Consiliul Local al municipiului Turda, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29.11.2012;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privind aprobarea cooperării dintre Municipiul Turda şi Fundaţia Filantropică Sfânta Irina, elaborat din iniţiativa domnului consilier local Matei Cristian;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice allocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
Ţinând seama de prevederile art. 41, alin. 4 din legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de avizul comisiei de specialitate nr. 1 a Consiliului Local al municipiului Turda – buget – finanţe, prognoze economice, investiţii şi de raportul de specialitate al Administratorului Public, dl. Radu Crişan.
În temeiul prevederilor art. 36, alin. 1, art. 36, alin. 6, lit. a, pct. 2, 16, alin. 7, lit. a, ale art. 45, precum şi ale art. 115, alin. 1, lit. b, alin. 3, alin. 5 şi alin. 6 din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă cooperarea dintre Municipiul Turda şi Fundaţia Filantropică Sfânta Irina, în vederea amenajării demisolului clădirii Centrului de Recuperare Psiho-Neuro-Motorie pentru Copii cu Handicap Sfânta Irina.
Art. 2. Se aprobă alocarea de la bugetul local al Municipiului Turda a sumei de 7000 lei în vederea realizării obiectivului mai sus menţionat.
Art. 3. Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţiei Economice.
PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ
Matei Cristian Octavian
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA
Jr. Paula Popa
VOTURI :
– pentru 21
– împotriva –
– abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor prezenţi este 21.
