Hotărârea nr. 53 privind aprobarea prelungirii contractului de concesionare nr. 104/31.07.2001
Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit în şedinţa ordinară din data de 25.03.2021;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea prelungirii contractului de concesionare nr. 104/31.07.2001, elaborat din iniţiativa Primarului Municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Având în vedere raportul de specialitate nr.4307/24.02.2021 al Serviciului Evidenţa Patrimoniului şi avizul comisiei de specialitate nr. 3 – pentru urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, protecţia mediului şi investiţii a Consiliului Local al Municipiului Turda;
Ținând seama de dispoziţiile art. 129 alin. 1, alin. 2 lit. c), alin. 6, lit. a), lit. b), art. 136 alin. (1), art. 139, alin. 1, art. 196, alin. 1, lit. a), art. 306, alin. 3 din Ordonanţă de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Turda,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă prelungirea cu o durata de 9 ani si 9 luni a contractului de concesionare cu nr. 104/31.07.2001 încheiat între Municipiul Turda, pe de o parte și dl. Barbos Sergiu – Adrian, pe de altă parte, având ca obiect terenului situat în Turda, str. Aviatorilor nr. 26 D, în suprafață de 48 mp, înscris în CF nr. 62664 Turda (CF vechi nr. 7548 Oprișani), nr. top 510/1/1/1/1/3.
Art. 2. Prelungirea devine operantă începând cu data de expirare înscrisă în contract.
Art. 3. Redeventa aferenta contractului de concesionare nr. 104/31.07.2001 este de 6.680 lei, conform Raportului de evaluare nr. 21/07.01.2021 întocmit de către IRF Consulting SRL, care este parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4. Plata redeventei se va face trimestrial, în rate egale, pe o durata de 1 an de la momentul semnării actului adițional de prelungire a contractului. Plata redevenței se face până în ultima zi lucrătoare pentru trimestrul în curs. Neplata la termen a redevenței atrage o majorare de întârziere de 1% calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență. La începutul fiecărui an calendaristic, redevența va fi actualizată cu indicele de inflație.
Art. 5. Facturarea, urmărirea și încasarea contravalorii contractului se va face de către Direcția Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Municipiului Turda.
Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, precum și Direcției Impozite și Taxe Locale și Serviciului Evidenţa Patrimoniului, în vederea ducerii la îndeplinire, domnului Barbos Sergiu – Adrian şi se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Năstase Paul
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL general al municipiului TURDA,
Jr. Mărginean Elena Mihaela
VOTURI: pentru 21
împotrivă –
abțineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 21.
