Consiliul Local al Municipiului Turda intrunit in sedinta ordinara in data de 26.10.2017 .
Luând în dezbatere proiectul de hotarare privind aprobarea transformării Adăpostului pentru femei şi copii victime ale violenţei domestice în Locuinţă protejată pentru adulţi cu probleme de sănătate mintală cu un număr de 10 locuri, organigramei, statului de funcţii, numărului de personal, ale Serviciului Public de Asistenta Sociala Turda, proiect elaborat din initiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Analizând raportul de specialitate nr. 7768/17.10.2017 al Serviciului Public de Asistenţă Socială Turda privind aprobarea transformării Adăpostului pentru femei şi copii victime ale violenţei domestice în Locuinţă protejată pentru adulţi cu probleme de sănătate mintală cu un număr de 10 locuri, organigramei, statului de funcţii, numărului de personal, ale Serviciului Public de Asistenta Sociala Turda;
Având în vedere prevederile Legii nr. 292/2011 – legea asistentei sociale, ale Ordonanţei Guvernului nr. 68/2003, privind serviciile sociale, ale HG nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, ale Legii nr. 487/2002 – legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice, ale Strategiei Naţionale privind protecţia socială şi integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap (2014-2020), ale HG nr. 90/2003 privind regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului public de asistenţă socială aprobat prin HCL nr. 285/2017 şi ţinând cont şi de faptul că Adăpostul pentru femei şi copii victime ale violenţei domestice nu a mai fost acreditat, dat fiind faptul că în ultima perioadă s-a înregistrat un număr redus de beneficiari ai adăpostului;
Ţinând cont de avizul comisiei de specialitate nr. 1- pentru buget – finante, prognoze economice, a Consiliului Local al municipiului Turda;
În baza prevederilor art. 36, alin. 2, lit. a, alin. 3, lit. b, alin. 6, lit. a, pct. 2, art. 45, alin. 1 şi alin. 6, ale art. 115, alin. 1, lit. b, din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Turda;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă menţinerea activităţii Centrului de consiliere pentru femei şi copii victime ale violenţei domestice.
Art. 2. Se aprobă transformarea Adăpostului pentru femei şi copii victime ale violenţei domestice în Locuinţă protejată pentru adulţi cu probleme de sănătate mintală cu un număr de 10 locuri în Turda, str. Avram Iancu nr. 12.
Art. 3. Se aprobă organigrama, numărul de personal şi statul de funcţii ale Serviciului Public de Asistenţă Socială Turda, anexe ale prezentei hotărâri.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului municipiului, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, Serviciului Public de Asistenţă Socială Turda în vederea ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Moldovan Emil
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letiţia Mic
VOTURI: pentru 20
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numarul consilierilor participanţi la vot este 20.
