Locație ideală pentru evenimente, conferințe și întâlniri
Rezervă acum

Hotărârea nr. 200 privind aprobarea caietului de sarcini – cadru – pentru închirierea prin licitaţie publică a două spaţii în suprafaţă de 20 mp fiecare, situate în Turda, P-ţa Republicii nr. 28 (P-ţa Agroalimentară Centrală – hala de lactate), cu destinaţia spaţii comerciale alimentare

 

Consiliul Local al municipiului Turda, intrunit in sedinta ordinara in data de 29.11.2011;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea caietului de sarcini – cadru – pentru închirierea prin licitaţie publică a două spaţii în suprafaţă de 20 mp fiecare, situate în Turda, P-ţa Republicii nr. 28 (P-ţa Agroalimentară Centrală – hala de lactate), cu destinaţia spaţii comerciale alimentare, elaborat din initiativa d-lui Primar Tudor Ştefănie;

Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Urbanism si Amenajarea Teritoriului si avizul Comisiei de specialitate nr. 3 a Consiliului Local, pentru urbanism si amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public si privat, protectia mediului si investitii ;

În conformitate cu art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia;

În temeiul art. 36, alin. 1 şi alin 2, lit. c şi alin. 5, lit. a, art. 45, alin. 3 si 6, art. 115 alin. 1 lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala, republicata si a Regulamentului de functionare al Consiliului Local al Municipiului Turda;

H O T Ă R Ă Ş T E:

 

Art. 1. Se aprobă caietului de sarcini – cadru – pentru închirierea prin licitaţie publică a două spaţii în suprafaţă de 20 mp fiecare, situate în Turda, P-ţa Republicii nr. 28 (P-ţa Agroalimentară Centrală – hala de lactate), cu destinaţia spaţii comerciale alimentare.

Art. 2. Preţul minim de pornire este de 10,22 lei/mp/lună. La începutul fiecărui an calendaristic suma de plată stabilită în urma licitaţiei va fi indexată cu indicele de inflaţie. Contractul de închiriere va fi întocmit de către Serviciul Public Administrarea Patrimoniului Imobiliar.

Art. 3. Închirierea se va face pe o perioadă de doi ani cu posibilitatea de prelungire.

Art. 4. Comunicarea şi îndeplinirea prezentei se încredinteaza Primarului municipiului Turda, Secretarului Municipiului Turda, Serviciului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Imobiliar şi Comisiei de Licitaţii.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Morar Andreea

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETARUL municipiului TURDA,

Jr. Paula Popa

VOTURI:

Pentru 19

Împotriva –

Abţineri –

Numărul total al consilierilor in functie este 21.

Numarul de consilieri prezenti este 19.