Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în sedinţa ordinară din data de 29.06.2017;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul municipiului Turda, Cristian-Octavian Matei, cu privire la deplasarea unei delegaţii a municipiului Turda la Angouleme (Franta), în perioada 7 – 17 iulie 2017;
Având în vedere invitaţia ”Comitetului de Înfrățire Angouleme-Orașe străine” din Angouleme (Franta) de a participa la mobilitatea pentru tineri organizată de comitet pentru a-și celebra 40 de ani de existență şi raportul de specialitate al Serviciului Finanţări Externe şi Relaţii Internaţionale nr. 12650 / 15.06.2017;
Având în vedere prevederile HGR 518/1995, privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare şi HGR 436/2002, privind deplasarea în străinătate a personalului român;
Ţinând cont de avizul Comisiei de specialitate nr. 1 pentru buget, prognoze economice şi investiţii şi nr. 5 pentru învaţământ, cultură, sănătate, tineret, sport şi turism, ale Consiliului Local al Municipiului Turda;
În conformitate cu prevederilor art. 36, alin. 2, litera e, alin. 7, litera c, art. 45 alin. 1, alin. 2 şi alin. 6 din Legea nr. 215/2001, privind administratia publică locală, republicată şi al Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Turda;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă deplasarea la Angouleme (Franta), în perioada 7 – 17 iulie 2017, în vederea participării la mobilitatea pentru tineri organizată de “Comitetul de Înfrățire Angouleme – Orașe străine” pentru a-și celebra 40 de ani de existență, a unei delegaţii a Municipiului Turda formată din 13 sportivi din grupa de vârstă 14-16 ani și 2 antrenori, reprezentanți ai clubului de volei CSS Turda și ai clubului de handbal AHC Potaissa Turda.
Art. 2. Cheltuielile privind deplasarea se suportă de către Municipiul Turda conform prevederilor legale.
Art. 3. Cheltuielile cu cazarea și masa sportivilor și a antrenorilor la Angouleme vor fi suportate de către organizatorii evenimentului.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului municipiului, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituției Prefectului Județului Cluj, precum și Direcţiei Economice şi Serviciului Finanţări Externe şi Relaţii Internaţionale în vederea ducerii la îndeplinire și se aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda și postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ,
Sălăgean Aron Adrian
CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letiţia Mic
VOTURI : pentru 17
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanti la vot este 17.
