Hotărârea nr. 215 privind desemnarea reprezentantului Municipiului Turda in Adunarea Generala a Asociatilor Societatii Administrarea Patrimoniului Imobiliar Turda SRL
Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit în sedința ordinară din data de 26.11.2020;
Luând în dezbatere proiectul de hotărare privind desemnarea reprezentantului Municipiului Turda în Adunarea Generală a Asociatilor societatii Administrarea Patrimoniului Imobiliar Turda SRL, proiect elaborat din initiativa Primarului Municipiului Turda, domnul Matei Cristian Octavian.
Având în vedere raportul de specialitate nr. 23761/19.11.2020 al Serviciului Administraţie Publică Locală din cadrul Primăriei municipiului Turda, precum și avizul comisiei de specialitate avizul comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului Local al Municipiului Turda – administraţie publică locală, servicii publice, regii, pieţe, comerţ, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic, ordine publică şi apărare a Consiliului local al municipiului Turda;
Ținând cont de prevederile art. 194, lit. b, 1art. 95 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale.
În temeiul prevederilor art. 129, alin. 3, lit c, art. 139, alin. 6, alin. 7 ale art. 196, alin. 1, lit. a, din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi ale Regulamentului de organizare și functionare al Consiliului Local al municipiului Turda,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se desemnează reprezentantul Municipiului Turda în Adunarea Generala a Asociatilor societăţii Administrarea Patrimoniului Imobiliar Turda SRL, în persoana domnului Sârbu Paul Marius, cetatean român, născut la data de….
Art. 2. Reprezentarea in AGA va fi facută in baza unui mandat special din partea Consiliului Local.
Art. 3. La data adoptării prezentei hotărâri, orice altă prevedere contrară îşi încetează aplicabilitatea.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituției Prefectului Județului Cluj, precum și societății Domeniul Public Turda SA, societății Administrarea Patrimoniului Imobiliar Turda SRL, persoanei desemnate, în vederea ducerii la îndeplinire și se aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda și postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Năstase Paul
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL general al municipiului TURDA,
Jr. Mărginean Elena Mihaela
VOTURI:
pentru 13
împotrivă 7
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 20.
