Consiliul Local al municipiului Turda, întrunit în şedinţa ordinară în data de 28.06.2007;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea contractului de colaborare între Consiliul Local al municipiului Turda şi Fundatia Speranta Diabeticilor, cu sediul în localitatea Turda, strada Decebal, nr. 19, judeţul Cluj, elaborat din iniţiativa d-lor consilieri P.R.M. Marginean Stelian Ioan si Anca Doru.
Având în vedere raportul de specialitate al Compartimentului Consultanta Experti şi avizul comisiilor de specialitate nr.1 ( buget-finanţe, prognoze economice, investiţii ) şi nr. 2 ( administraţie publică locală, servicii publice, regii, pieţe, comerţ, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic ) şi nr. 4 (muncă şi protecţie socială, protecţia copilului, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor).
În conformitate cu prevederile art. 50 din Constituţia României, ale art. 4, 7 şi 19 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată În Monitorul Oficial al României nr. 1006 din 18.12.2006.
In baza art. 36 alin. 2, lit. “d”, alin. 6, lit. “a”, pct. 2, alin. 7, lit. “a”, art. 45, alin. 2, lit. “f” si alin. 6 si art. 115, alin. 1, lit. “b” din Legea 215/2001, privind administratia publica locala – republicata si art. 33 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali, modificata si completata de Legea nr. 286/2006.
HOTĂRĂŞTE :
Art. 1. Se aprobă contractul de colaborare, anexa la prezenta hotărâre, încheiat între Consiliul Local al municipiului Turda şi Fundatia Speranta Diabeticilor Turda.
Art. 2. Se stabileşte data de 14 noiembrie a fiecărui an ca fiind declarată « Ziua Persoanelor cu Diabet », ocazie cu care Primaria şi Consiliul Local al municipiului Turda, in colaborare cu Fundatia vor organiza manifestari specifice.
Art. 3. Cu comunicarea şi îndeplinirea prezentei hotărâri se încredinţează Primarul municipiului Turda, Secretarul municipiului Turda, Serviciul Public de Asistenţă Socială, Serviciul Financiar Contabil, Compartimentul Consultanta Experti şi Fundatia Speranta Diabeticilor Turda .
PRESEDINTE DE SEDINTA,
MOLNAR Emil
CONTRASEMNEAZA
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula POPA
Nota: Problemele de mai sus au fost analizate si avizate de Comisia de Specialitate nr.1 a Consiliului Local al Municipiului Turda, prin presedintele acesteia dl. Felezeu Eugen, de Comisia de Specialitate nr.2 a Consiliului Local al Municipiului Turda, prin presedintele acesteia dl.Sarbu Corneliu si de Comisia de Specialitate nr.4 a Consiliului Local al Municipiului Turda, prin presedintele acesteia dl.Marginean Stelian.
VOTURI:
Pentru 18
Împotriva –
Abţineri 1
Numărul total al consilierilor este 21
Numarul de consilieri prezenti este de 19.
CONTRACT DE COLABORARE
ÎNCHEIAT LA DATA DE ___________/__________2007
I. PĂRŢI CONTRACTANTE :
1. Consiliul Local al Municipiului Turda , cu sediul în mun. Turda, str. Pta 1 Decembrie 1918 , nr. 28 , jud. Cluj , reprezentat legal prin Primar dl. TUDOR ŞTEFĂNIE şi Contabil Şef DANIELA ADACE şi ;
2. Fundatia Speranta Diabeticilor cu sediul în mun. Turda str. Decebal nr. 19, judeţul Cluj, telefon 0264/313013, reprezentată legal prin d-na. _________________ – preşedinte şi _______________________în calitate de contabil,
a intervenit prezentul contract ;
II. PREVEDERI GENERALE :
2.1. Părţile convin încheierea acestui contract în baza Hotărârii nr. ____, a Consiliului Local al municipiului Turda
III. OBIECTUL CONTRACTULUI
3.1. Obiectul acestui contract îl constituie sprijinirea în municipiul Turda a activităţii Fundatiei Speranta Diabeticilor Turda, în desfăşurarea unor activităţi specifice persoanelor cu diabet .
IV. SCOPUL
Promovarea si respectarea dreptului la reprezentare a persoanelor cu diabet prin asigurarea conditiilor necesare pentru integrare si incluziune sociala.
V. DURATA
5.1. Prezentul contract se încheie pe o perioada de un an – de la data de 01.05.2007 până la data de 31.12.2007, cu posibilitatea prelungirii lui prin act adiţional dacă ambele părţi sunt de acord.
5.2. Iniţiativa prelungirii contractului o poate avea oricare dintre părţi cu obligaţia notificării celeilalte părţi cu 30 zile calendaristice înainte de expirarea duratei .
VI. DISPOZIŢII FINANCIARE
6.1. Pentru funcţionarea Fundatiei Speranta Diabeticilor, Consiliul Local al municipiului Turda va plăti lunar o sumă de 1500 lei, reprezentând cheltuieli pentru utilităţi şi activităţi specifice.
6.2.Plata sumei se face de către Consiliul Local prin numerar / ordin de plată în contul nr. ____________________________deschis la _____________________în termen de 30 zile de la data primirii facturii în cadrul compartimentului care urmează să facă plata ..
VII. DREPTURI ŞI OBLIGAŢII
7.1. Obligaţiile Fundatiei :
- Să desfăşoare în municipiului Turda activităţi specifice persoanelor cu diabet ;
- Să nu prejudicieze imaginea şi activitatea Consiliului Local Turda ;
- Să folosească sumele obţinute din partea Consiliului Local exclusiv scopului pentru care au fost alocate ;
- Să prezinte trimestrial sau ori de câte ori i se cere un raport privind activitatea desfăşurată Consiliului Local Municipal Turda ;
- Să prezinte trimestrial un raport pentru sumele de bani primite lunar din partea Consiliului Local Municipal Turda. ;
7.2. Obligaţiile Consiliului Local :
- Să efectueze plata sumei stabilite în conformitate cu obligaţiile asumate prin prezentul protocol.
7.3. Drepturile Consiliului Local :
- Să fie informat trimestrial sau ori de câte ori o solicită în legătură cu activitatea desfăşurată de Fundatia Speranta Diabeticilor Turda.
VIII. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
Prezentul Protocol încetează:
a) prin îndeplinirea duratei sale , în condiţiile în care părţile nu îşi manifestă dorinţa de – a continua colaborarea.
b) Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părţi dă dreptul părţii lezate de a cere rezilierea de drept a contractului, fără termen de graţie, fără punere în întârziere şi fără intervenţia instanţei de judecată, precum şi de a pretinde plata de daune-interese .
c)Rezilierea operează numai pentru viitor şi nu are nici o consecinţă asupa obligaţiilor restante între cele două părţi neexecutate până la data rezilierii contractului .
d) Consiliul Local îşi rezervă dreptul de a denunţa unilateral contractul de colaboare, în cel mult 30 de zile de la apariţia unor circumstanţe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului şi care conduc la modificarea clauzelor contractuale în aşa măsură încât îndeplinirea contractului respectiv ar fi contrară interesului public.
IX. LITIGII
9.1. Cele două părţi contractante vor face toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînţelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea contractului.
9.2. – Dacă după 15 zile de la începerea acestor tratative neoficiale cele două părţi contractante nu reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergenţă contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti competente din România.
X .FORŢA MAJORĂ
10.1. Forţa majoră este constatată de o autoritate competentă.
10.2. Forţa majoră exonerează părţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acţionează.
10.3. Îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia.
10.4. Partea contractantă care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi, imediat şi în mod complet, producerea acesteia şi de a lua orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor.
10.5. Dacă forţa majoră acţionează sau se estimează că va acţiona o perioadă mai mare de 6 luni, fiecare parte va avea dreptul să notifice celeilalte părţi încetarea de plin drept a prezentului contract, fără ca vreuna dintre părţi să poată pretinde celeilalte daune-interese.
XI. COMUNICĂRI
11.1 Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris.
11.2. Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii.
11.3. – Comunicările între părţi se pot face şi prin telefon, telegramă, telex, fax sau e-mail, cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării.
Prezentul contract a fost semnat azi _________ 2007 de către ambele părţi contractante, în _____ exemplare originale , fiecare cu aceeaşi forţă juridică.
CONSILIUL LOCAL TURDA FUNDATIA “ SPERANTADIABETICILOR”
TURDA
PRIMAR PREŞEDINTE
TUDOR ŞTEFĂNIE _______________________
CONTABIL ŞEF CONTABIL
ADACE DANIELA _______________________
OFICIU JURIDIC
VIZAT CFP
EXPUNERE DE MOTIVE
Protecţia persoanelor cu diabet trebuie să reprezinte o prioritate pentru autorităţile administraţiei publice locale având în vedere următoarele motive:
- Problema persoanelor cu diabet este o problemă de actualitate.
Numarul persoanelor cu diabet deja mare este in crestere de la o zi la alta iar la unii boala avansand trece persoana in randul persoanelor cu handicap .
În realitate, după criteriul numărului de persoane asistate social, persoanele cu diabet reprezintă una din categoriile de persoane defavorizate ale populaţiei, după persoanele afectate de şomaj (o altă problemă mascată) si cele care beneficiază de ajutor social.
2. Persoanele cu diabet reprezintă acea categorie dezavantajată de soartă, având într-adevăr nevoie de ajutor din partea statului, neputând să se descurce singure.
3. Acestei categorii de persoane cu diabet nu li se acordă suficientă importanţă din partea statului deşi, există prevederi legale exprese în acest sens, cum ar fi: art. 4, 7 şi 19 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu diabet :
Art. 4.
Autorităţile publice, furnizorii de servicii sociale, reprezentanţii societăţii civile, precum şi persoanele fizice şi juridice responsabile de aplicarea prezentei legi au obligaţia să promoveze, să respecte şi să garanteze drepturile persoanei cu handicap, stabilite în concordanţă cu prevederile Cartei sociale europene revizuite, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată prin Legea nr. 74/1999, precum şi cu celelalte acte interne şi internaţionale în materie la care România este parte.
Art. 7.
(1) Promovarea şi respectarea drepturilor persoanelor diabet si cu handicap revin, în principal, autorităţilor administraţiei publice locale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap şi, în subsidiar, respectiv complementar, autorităţilor administraţiei publice centrale, societăţii civile şi familiei sau reprezentantului legal al persoanei cu handicap.
(2) în baza principiului egalizării şanselor, autorităţile publice competente au obligaţia să asigure resursele financiare necesare si să ia măsuri specifice pentru ca persoanele cu handicap să aibă acces nemijlocit şi neîngrădit la servicii.
Art. 19.
(1) Autorităţile competente ale administraţiei publice au obligaţia să faciliteze accesul persoanelor cu handicap la valorile culturii, la obiectivele de patrimoniu, turistice, sportive şi de petrecere a timpului liber.
(2) În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap la cultură, sport şi turism, autorităţile administraţiei publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice:
- să sprijine participarea persoanelor cu handicap şi a familiilor acestora la manifestări culturale, sportive şi turistice;
- să organizeze, în colaborare sau parteneriat cu persoane juridice, publice ori private, manifestări şi activităţi culturale, sportive, de petrecere a timpului liber;
- să asigure condiţii pentru practicarea sportului de către persoanele cu handicap;
- să sprijine activitatea organizaţiilor sportive ale persoanelor cu handicap.
(3) Copilul cu handicap, precum şi persoana care îl însoţeşte beneficiază de gratuitate la bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice şi sportive.
(4) Adulţii cu handicap beneficiază de bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice şi sportive, astfel:
- adultul cu handicap grav sau accentuat, precum şi persoana care îl însoţeşte beneficiază de gratuitate;
- adultul cu handicap mediu şi uşor beneficiază de bilete de intrare în aceleaşi condiţii ca pentru elevi şi studenţi.
Pentru toate aceste motive consider oportună discutarea, analiza şi adoptarea prezentei hotărâri de către Consiliul Local al municipiului Turda.
Consilier local P.R.M.
MARGINEAN STELIAN IOAN
