R O M A N I A
JUDETUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
CONSILIUL LOCAL
P R O C E S – V E R B A L
incheiat azi 22.04.2024 in localul de sedinte al
Consiliului Local al municipiului Turda cu ocazia
SEDINTEI extraordinare ONLINE cu convocare de INDATA
a Consiliului Local al municipiului Turda
Convocarea consilierilor locali s-a făcut în scris, la data de 19.04.2024, prin transmiterea invitatiei nr. 14.730 / 19.04.2024 si a Dispoziţiei nr.448 / 19.04.2024 cu anexa proiectului Ordinii de zi, emisă de către Primarul municipiului Turda, dl. Cristian Octavian Matei pe grupul Consiliul Local 2020-2024, creat pe aplicația de mesagerie electronică WhatsApp; prin mail la adresele de mail personale ale consilierilor locali, precum și prin postare pe site-ul www.primariaturda.ro; în conformitate cu prevederile art. 23 și urmatoarele din HCL. 50 / 2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului local al municipiului Turda.
In conformitate cu art. 134, alin. 1 si 4 din OUG nr 57 / 2019, privind Codul Administrativ si Regulamentul de Organizare si Functionare al Consiliului Local, d-na Secretar general, jr. Elena Mihaela Mărginean face prezenta si constata ca, din totalul de 21 consilieri locali in functie ai Consiliului Local, sunt prezenti ONLINE 19 consilieri, in persoana urmatoarelor doamne si domni:, Aruncutean Bogdan Ciprian, Blăniță Gabriela, Costea Anca Nadia, Csep Leylla, Felezeu Cristian George, Joldeș Mircea Traian, Kolozsi Atilla, Nap Adrian, Năstase Paul, Nemeș Arpad, Pîrlea Daniela, Sălăgean Aron-Adrian, Sârbu Paul Marius, Pop Cristian, Sima Radu Mihai, Suciu Andrei Nicolae, Sur Mara, Teban Adrian Marius, Varo Grigore Lucian.
Consilierii, Cojocaru Igor si Vancea Monica Laura sunt absenti.
Se intoneaza imnul de stat al Romaniei.
Pentru buna desfasurare a sedintei, d-na secretar general arata ca, in conformitate cu art. 123, alin. 1 din OUG nr 57/2019 privind Codul Administrativ, presedinte de sedinta ales este dl.consilier Sarbu Paul Marius.
D-na secretar general, jr. Elena Mihaela Mărginean : » Așadar, se constată că la această ședință participă un număr de 19 consilieri ai Consiliului Local al Municipiului Turda, din totalul de 21 în funcție.
Precizăm că ședința a fost convocată conform Dispoziției Primarului nr. 448 din data de 19.04.2024 și este legal constituită; având în vedere că sunt întrunite condițiile legale, declar deschisă ședința extraordinară cu convocare de îndată a Consiliului Local al Municipiului Turda de azi, 22.04.2024. Domnule președinte, aveți cuvântul.
Dl. presedinte de sedinta: Mulțumesc. Dacă din partea dumneavoastră, stimați colegi, există intervenții cu privire la proiectul ordinii de zi. Astfel, propun să trecem la votarea ordinii de zi, așa cum a fost înaintată de către Executiv.
In urma votului rezulta : 19 voturi pentru.
Ordinea de zi a sedintei este urmatoarea:
-
Prezentarea și aprobarea procesului verbal al şedinţei precedente;
2. Probleme ale Direcției Economice;
2.1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Turda pe anul 2024.
– iniţiator Primarul Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian.
3.Probleme ale Serviciului Administrație Publică Locală;
3.1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al municipiului Turda, județul Cluj, în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Ioan Opriș Turda.
– iniţiator Primarul Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian.
****
Se propune spre aprobare punctul 1.1 Prezentarea si aprobarea Procesului-verbal al ședinței precedente.
la ședința extraordinară din data de 11.04.2024 au participat 19 consilieri locali din totalul de 21 consilieri locali în funcție. În cadrul ședinței au fost dezbătute trei proiecte de hotărâre, rezultând astfel hotărârile Consiliului Local de la numărul 59 la numărul 61 din 11.04.2024.
In urma votului rezulta : 17 voturi pentru, 2 abtinere ( Suciu, Blanita)
***
Se propune spre dezbatere si aprobare punctul 2.1, PROIECT DE HOTARARE privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Turda pe anul 2024.
Dl. Adrian Salagean – presedintele comisiei nr 1 : Aviz favorabil in comisie.
Dl. Paul Sarbu – presedintele comisiei nr 3 : Aviz favorabil in comisie.
Dna Gabriela Blanita : Vreau doar o lămurire, in proiect este vorba despre adresele nr. 6.794 din 26.02.2024 și 8778 din 11.03.2024 privind neasumarea riscului de nerealizare în termenul contractual a proiectului 2020/515853. Puteți să-mi dați, vă rog, ceva detalii?
Dna Liliana Vonica- director Directia economica:” Prima este adresa prin care noi informăm finanțatorul Fondurile norvegiene, reprezentanții fondurilor norvegiene că renunțăm la proiect, pentru că, așa cum prezintă și denumirea adresei, riscurile să nu se finalizeze proiectul până la data limită este foarte mare.
Utilajele, instalațiile care trebuiau aduse nu pot ajunge în termen util pentru a putea fi montată și s-a renunțat la proiect.
A doua adresă este acordul dânșilor de a renunța la finanțare și solicitarea de a retrage finanțarea.
Dna Gabriela Blanita:” Și în cazul acesta, ce se întâmplă? Pentru că o parte din lucrări au fost executate, da?
Dna Liliana Vonica- director Directia economica:” Detalii foarte tehnice, nu știu să vă spun despre stadiul implementării; sunt in atribuțiile colegilor de la Fonduri europene. Dar știu că, financiar cheltuielile sunt foarte mici; sunt consultanță, chiar una, două sau chiar trei facturi de consultanță și ceva avize.
Proiectul, dacă se găsește o finanțare mai bună, va continua de la punctul acesta. Atât pot să vă dau eu detalii tehnice nu știu mai multe.
Dna Gabriela Blanita:” Și atunci ce apare în propunerea de rectificare din lista de investiții? Rectificarea negativă cu un milion de lei?
Dna Liliana Vonica- director Directia economica:” Este contribuția noastră. Fondurile norvegiene au fost virate, finanțarea care ni s-a dat în contul de la banca, dedicat. Sumele au fost restituită, nu utilizându-se nimic din ele.
Dl. Cristian Pop:” Bună ziua! Mulțumesc! Aș dori să aflu valoarea totală a sponsorizărilor de la Turda Arena, dacă se poate.
Dna Liliana Vonica- director Directia economica:” Valoarea totală a sponsorizărilor 709.500 lei, sumă cu care se rectifică bugetul, lângă care se adaugă 72.000 încasări din închirieri. Cheltuielile s-au încadrat în această sumă.
Dl. presedinte de sedinta supune la vot proiectul de hotarare.
In urma votului rezulta : 19 voturi pentru
Se adopta HOTARAREA nr. 62 / 22.04.2024.
***
Se propune spre dezbatere si aprobare punctul 3.1. PROIECT DE HOTĂRÂRE privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local al municipiului Turda, județul Cluj, în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Ioan Opriș Turda.
Dl. Varo Lucian- presedintele comisie nr 2 : Aviz favorabil in comisia nr21.
Dna Sur Mara – presedintele comisiei nr 5 : Aviz favorabil in comisie.
Iese de pe platforma online, dl. Aruncutean Bogdan , sunt prezenti 18 consilieri.
Dl. Presedinte de sedinta:” Pentru desemnarea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Turda în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Ioan Opriș Turda pentru anul școlar 2023-2024, se va folosi metoda votului secret.
Va rog sa faceti propuneri.
Dna Daniela Pirlea – viceprimar:” Îi propun pe domnii consilier Sîrbu Paul și Sălăgean Aron Adrian, membri în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Ioan Opriș din partea Consiliului Local.
Dl. Adrian Teban:” Propunerea mea este colega mea de la USR, doamna Gabriela Blăniță si Andrei Suciu.
Dl. Presedinte de sedinta:” Astfel avem patru propuneri; domnul Adrian Sălăgean, subsemnatul, doamna Gabriela Blăniță și respectiv, domnul Andrei Suciu, cred că vom trece la vot în ordinea aceasta, cu metoda votului secret individual.
Dl. Atilla Kolozsi:” Domnule președinte! Din informațiile transmise de către conducerea școlii, dumneavoastră ați depus o plângere prealabilă pentru o decizie a școlii care nu este soluționată în momentul de față.
În acest context, puteți fi numit în Consiliul de administrație al școlii? Până când nu se soluționează plângerea dumneavoastră? Nu ar fi trebuit să propunem pe un alt coleg? Este corect sa fiti numit in continuare dvs?
Dl. Presedinte de sedinta:” Nu are nicio legatura. Pe lângă faptul că nu știu cine își permite să transmită documente din interiorul școlii, inclusiv către consilieri locali, adică gândiți-vă că aceste documente, cel mai probabil, nu sunt neapărat publice. Dar aceasta este altă discuție. Eu vă spuneam că nu are nicio legătură și astfel vă supun la vot persoana propusa.
Dna Gabriela Blanita:” Documentele de care vorbește colegul nostru, domnul, colegii au venit din partea Consiliului Local. Și eu le-am primit. Toți le-am primit.
Dl. Presedinte de sedinta:” Dl Kolozsi făcea referire la primit din partea conducerii școlii. Și eu la aceasta m-am referit, la afirmația dânsului. De aceea am făcut referire.
Dar în schimb, da, aveți dreptate, au fost primite din partea Consiliului Local materialele necesare acestui punct de pe ordinea de zi. Suntem pregătiți pentru vot?
Dl. Adrian Salagean:” Având în vedere că și eu fac parte din aceeași decizie ca și dumneavoastră. Dacă domnul Kolozsi zice că nu-i corect și ar putea să ne spună și legea în baza căruia nu e corectă? Noi facem aici lucrurile legale și în baza unor legi. Dacă este legal, supunem la vot. Dacă nu este legal acum, corect, nu e corect…. Nu știu la ce face dânsul referire. Mulțumesc. Noi lucrăm pe baza unor legi, domnule coleg.
Dl. Atilla Kolozsi:” Stimate coleg, eu nu am spus că este ilegal. Eu am întrebat dacă este corect? Atât. Da, da. Care de multe ori le încălcati.
Dl. Presedinte de sedinta:
-
Sunteți de acord cu desemnarea domnului consilier local Sârbu Paul Marius în calitate de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Ioan Opriș Turda pentru anul școlar 2023-2024?
-
11 voturi DA – 7 voturi NU
-
Sunteți de acord cu numirea domnului consilier local Sălăgean Aron Adrian în calitate de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Ioan Opriș Turda pentru anul școlar 2023-2024?
-
11 voturi DA – 7 voturi NU
-
Sunteți de acord cu numirea doamnei consilier local Blanita Gabriela în calitate de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Ioan Opriș Turda pentru anul școlar 2023-2024?
-
8 voturi DA – 10 voturi NU
-
Sunteți de acord cu numirea domnului consilier local Suciu Andrei Nicolae în calitate de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Ioan Opriș Turda pentru anul școlar 2023-2024?
-
7 voturi DA – 11 voturi NU
Dl. Presedinte de sedinta:” În urma voturilor exprimate în mod secret, rezultă că persoanele care au îndeplinit voturile necesare pentru a putea fi votate de către Consiliul Local, pentru a reprezenta Consiliul local în cadrul Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale Ioan Opriș Turda sunt domnii consilier Sălăgean Adrian Aron, respectiv subsemnatul Sîrbu Paul Marius. Vă propun acum la vot proiectul de hotărâre cu cele două persoane care au rezultat în urma votului secret.
Dl. presedinte de sedinta supune la vot proiectul de hotarare.
In urma votului rezulta : 12 voturi pentru,
6 impotriva( Kolozsi, Teban, Suciu, Nap, Felezeu, Blanita)
Se adopta HOTARAREA nr. 63 / 22.04.2024.
***
Intrucat toate proiectele de pe ordinea de zi au fost dezbatute si nu au mai fost alte probleme, dl. presedinte de sedinta declara sedinta extraordinara de astazi, inchisa.
Drept pentru care s-a incheiat prezentul proces-verbal in doua exemplare.
***
PRESEDINTE DE SEDINTA, SECRETAR GENERAL
Consilier local, al municipiului Turda,
Sarbu Paul Marius jr. Elena Mihaela Mărginean
Intocmit,
Insp spec Mariana Marginean