Hotărârea nr. 59 privind aprobarea PUZ/RLU – Construire supermarket LIDL, amenajări accese și locuri de parcare în incintă, amplasare panouri publicitare și totem, racorduri la utilități, împrejmuire, în Municipiul Turda, Piața Romană nr. 17
Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în ședința ordinară din data de 22.04.2021;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea PUZ/RLU – Construire supermarket LIDL, amenajări accese și locuri de parcare în incintă, amplasare panouri publicitare și totem, racorduri la utilități, împrejmuire, în Municipiul Turda, Piața Romană nr. 17, elaborat din inițiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
În baza Avizului de Oportunitate emis de Primăria municipiului Turda nr. 2/05.06.2019, reactualizat cu data de 04.10.2019 și actualizat cu nr. 2/30.04.2020;
Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Cadastru nr. 779/70/U din 12.04.2021;
Ținând seama de avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local nr. 3 pentru ecologie, protecția mediului, urbanism și amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public și privat, investiţii;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor republicată cu completări și modificări ulterioare și în baza Legii nr. 350/2001privind amenajarea teritoriului și urbanismul cu completări și modificări ulterioare;
În temeiul prevederilor art.129 alin.1 și alin.2. lit.c) și alin.6 lit.c), al art.139 alin.1, alin 3 lit. e) și art. 196 alin. 1 lit a) din O.U.G.R. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, precum și ale Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Local al municipiului Turda,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă PUZ/RLU – Construire supermarket LIDL, amenajări accese și locuri de parcare în incintă, amplasare panouri publicitare și totem, racorduri la utilități, împrejmuire, în Municipiul Turda, Piața Romană nr. 17 în baza Avizului Arhitectului Şef/C.T.A.T.U. nr. 2/12.04.2021 și a Raportului asupra informării și consultării publicului nr. 779/70/M din 15.02.2021, cu următorii indici urbanistici în UTR C5-1 pe subzone:
C5-1a regim de înălțime max. 4 niveluri; P.O.T. max=60%; C.U.T.max.=2.4; spații verzi min. 20% cu prevederea de minim 10 arbori plantați pe 1000 mp;
C5-1b regim de înălțime max. 2 niveluri supraterane, cu Hmax. streașină/atic=10,0m; P.O.T.max.=30%; C.U.T.max.=0,4; spații verzi min 20% cu prevederea de minim 10 arbori plantați pe 1000 mp;
V cu Va1 spații verzi amenajate cu acces public nelimitat și Vpr zonă verde de protecție a infrastructurii tehnico-edilitare (electrica) cu POT=0,0%, CUT=0,0, doar amenajări de alei pietonale, dotări de mobilier urban carecteristic parcurilor plantate și infrastructură tehnico-edilitară;
UTR IN5 zonă cu industrie nepoluantă accesibil din Piața Romană – unde rămâne în vigoare RLU/PUG definit în teritoriu ca fâșia de promenadă pietonală verde pe partea estică a vechii UTR de-a lungul malului râului Arieș, zonă în parte proprietatea Prodvinalco și parte domeniul public administrat de apele naționale;
și următoarele condiții administrativ-teritoriale:
Subzonificarea teritorială propusă cu modificarea UTR-lor prin prezentul PUZ/RLU, menționată și în Planșa A04 cu proprietăți asupra terenurilor și obiective de utilitate publică, după aprobarea în Consiliul Local al municipiului Turda va constitui baza în urma căreia se va dezmembra cadastral parcela cu nr. cad. 64830 în 6 părți.
Prezentarea la documentația P.A.C. anterior autorizării, a următoarelor acte:
extrasele de carte funciară a celor 6 parcele rezultate în urma dezmembrărilor cu înscrierile referitoare la situl arheologic Potaissa cu cod CJ-I-s-a-07210.01,
prezentarea extrasului de carte funciară a parcelei fostei fabrici de bere cu înscrierea referitoare la statutul de monument istoric și de arhitectură industrială Fosta Fabrică de bere Turda (sec. XIX) clasat cu cod CJ-II-m-B-07787, și cu înscrierea corpului C2 privind construcția casei de reglare gaze naturale, asemenea clădire de importanță istorică în domeniul arhitecturii utilitare de epocă.
Art. 2. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituției Prefectului Județului Cluj, precum și Arhitectului Șef și Serviciului Urbanism, Autorizații de Construire și Cadastru în vederea ducerii la îndeplinire, și se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda și postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Năstase Paul
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL general al municipiului TURDA,
Jr. Mărginean Elena Mihaela
VOTURI: pentru 21
împotrivă –
abțineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 21.
