Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit în sedinta ordinara în data de 28.02.2017;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea Bugetului de Venituri si Cheltuieli al Societatii Turda Salina Durgau SA, aferent exercitiului financiar al anului 2017, proiect elaborat din initiativa Primarului Municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
În considerarea prevederilor Ordinului Ministerului Finantelor Publice nr. 20/2016 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia, ale OG 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, ale art. 111, alin. 2, lit. e din legea 31/1990 privind societatile, ale art. 10.2, lit. e din Actul Constitutiv al Societatii Turda Salina Durgau SA;
Tinând seama de prevederile art. 41 alin. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Luând în considerare Hotărârea Consiliului de Administratie al Societăţii Turda Salina Durgău SA nr. 10/14.02.2017, raportul de specialitate al Serviciului Administraţie Publică Locală, avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local al municipiului Turda nr. 1 buget-finante, prognoze economice , investitii;
In temeiul prevederilor art. 36 alin. 1, alin. 3, lit. c, ale art. 45 alin. 2 lit. b, art. 49, art. 63 alin. 1 lit. c şi alin. 4 lit. c, precum şi ale art. 115 alin. 1 lit. b, alin. 3, alin. 5 şi alin. 6, din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă Bugetul de Venituri si Cheltuieli al Societăţii Turda Salina Durgău SA, aferent exercitiului financiar al anului 2017, conform Anexelor nr. 1-5, părţi integrante din prezenta hotărâre.
Art. 2. Reprezentantul Municipiului Turda in Adunarea Generala a Actionarilor Societăţii Turda Salina Durgău SA, domnul Robert Cojan, va avea mandatul expres de a emite hotararea AGA de aprobare a bugetului de venituri si cheltuieli, conform art. 1 din prezenta hotărâre. Adunarea Generala Ordinară a Actionarilor SC Turda Salina Durgău SA va avea loc in maxim 3 zile de la comunicarea hotărârii consiliului local către mandatar.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului municipiului, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, precum şi Direcţiei Economice, reprezentantului Municipiului Turda in Adunarea Generala a Actionarilor Societăţii Turda Salina Durgău SA, domnul Robert Cojan si Societăţii Turda Salina Durgău SA în vederea ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ,
Anca Doru Paul Ioan
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia MIC
VOTURI:
pentru 14
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 14.
