Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în sedinţa ordinară din data de 30.01.2007;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul municipiului Turda, Ştefănie Tudor cu privire la aprobarea derulării programului de servicii publice de interes comunitar în anul 2007, în baza legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimulare a forţei de muncă pentru un număr de 170 persoane;
Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Relaţii Comunitare şi Resurse Umane, înregistrat la nr. 24696/15.01.2006, prin care se solicită aprobarea derulării programului de servicii publice de interes comunitar în anul 2007, în baza legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimulare a forţei de muncă pentru un număr de 150 persoane, programul de lucrări al Direcţiei Tehnice, înregistrat la nr.24598/10.01.2007 şi raportul de specialitate al Serviciului Public de Asistenţă Socială Turda, înregistrat la nr. 219/12.01.2007, prin care se solicită aprobarea derulării programului de servicii sociale pentru un număr de 20 persoane;
Ţinând cont de avizul Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local nr. 1 (pentru buget finanţe, prognoze economice), nr. 2 (pentru administraţie publică locală, servicii publice, comerţ, asocieri, relaţii cu publicul, juridic) şi nr. 4(muncă şi protecţie socială, protecţia copilului, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, culte, minorităţi, ordine publică şi apărare);
În temeiul prevederilor art. 68 din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, modificată şi completată de legea 286/2006;
În conformitate cu prevederilor art. 38, alin. 2, lit “a”, alin. 3, litera “b”, art. 46 alin 1, alin 5 şi art. 120^7 alin 1 lit “b” din Legea 215/2001 modificata si completata de Legea nr. 286/2006, privind administratia publica locala;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă derularea programului de servicii publice de interes comunitar pe anul 2007, pentru un număr de 150 de persoane, pentru care se va încheia convenţie cu AJOFM Cluj. Coordonarea, monitorizarea şi supravegherea personalului angajat pe baza convenţiei se va realiza de către RADP Turda pe baza unui protocol încheiat între Primăria municipiului Turda şi RADP Turda.
Art.2. Se aprobă derularea programului de servicii sociale pe anul 2007, pentru un număr de 20 de persoane, pentru care se va încheia convenţie cu AJOFM Cluj. Convenţia se va încheia de către Serviciul Public de Asistenţă Socială Turda.
Art.3. Comunicarea şi ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarului, Viceprimarului, Secretarului municipiului Turda şi Serviciilor de specialitate, R.A.D.P. si Politia Comunitara.
PRESEDINTE DE SEDINTA,
Mircea PARV
CONTRASEMNEAZA
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula POPA
Nota: Problemele de mai sus au fost analizate si avizate de Comisiile de specialitate a Consiliului Local nr. 1, prin presedintele acesteia dl.Felezeu Eugen, nr. 2 prin presedintele acesteia dl. Sarbu Corneliu si nr. 4 prin presedintele acesteia dl. Marginean Stelian.
VOTURI:
Pentru 18
Împotriva –
Abţineri –
Numărul total al consilierilor este 21
Numarul de consilieri prezenti este de 18.
ROMÂNIA
JUDEŢUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
APROBAT
PRIMAR
ŞTEFĂNIE TUDOR
PRIMĂRIA
Nr. 24.696/15.01.2007
Raport de specialitate
Conform prevederilor art. 78 şi 79 din legea 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimulare a forţei de muncă, modificată şi completată de legea 107/2004 şi a prevederilor 174/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii 76/2002, modificată şi compltată de HGR 934/2004, Primăria municipiului Turda poate desfăşura servicii publice sau servicii sociale pentru dezvoltarea comunităţii locale, cu subvenţionare din fondul asigurărilor pentru şomaj, prin încheierea unei Convenţii cu Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Cluj. În categoria serviciilor publice sunt cuprinse lucrări de refacere şi întreţinere a infrastructurii, de ecologizare şi de realizare a unor lucrări edilitare. Categoria serviciilor sociale include activităţile de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice şi a persoanelor cu disabilităţi.
Luând în considerare numărul mare de lucrări de salubritate prevăzute pentru perioada următoare şi ţinând cont de cele menţionate mai sus solicităm aprobarea derulării Programului de servicii publice cu un număr de 150 persoane, pe o perioadă de 11 luni, începând cu luna februarie 2007. Conform prevederilor legale amintite, aceste persoane vor fi selecţionate din rândul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Coordonarea, monitorizarea şi supravegherea personalului angajat pe baza acestei convenţii va fi realizată de către RADP Turda, în baza unui protocol ulterior încheiat între Primărie şi regie.
Pentru servicii sociale solicităm aprobarea încheierii unei convenţii cu AJOFM Cluj pentru un număr de 20 de persoane, care vor fi angajate din rândul persoanelor în căutarea unui loc de muncă care au calificare în acest domeniu, ţinând cont de raportul de specialitate al Serviciului Public de Asistenţă Socială Turda. Aceste persoane vor fi angajate de către Serviciul Public de Asistenţă Socială Turda, pe baza convenţiei încheiate cu AJOFM de către serviciul de specialitate din subordinea Consiliului Local.
Cuantumul subvenţiei ce se va acorda din fondul asigurărilor pentru şomaj, conform convenţiei care se va încheia cu AJOFM Cluj, este:
- Pentru perioada 1 aprilie – 31 octombrie 2007 70 % din salariul minim brut pe ţară
- Pentru perioada 1 ianuarie – 31 martie şi 1 noiembrie – 31 decembrie 2007, un salariu minim brut pe ţară, la care se adaugă contribuţiile la bugetele de stat
Cheltuielile cu salariile acestor persoane vor fi următoarele:
Subvenţie AJOFM Cluj – Total : 669.895 lei, din care :
- pentru perioada 1 aprilie – 31 octombrie 2007
390lei *70% = 273 lei*170pers.*7 = 324.870 lei
- 1 februarie – 31 martie şi 1 noiembrie – 31 decembrie 2007
390 lei*170 pers. * 4 luni = 265.200 lei
Viramente 30,1 % = 79.825 lei
Contribuţie Consiliul Local:
- pentru perioada 1 aprilie – 31 octombrie 2007
390lei *30% = 117 lei*170 pers.*7 = 139.230 lei
Viramente 30,1% din 390lei*170pers.*7luni = 139.694 lei
Total : = 278.924 lei
Contabil şef
Adace Daniela
Şef serviciu
Popescu Roxana
Întocmit
Kollar Carmen
