.
Art. 3. Comunicarea şi ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarului municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda şi Direcţiei Economice.
PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ,
Faur Alexandru
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula POPA
VOTURI:
Pentru 15
Împotrivă –
Abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor prezenţi este 15.
