Locație ideală pentru evenimente, conferințe și întâlniri
Rezervă acum

Hotărârea nr. 54 privind revocarea HCL nr. 116/30.05.2006

 

Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit în sedinţă extraordinară la data de 12.04.2012;

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind revocarea HCL nr. 116/30.05.2006, elaborat din iniţiativa d-lui primar Tudor Ştefănie;

Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului şi avizul Comisiei de specialitate nr. 3 a Consiliului Local al municipiului Turda, pentru urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, protecţia mediului, investiţii şi al Comisiei de specialitate nr. 1 a Consiliului Local al municipiului Turda, pentru buget-finanţe, prognoze economice, investiţii;

În conformitate cu HCL nr. 190 din 27.11.2003 cu privire la aprobarea procedurii de vânzare a terenurilor proprietate privată a municipiului Turda, completată cu HCL nr. 36/28.03.2007;

În temeiul prevederilor art. 36, alin. 2, lit. “c”, alin. 5, lit. b, art. 45, alin. 1 şi alin. 6, ale art. 115, alin. 1, lit. “b”, din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Regulamentului de functionare al Consiliului Local al Municipiului Turda;

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. Se aprobă revocarea HCL nr. 116/30.05.2006 cu privire la vânzarea fără licitaţie publică a unui imobil cu destinaţia de locuinţă şi teren aferent, situat în Turda, strada Traian, nr. 77, ap. 3/I, către d-na Olariu Victoria.

Art. 2. Restituirea contravalorii sumei achitate se va face prin Serviciul Financiar – Contabil.

Art. 3. Comunicarea şi îndeplinirea prezentei se încredinţează Primarului municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda, Serviciului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, Serviciului Financiar – Contabilitate, Oficiului Juridic şi Serviciului Public Administrarea Patrimoniului Imobiliar.

PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ

Cordiş Lucian

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETARUL municipiului TURDA

Jr. Paula Popa

VOTURI :

– pentru 16

– împotriva –

– abţineri –

Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.

Numărul consilierilor prezenţi este 16.