
UAT Municipiul Turda anunță prelungirea termenului limită de depunere a dosarelor de aplicație la selecția de parteneri privați pentru încheierea unui Acord de Parteneriat, în vederea elaborării și depunerii cererii de finanțare aferente unui proiect în cadrul Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, Axa prioritară 5 – Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, Obiectivul tematic 9: Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, Prioritatea de investiții 9.vi: Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii, Obiectivul specific 5.1: Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate (roma și non-roma) din orașe cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populație aparținând minorității roma, prin implementarea de măsuri/ operațiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC.
La baza deciziei de prelungire a termenului limită de depunere este constatarea nedepunerii niciunui dosar de participare din partea vreunui agent economic, cu trei ore înainte de termenul inițial. De asemenea, nu am fost contactați pentru a furniza informații suplimentare sau pentru a fi informați de intenția participării la procedura de selecție de nici un agent economic.
Pentru a facilita posibilitatea tuturor agenților economici de a-și manifesta intenția intrării în parteneriat cu UAT Municipiul Turda și pentru a evita situația imposibilității depunerii cererii de finanțare din cauza lipsei unui partener agent economic, noul termen limită de depunere a dosarelor este 08.11.2016, ora 12:00. Pe plicul sigilat se va specifica: „În atenţia Primăriei Municipiului Turda, pentru selecţia de parteneri POCU AP 5/PI 9.vi/OS 5.1”.
Procedura de selecție se desfășoară în conformitate cu Ghidul Solicitantului – condiții generale (POCU 2014-2020), cu Ghidul Solicitantului – condiții specifice (POCU 5.1) și cu Metodologia de selecție a partenerilor, atașate acestui anunț.
Principalele activităţi ce vor fi derulate în cadrul proiectului sunt:
– Activitatea cadru I: Înființarea noului GAL conform cerințelor DLRC pentru perioada de programare 2014-2020;
– Activitatea cadru II: Delimitarea comunității marginalizate și a teritoriului SDL, inclusiv a zonei/zonelor urbane marginalizate;
– Activitatea cadru III: Animarea partenerilor locali și mobilizarea comunității marginalizate vizate de SDL;
– Activitatea cadru IV: Elaborarea SDL și a listei indicative de intervenții prin care GAL consideră că vor fi atinse obiectivele strategiei de dezvoltare locală.
Activitățile care vor face obiectul prezentului parteneriat se vor desfășura pe o perioadă de 6 luni, iar partenerii privați își vor asuma prin dosarul de participare una sau mai multe dintre acestea.
Date de contact: Serviciul Finanțări Externe și Relații Internaționale; Tel. 0264.311.630, e-mail: primaria@primariaturda.ro.
