Consiliul Local al Municipiului Turda, intrunit in sedinta extraordinara in data de 13.02.2018;
Luand in dezbatere proiectul de hotarare privind aprobarea modificarii HCL nr. 372/2017 privind exprimarea acordului Consiliului Local al Municipiului Turda în vederea predării în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a podului peste râul Arieş, situat pe DN1 km 444+840, elaborat din initiativa Primarului Municipiului Turda dl. Cristian Octavian Matei;
Având în vedere adresa Ministerului Finantelor Publice nr. 573.512/07.02.2018, raportul de specialitate al Serviciului Administraţie Publică Locală;
În temeiul dispozitiilor art. 2, alin. 3, art. 6, alin. 1, art. 22^1, alin. 1 din O.G. nr. 43/1997 – republicata – privind regimul juridic al drumurilor, ale art. 36, alin. 1, alin. 2, lit. c, alin. 9, si art. 45 alin. 1, alin. 2, lit. e şi alin. 6, art. 115, alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001 republicata, privind administratia publica locala si ael Regulamentului de functionare a Consiliului Local al Municipiului Turda;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă modificarea articolului 1 din HCL nr. 372/2017 care va avea următorul cuprins:
“Se exprimă acordul Consiliului Local al Municipiului Turda pentru preluarea podului peste râul Arieş situat pe DN1 km 444+840 inscris in Cf. nr.63237 Turda, nr. Cadastral 63237, avand urmatoarea descriere: ” S construita la sol: 365 mp; Pod din beton armat cu o lungime totala de 145,86 metri(6 deschideri x 24,31metri, construit in anul 1965” din administrarea Consiliului Local al Municipiului Turda in administrarea Ministerului Transporturilor si in concesiunea Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., in vederea realizarii de catre Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A a activitatilor de interes national in domeniul administrarii drumurilor nationale.”
Art. 2. Restul articolelor Hotărârii nr. 372/2017 a Consiliului Local al Municipiului Turda rămân neschimbate.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, Consiliului Judeţean Cluj, Serviciului Administratie Publica Locala si Directiei Tehnice în vederea ducerii la îndeplinire, şi se aduce la cunoştinţă publică prin afisare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Micu Ovidiu Dorel
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia Mic
VOTURI:
pentru 20
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 20.
