Locație ideală pentru evenimente, conferințe și întâlniri
Rezervă acum

Hotărârea nr. 258 privind aprobarea gestiunii delegate si a completarii contractului de delegare a serviciului de administrare a domeniului public si privat al mun. Turda cu activitatea de administrare si exploatare a pietelor agroalimentare si oborului, de pe domeniul public al municipiului Turda,catre S.C. Administrarea Patrimoniului Imobiliar Turda S.R.L.

Consiliul Local al municipiului Turda, intrunit în sedinta ordinară din data de 28.11.2013;

Luand în dezbatere proiectul de hotarare privind aprobarea gestiunii delegate si a completarii contractului de delegare a serviciului de administrare a domeniului public si privat al municipiului Turda cu activitatea de administrare si exploatare a pietelor agroalimentare si oborului, de pe domeniul public al municipiului Turda,catre S.C. Administrarea Patrimoniului Imobiliar Turda S.R.L., elaborat din initiativa d-lui consilier ing. Micu Ovidiu;

Având în vedere raportul de specialitate al. SEPGIS

Tinand seama de avizul Comisiei de specialitate nr. 2 pentru administraţie publică locală, servicii publice, regii, pieţe, comerţ, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic, ordine publică şi aparare şi nr. 3 pentru urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, protecţia mediului, investiţii, ale Consiliului Local;

În temeiul prevederilor art.1 alin. 2, lit g, art. 22 alin. 2, lit b, alin. 3, alin. 4, art 29, art. 31 alin. 1 si alin. 2, art. 33, alin. 3 din Legea nr. 51/2006, Legea serviciilor comunitare de utilitati publice, cu modificarile si completarile ulterioare;

In conformitate cu prevederile art. 5, pct. 3, lit. d, art. 7 si art. 10 alin. 1, alin. 2, alin. 3 si alin. 4 din OG. nr. 71/2002 privind Organizarea si functionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public si privat al autoritatilor locale;

În baza art. 36, alin. 2, lit d, alin. 6 lit. a, pct. 14 si art 45 alin. 3, art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2011, legea administratiei publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare.

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1. Se aproba Studiu de oportunitate pentru fundamentarea si stabilirea solutiilor optime de delegare a activitatii de administrare si exploatare a pietelor agroalimentare si oborului,de pe domeniul public al municipiului Turda, prevăzut în anexa 1.

Art. 2. Se aprobă completarea Regulamentului serviciului public de administrare a domeniului public si privat al mun. Turda cu activitatea de administrare si exploatare a pietelor agroalimentare si oborului ,de pe domeniul public al municipiului Turda, in conformitate cu prevederile anexei 2 .

Art. 3. Se aproba completarea caietului de sarcini a serviciului public de administrare a domeniului public si privat al mun. Turda cu activitatea de administrare si exploatare a pietelor agroalimentare si oborului cu indicatorii de performanta si nivelul de calitate al serviciilor prestate prevăzut în anexa 3;

Art. 4. Se aprobă completarea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de administrare a domeniului public si privat al mun. Turda cu activitatea de administrare si exploatarea pietelor agroalimentare si oborului ,de pe domeniul public al municipiului Turda conform anexei nr. 4 ;

Art. 5. (1) Se aprobă, gestiunea delegată prin atribuire directă a activitatii de administrare si exploatarea pietelor agroalimentare si oborului ,de pe domeniul public al municipiului Turda catre S.C. Administrarea Patrimoniului Imobiliar S.R.L.Turda, cu sediul în orasul Turda, str. George Cosbuc nr. 3,

(2) Activitatile specifice care vor face obiectul completarii contractului de delegare a gestiunii serviciului public de administrare a domeniului public si privat al mun. Turda sunt:

  • Administrarea si intretinerea pietelor agroindustriale din municipiul Turda ;
  • Administrarea si exploatarea Oborului dispus in municipiul Turda ;

Art 6. (1) Predarea bunurilor delegate societatii Administrarea Patrimoniului Imobiliar Turda S.R.L.se va face de catre o comisie constituita prin Dispozitia Primarului municipiului Turda, din care vor face parte reprezentanti ai serviciului care are in administrare bunurile respective, ai societatii Administrarea Patrimoniului Imobiliar Turda S.R.L.si reprezentantii Primariei municipiului Turda.

(2) Predarea bunurilor va fi consemnată într-un Protocol de predare primire care va fi semnat pe de o parte de către membrii comisiei constituită prin Dispoziţie a Primarului municipiului Turda , si de către seful serviciului si contabila serviciului public care preda bunurile, iar pe alta parte de administratorul si contabila care preia bunurile.

Art.7. Se imputerniceste dl. Marian Ovidiu sa efectueze modificarile corespunzatoare ale actului constitutiv si a celorlalte acte prevazute de lege ale S.C. API Turda SRL

Art. 8. Se mandatează Primarul municipiului Turda să semneze contractul de delegare a gestiunii serviciului de administrare a domeniului public si privat al mun. Turda cu modificarile corespunzatoare

Art. 9. În termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei hotărâri se vorsupune aprobarii consiliului local, tarifele practicate de către S.C. Administrarea Patrimoniului Imobiliar Turda S.R.L.

Art. 10. Comunicarea si ducerea la indeplinire a prezentei se încredinteaza Primarului Municipiului Turda, Secretarului Municipiului Turda Serviciului Evidenta Patrimoniului si GIS, Directiei Economice, Serviciului Administrarea Pietelor si Oborului, S.C. Administrarea Patrimoniului Imobiliar Turda S.R.L.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Crişan Rozalia

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETARUL municipiului TURDA,

Jr. Paula POPA

VOTURI:

pentru 21

împotriva –

abţineri –

Numărul total al consilierilor este 21.

Numarul de consilieri prezenti este 21.

X