R O M A N I A
JUDETUL CLUJ
MUNICIPIUL TURDA
CONSILIUL LOCAL
P R O C E S – V E R B A L
incheiat azi 31.12.2024 in localul de sedinte al
Consiliului Local al municipiului Turda cu ocazia
SEDINTEI extraordinare cu convocare de INDATA- online
a Consiliului Local al municipiului Turda
Convocarea consilierilor locali s-a făcut în scris, la data de 31.12.2024, prin transmiterea invitatiei nr. 46.499 / 31.12.2024 si a Dispoziţiei nr. 1346 / 31.12.2024 cu anexa proiectului Ordinii de zi, emisă de către Primarul municipiului Turda, dl. Cristian Octavian Matei pe grupul Consiliul Local 2020-2024, creat pe aplicația de mesagerie electronică WhatsApp; prin mail la adresele de mail personale ale consilierilor locali, precum și prin postare pe site-ul www.primariaturda.ro; în conformitate cu prevederile art. 23 și urmatoarele din HCL. 50 / 2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului local al municipiului Turda.
Participa ca invitati:dl. Primar Cristian Matei,dl. Ovidiu Gaina – sef serviciu Ecologie Urbana.
D-na Mihaela Elena Marginean – secretarul general al muncipiului Turda : Bună ziua! Ședința extraordinară cu convocare de îndată a Consiliul Local al Municipiului Turda de azi, 31decembrie 2024, se deschide cu intonarea Imnului de Stat al României.
D-na Mihaela Elena Marginean – secretarul general al muncipiului Turda : Având în vedere prevederile Codului Administrativ, precum și Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Turda se constata ca, din totalul de 20 consilieri locali in functie ai Consiliului Local, sunt prezenti 20 consilieri, in persoana urmatoarelor doamne si domni:
Baba Sebastian Adonis, Blăniță Gabriela, Budugan Cosmin Marius, Felezeu Cristian George,
Gherman Alina Iudita, Hudrea Horea, Kolozsi Atilla, Muraru Claudiu Alin, Nap Adrian, Nagy Oana Florina, Năstase Paul, Nemeş Lucian Bogdan, Pîrlea Daniela, Riter Marius, Russu Gabriela Aurora, Sălăgean Aron-Adrian, Sârbu Paul Marius, Şipoş Arpad, Ţifui Florin George, Vălean Teodora.
Precizăm că ședința a fost convocată conform Dispoziției Primarului nr.1346 din data de 31 12 2024 și este legal constituită, având în vedere că sunt întrunite condițiile legale declar deschisă ședința extraordinară cu convocare de îndată a Consiliului Local al Municipiului Turda de azi, 31decembrie 2024.
Doamnă președinte, Gabriela Blanita aveți cuvântul.
Dna presedinte de sedinta: Stimați colegi, aveți propuneri pentru ordinea de zi?
Dna presedinte de sedinta supune la vot ordinea de zi. Cine este pentru?
In urma votului rezulta: 20 voturi pentru
***
Ordinea de zi a sedintei este urmatoarea:
-
Probleme ale Direcției de Dezvoltare, Investiții și Servicii publice.
2.1, PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea delegării prin gestiune directă a serviciului de salubrizare, activitatea de curățare și transport a zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de ninsoare, polei sau îngheț în municipiul Turda de către Societatea Domeniul Public Turda SA.
Inițiator primarul Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian.
***
Se propune spre aprobare punctul 1.1, Prezentarea și aprobarea procesului verbal al şedinţei precedente
La ședința ordinară din data de 30.12.2024 au participat 20 de consilieri locali, din totalul de 20 în funcție. În cadrul ședinței s-au dezbătut proiecte de hotărâre, rezultând astfel hotărârile Consiliului Local de la 228 la 246 din 30.12.2024.
Pentru adoptarea procesului verbal este nevoie de majoritate simplă, adică jumătate plus unu din numărul de consilieri prezenți în ședință. Supun la vot procesul verbal al ședinței de ieri.
In urma votului rezulta : 19 voturi pentru, 1 abtinere (Hudrea)
***
Se propune spre dezbatere si aprobare punctul 2.1, PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea delegării prin gestiune directă a serviciului de salubrizare, activitatea de curățare și transport a zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de ninsoare, polei sau îngheț în municipiul Turda de către Societatea Domeniul Public Turda SA.
Dl. Cristian Felezeu : » – presedintele comisiei nr 1 : Aviz favorabil in comisie.
Dna presedinte de sedinta:”Comisia 2 a dat, de asemenea, aviz favorabil. Cu privire la acest proiect, a fost depus un amendament din partea consilierului local Horea Hudrea.
Domnule consilier, vă rog să vă susțineți amendamentul.
Dl. Horea Hudrea:” Bună ziua, doamnă președinte! Bună ziua, domnule primar! Stimați colegi! Înainte de susținere amendamentului, aș mai dori o mică lămurire din partea Executivului. Dacă domnul Găină este prezent, vă rog
Dle Găină, vă rog să aveți amabilitatea să ne precizați mie și colegilor mei, cum anume ați stabilit indicatorii de performanță prezentați la Anexa 1 din contract?
În primul rând, aș dori să vă întreb dacă veți presta serviciul de dezăpezire pe trimestrele 2 și 3, respectiv în lunile aprilie, mai, iunie, iulie și august?
Dl. Ovidiu Gaina– sef serviciu Ecologie Urbana:”Bună ziua doamnelor și domnilor! domnule consilier Hudrea, pentru delegarea serviciului de deszăpeziri, procedura de lucru se referă la perioada 15 noiembrie 15 martie. Mulțumesc.
Dl. Horea Hudrea:” Și atunci aș dori să îmi explicați de ce în Anexa 1 privitoare la indicatorii de performanță ați prevăzut criterii de performanță pentru trimestrele II și III ale anului următor și cum anume veți calcula performanțele întreprinderii publice, raportat la faptul că ați inclus criterii de performanță pe lunile de vară?
Adică cum veți putea calcula eficiența serviciului raportat la indicatorii pe care îi propuneți?
Dl. Ovidiu Gaina– sef serviciu Ecologie Urbana:” Probabil vă referiți la salubritate. Domnule consilier, tocmai vă spuneam perioada în care se va calcula și indicatorii de performanță se va urmări prestarea serviciului se referă strict la perioada 15 noiembrie- 15 martie.
Dl. Horea Hudrea:” Anexa 1 din contractul pe care ni l-ați supus aprobării în această ședință… Deci Anexa 1 la contract Indicatori de performanță și mai sus avem contractul denumit, așa cum l-ați denumit: Contract de delegare prin atribuire directă a activității de curățare și transport a zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de ninsoare, polei sau îngheț.
Acesta este contractul, iar indicatorii de performanță atașați la contract prevăd indicatori de performanță pentru trimestrul II și III, respectiv pentru lunile de vară. Iar eu vă întreb cum veți calcula performanța serviciului de curățarea zăpezii? Acești indicatori de performanță?
Și atunci, de ce apar indicatori de performanță pe trimestrul II și III?
Dl. Ovidiu Gaina– sef serviciu Ecologie Urbana:” Posibil să fie o eroare care se poate corecta, domnule consilier.
Dl. Horea Hudrea:” Mulțumesc. Sper să corectați. Acum am să-mi susțin amendamentul,
dacă-mi permiteți.
Dna presedinte de sedinta:”: Înainte de a vă susține amendamentul, dacă tot ați pus întrebări, îi permitem intervenția domnului Flaviu Sasaeac.
Dl. Horea Hudrea:” Doamna președintă, ne puteți preciza calitatea dlui Sasaeac? Adică dacă reprezintă municipiul Turda sau reprezintă cealaltă parte din contract, domeniul public?
Ca să înțelegem din partea cui vorbește dl Sasaeac, are un contract de reprezentare a intereselor municipiului Turda și are în același timp un contract de reprezentare a intereselor domeniului public?
Dl. Paul Sarbu:” Stimate coleg, stați că nici n-a început dl. Sasaeac să vorbească și deja aveți întrebări? Da, sigur că se va prezenta dânsul, sigur ne va spune ce calitate are, dar vă rog frumos, aveți un pic de răbdare.
Întotdeauna vorbiți inainte… Și dacă tot am luat cuvântul, iertați-mă, doamna președintă, am citit astăzi presa și am văzut o întrebare pusă în presă de către cetățeni Cine răspunde de siguranța noastră din Băile Sărate? Ca se vine ca pe sanie…
Cred că domnul Hudrea răspunde de siguranța noastră, pentru că ieri a fost un împotrivitor.
Dl. Horea Hudrea:” Legea obligă autoritatea publică locală să demareze procedurile și stabilire a planului de dezăpezire din luna mai a fiecărui an, iar nu în 30 decembrie, așa cum face domnul primar.
Deci absolut toate măsurile privitoare la activitatea de dezăpezire a municipiului Turda are un calendar legal stabilit de norme, începând din luna mai a fiecărui an, iar ultima aprobare privitoare la activitățile de dezăpezire trebuie să se încheie la 30 noiembrie a fiecărui an, iar nu în 30 decembrie.
Mulțumesc.
Dl. Flaviu Sasaeac:” Da, particip în această ședință, din postura de consultant și co-autor la acest proiect de hotărâre.
Întrebările care se pot naște după ce domnul Hudrea își va susține argumentele pe amendamentul introdus, consider că se răspunde după ce își susține dumnealui punctul de vedere și adresează întrebări.
Dl. Horea Hudrea:” Doamnă președintă, nu știam că este dl. Sasaeac prezent și aș dori, dacă poate, să ne răspundă la o întrebare. Este o singură întrebare, care este foarte simplă; dacă se poate face plata către domeniul public, dacă se pot plăti serviciile de salubritate către domeniul public, în condițiile în care acestea au fost stabilite cu încălcarea normelor ANRSC?
Doar atâta să ne spună, dacă există vreun risc. Și dacă există riscul ca să nu se obțină licența de ANRSC, din cauză că aceste tarife nu au fost stabilite pe acel ordin 640 al președintelui ANRSC.
Pe de-o parte, urgența invocată poate să fie invocată doar atunci când nu există o culpă a autorității. Cu alte cuvinte, în cazuri de forță majoră, aceasta este o interpretare pe care ANRSC o dă pentru toate contractele privitoare la serviciile publice.
Cu alte cuvinte, autoritatea publică locală nu poate justifica urgența că nu a făcut contractul la timp sau că nu a știut din timp că acest contract expiră.
De asemenea, așa cum am spus, este un ordin guvernamental, o normă guvernamentală care precizează un calendar. Vă pot indica dacă este cazul, dar nu cred că mai trebuie. Cred că e indicată și în amendamentul depus, care spune că acest calendar de stabilire a tuturor măsurilor de combatere a deszăpezire încep din luna mai a fiecărui an și se încheie cel mai târziu în 30 noiembrie a fiecărui an.
Din acest punct de vedere, eu consider că ne aflăm într-o culpă a autorității publice locale, care nu a făcut demersurile la timp.
De asemenea, pot să vă indic o serie de alte unități administrativ teritoriale. Spre exemplu, Consiliul Local în municipiul Sighișoara a demarat această procedură la 7 iulie 2024 și mai mult, planul de acțiune care trebuie să însoțească contractul de delegare. Deci acel plan de acțiune de efectuare a deszăpezirii a fost supus atenției Consiliului Local al Municipiului Sighișoara tot în iulie 2024.
Deci, atribuirea contractului la Sighișoara s-a făcut vara. Planul de măsuri de deszăpezire s-a făcut vara. Tarifarea a fost stabilită vara.Doar în cazul municipiului Turda ne trezim în 30 decembrie cu aceste măsuri.
O scurtă paranteză. Solicit autorității publice locale să demareze procedura de cercetare disciplinară a funcționarilor publici care trebuiau să se ocupe de acest calendar.
Trec la amendamentul propriu-zis. Ordinul 640 /2022 prevede în mod expres care este fundamentarea tarifelor în baza căruia serviciul public poate să funcționeze. Aceste tarife sunt foarte strict definite pe metru pătrat, în cazul serviciilor uzuale de curățare a zăpezii și pe metru cub, în cazul transportului de zăpadă.
De asemenea, același ordin ANRSC pe care îl vedeți în preambulul proiectului de hotărâre spune în mod explicit că toate celelalte tarife care au fost stabilite altfel, se pot aplica doar pentru contractele care sunt în derulare la momentul emiterii ordinului președintelui ANRSC.
De asemenea, Ordinul 100 al ANRSC ne spune cu subiect și predicat, că licențierea de care are nevoie Domeniul public pentru a funcționa se poate obține doar în condițiile în care hotărârea nu a fost atribuită în condiții de urgență, Așa cum a spus domnul Găină, noi trebuie să hotărâm de urgență că vine înghețul.
Hotărârea de dare în gestiune a serviciului public are tarifele aprobate potrivit normelor ANRSC, adică acelui ordin 640 la care am făcut referire. Și, de asemenea, hotărârea Consiliului Local prevede redevența și mijloacele fixe pe care le folosește operatorul în activitatea serviciului public. Or, toate aceste lucruri sunt încălcate în proiectul de hotărâre care ne este supus atenției astăzi.
Eu ieri, când m-am opus proiectului de hotărâre și astăzi, când am făcut acest amendament, am vrut să evit trei lucruri importante.
Primul dintre ele este ca să evit faptul că, ANRSC-ul n-o sa dea licența de funcționare, fiindcă aveam de gând să fac toate demersurile legale, ca să arăt că este o încălcare a Ordinului ANRSC.
Al doilea lucru; operând fără licență, si operatorul și municipiul Turda erau pasibili de amenzi contravenționale care sunt abateri la Legea serviciilor publice, așa cum este ea definită deci.
Și în al treilea rând, am vrut să evit o posibilă infracțiune penală, pentru că eu îl rog și pe domnul primar, și pe domnul Sasaeac să-și amintească că în cazul serviciului public de iluminat, eu am făcut o sesizare către Direcția Națională Anticorupție, referitoare la atribuirea serviciului de iluminat public și ați fost, mă rog, autoritatea publică locală nu a putut să emită facturi timp de șase luni de zile, ca să nu existe un prejudiciu și astfel s-a dat neînceperea urmăririi penale, iar ulterior autoritatea publică, autoritatea publică a emis hotărârea.
Deci acestea sunt motivele pentru care eu susțin acest amendament. Să vină cu o tarifare, așa cum ne-a obișnuit domnul primar, în ședință extraordinară la începutul lunii ianuarie.
Iar dacă tarifele domeniului public sunt legale, poate aplica hotărârea din 2023, fără să fie în mod explicit menționată în această hotărâre. Deci avem hotărârea din 2023 care operează, ne spune dl. Saseac.
Dl. Flaviu Sasaeac -consultant:” Aș vrea să încep cu faptul că, e foarte important de a se face diferența între obiectul proiectului de pe ordinea de zi de astăzi și cel care a fost pe ordinea de zi a ședinței din 28 decembrie 2023.
Tarifele, în concordanță cu legislația în vigoare, mai precis Ordinul 640 și completările aduse acesteia pe parcursul anului 2023, a fost luată și a fost avizată de ANRSC la momentul respectiv.
Cred eu, am sesizat din conținutul amendamentului formulat de domnul consilier Hudrea că ar exista posibilitatea chiar asta și cred, ca dânsul să fi avut acces la o formă neactualizată a Ordinului 640.
Din faptul că nu a menționat elementele care au modificat acest ordin ulterior, mai precis Ordinul 201 din 13 martie 2023, îmi dau seama că dânsul n-a avut acces la punctele ulterior introduse prin acest punct și care sunt la punctul 4 in mod foarte explicit,
Ordinul 201 prevede că. Și vă citez din el, în situațiile în care autospecialele utilajele destinate pentru deszăpezire și combatere polei sunt monitorizate prin GPS, iar cele de la domeniul public sunt toate dotate cu GPS. Tarifele pentru operațiunile mecanizate de curățat zăpadă și de împrăștiat material antiderapant, prevăzute la alineatele anterioare, pot fi stabilite și în lei per trecere, utilaj sau în lei per oră acțiune per fiecare utilaj.
Deci, cred că acest acest punct din prevederea legală introdusă în 2023 i-a lipsit domnului consilier ca să își poată da seama că, de fapt, noi avem tarife legal aprobate prin acel HCL 315 din decembrie,
Practic, legiuitorul a introdus această posibilitate atunci când există posibilitatea verificării prin GPS și a altor tarife decât cele pe metrul pătrat sau metrul cub.
Mai departe, când vorbim despre urgență și revin la amendamentul dânsului, când face referire la litera f din articolul 18, acolo e vorba despre acordarea serviciului pe bază de achiziție publică.
Noi ne aflăm la o delegare directă. Mai departe, la punctul K, prețurile și tarifele serviciilor de utilități publice prevăzute de hotărâre, după caz, în contractul de delegare, nu s-au făcut cu respectarea legii.
Tocmai am răspuns s-au făcut cu respectarea legii. Era în eroare domnul Hudrea, iar la punctul Hotărârea de dare în administrare sau, după caz, contractul de delegare a gestiunii nu conține redevență
. Ei bine, nu este cazul a se introduce redevența atâta timp cât nu există mijloace fixe sau cât nu există bunuri de retur care să fie proprietatea UAT și să fie utilizate în exercitarea serviciului Operatorului.
Ca atare, in cazul nostru, Domeniul public operează strict cu bunuri proprii și din acest punct de vedere nu este obligatorie redevența. Asta se reflectă și din contractul cadru publicat pe site-ul ANRSC, care spune că doar în cazul în care aceste mijloace fixe sunt date în folosință pentru serviciu, ar fi necesară și redevența.
Ca atare, fiecare punct de susținere al amendamentului cade, din motivarea pe care v-am prezentat-o. Mulțumesc.
Dl. Horea Hudrea:” Aș dori să-l întreb pe domnul Saseac…, în primul rând doresc să îi fac o precizare. Cunoșteam prevederea legală privitoare la GPS-uri. Ceea ce nu cunoșteam era baza materială de care dispune Domeniul public, ca acțiunea să facă acțiunea de dezăpezire, pentru că în proiectul de hotărâre, contrar legii, acele dotări minime prevăzute care trebuia să însoțească actul normativ local, lipseau cu desăvârșire.
Cu alte cuvinte, Consiliului Local i s-a prezentat un contract fără să i se prezinte utilajele cu care Domeniul public va opera aceasta. De altfel, a fost și o obiecție.
În cursul zilei de ieri, doamna director mi-a spus că le-a transmis către ANRSC, iar eu am întrebat-o de ce nu le-a transmis și Consiliului Local? N-a putut să-mi dea un răspuns.
De aceea, nici acum, dacă vă uitați la acest proiect de hotărâre și îl puteți răsfoi, noi nu avem o anexă cu utilajele Domeniului public, ca să putem deduce că e vorba de o activitate monitorizată prin GPS. Asta în ceea ce privește strict tariful orar.
Dar vă rog să vă uitați că pe tarifele din Anexa 3 care însoțesc prezenta hotărâre sunt tarife pe tonă, pentru celelalte operațiuni manuale de curățare a zăpezii. Iar celelalte tarife pe tonă, mai sus de alea orare și mai jos de alea orare. Din păcate, e foarte greu să navighezi printre documente acum; veți vedea că nici acelea nu respectă normele ANRSC, că sunt calculate pe tonă și nu veți găsi operațiuni de împrăștiere a materialului antiderapant pe tona.
Îl veți găsi pe metrul pătrat. Înțelegeți ce vă spun?
Si vreau să îmi răspundeți cum se califică acest tarif pe tonă si ne uităm la acel articol. O să caut ordinul nr. 10 doar o secundă, vă rog.
Dl. Flaviu Sasaeac -consultant:” Da, asta a fost una dintre aspectele în care, nefiind inginer de profesie, am luat legătura cu departamentul tehnic și am lămurit acest aspect, inclusiv în urma discuției purtate cu doamna director de la domeniul public.
Practic, se trece în tonă în acel HCL la Anexa 3, exact cum a precizat domnul Hudrea, doar că la momentul la care se ajunge la a se cuantifica și a se stabili prețul, aceste tone, în funcție de specificitatea fiecărui material antiderapant, că este vorba despre sare, că este vorba despre sare cu densități diferite, că este vorba despre acel calciu sau nu știu cum se numește, că nu sunt de specialitate; ele se transformă în metri cubi în funcție de caracteristicile fiecărui material în parte și ca atare, se încadrează în prevederea legală prin calcularea lor și transformarea în metrii cubi.
Metru cub este un element de calcul prevăzut în ordinul 640 pe care îl căutați.
Dl. Horea Hudrea:” Este metrul cub recoltat deja pe adunatul zăpezii, dle Saseac. Dar aș vrea să vă întreb această modalitate de calcul, de transformare din tone în metri pătrați, unde este menționat în contractul de delegare și în caietul de sarcini al serviciului, așa cum ar trebui să fie menționat? Dacă îmi puteți indica, vă rog.
Dl. Flaviu Sasaeac:” În caietul de sarcini se face referire, ca și peste tot în celelalte documente, la această hotărâre de Consiliu Local luată și aflată în uz, numărul 315 per 2023.
Dl. Horea Hudrea:” Vă rog să-mi arătați în hotărârea aceasta din 2023, unde este prevăzută modalitatea de transformare a zonelor în metri pătrați,pe categorii?
Dl. Flaviu Sasaeac:” Nu este prevazut acolo, din ce am discutat aici, o să vă invit să vă adresați Departamentului Tehnic că nu este o operațiune juridică. Vă rog să vă adresați dumnealor, eu am discutat cu dânșii și s-a specificat că aceste elemente prevăzute în tone, ele sunt transformate la
momentul tarifar și stabilirii costului, în metri cubi. Vă rog frumos să vă adresați departamentului adecvat.
Dl. Horea Hudrea:” Intreb dacă modalitatea de plată nespecificată în contract de transformare… din metri în tone, care nu este prevăzută juridic nicăieri, nici în caietul de sarcini, nici în vechea hotărâre de consiliu, nici în contractul care ni se pune astăzi să-l aprobăm, poate să fie avizat de controlul financiar preventiv?
Dna presedinte de sedinta:” Nu este nimeni de la directia economica.
În clasa a 6-a, la fizică s-a învățat formula densitatea e egală cu masa supra volum, deci este ușor pe baza densității și a tonei să ajungem la volume metri cubi. Mulțumesc.
În lege nu cred că se pot trece și formulele matematice , le-am învățat în clasa a 6-a, vă rog.
Vă rog, fără comentarii. Haideți să ne comportăm onorabil și decent, dle Hudrea, vă rog să aveți răbdare; cu siguranță cunoașteți Codul administrativ și știți care sunt rolurile fiecăruia dintre noi în ședință.
Vă rog, acum puteți să încheiați discuția. Aveți câteva secunde.
Dl. Horea Hudrea:” Mulțumesc. Anunț Consiliul Local că, în condițiile în care acest proiect de hotărâre va fi adoptat cu aceste tarife și fără amendamentul propus de mine, voi declanșa procedura de contencios administrativ de suspendare și anulare a acestui HCL.
Și, de asemenea, voi face o plângere penală către organele de cercetare penală. Vă
mulțumesc!
Dna presedinte de sedinta:” Mulțumesc, domnule Hudrea. Am luat la cunoștință, stimați colegi consilieri, sper că ați luat și dumneavoastră, doamna Pârlea vă rog.
Dna Daniela Pirlea:” Mulțumesc, doamnă președintă! Vreau să îmi expun punctul de vedere, vreau să le spun colegilor că suntem în fața unui proiect de utilitate publică.
Suntem în plină iarnă, avem spre aprobare un contract de delegare către Domeniul Public Turda, societate care desfășoară acest serviciu de mai bine de 12 ani. Această societate are toate mijloacele și resursele necesare pentru a desfășura serviciul, ceea ce s-a putut vedea în anii anteriori.
S-a prezentat doamna director si a avut membrii prezenți în ședința Comitetului de Situații de Urgență în care a prezentat planul de acțiuni încă din luna septembrie și de intervenție în caz de dezăpezire, pentru deszăpezire.
Acest proiect de hotărâre este întocmit conform legii, are toate documentele care susțin acest proiect și nu avem niciun motiv să nu aprobăm acest proiect. Mulțumesc. Eu una voi aproba în continuare acest proiect.
Dna Gabriela Russu:” Eu vreau sa-i multumesc dlui Sasaeac si dnei Pirlea, ca ne-au lămurit niște lucruri.
Mi-ar fi plăcut să auzim de ieri, mai bine explicațiile respective. Și m-aș bucura pe viitor, dacă se poate puțin mai din timp să dezbatem proiectele de genul acesta, care sunt atât de stricte și atât de utile și pentru buna funcționare a municipiului.
Și eu voi fi pentru proiectul respectiv, dar m-aș bucura pe viitor dacă le-am putea dezbate puțin mai devreme.
Dna presedinte de sedinta :”Supun la vot amendamentul domnului Hudrea
In urma votului rezulta:
7 voturi pentru( Hudrea, Baba, Muraru, Russu, Valean, Nagy, Nap)
10 voturi impotriva ( Nastase, Gherman, Riter, Tifui, Blanita, Sarbu, Pirlea, Budugan, Sipos, Salagean)
2 abtineri ( Felezeu, Kolozsi)
Amendamentul nu a intrunit numarul minim de voturi.
Dna. presedinte de sedinta supune la vot proiectul de hotarare in forma initiala,
In urma votului rezulta : 18 voturi pentru
2 abtineri ( Hudrea, Nagy)
Se adopta HOTARAREA nr. 247 / 31.12.2024.
***
Dna presedinte de sedinta:” Permiteți-mi să vă urez din nou Sărbători fericite, An Nou fericit și să ne vedem la anul mai înțelepți și mai buni! La revedere!
Intrucat proiectul de pe ordinea de zi a fost dezbatut si nu au mai fost alte probleme, dna. presedinte de sedinta declara sedinta extraordinara de astazi, inchisa.
Drept pentru care s-a incheiat prezentul proces-verbal in doua exemplare.
***
PRESEDINTE DE SEDINTA, SECRETAR GENERAL
Consilier local, al municipiului Turda,
Gabriela Blanita jr. Elena Mihaela Mărginean
Intocmit,Insp spec Mariana Marginean