Locație ideală pentru evenimente, conferințe și întâlniri
Rezervă acum

Hotărârea  nr. 99 privind rectificarea bugetului pe anul 2021

Hotărârea  nr. 99 privind rectificarea bugetului pe anul 2021

 

Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în şedinţa extraordinară din data de 10.06.2021.

Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului pe anul 2021,  proiect elaborat din iniţiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;

Având în vedere raportul de specialitate al Direcției Economice nr. 13.499 / 09.06.2021, precum şi avizul comisiei de specialitate nr. 1- pentru buget – finanţe, prognoze economice;

Ţinând seama de prevederile Legii nr. 15/08.03.2021 de aprobare a Bugetului de stat pentru anul 2021, ale Legii nr. 273 / 2006 privind finanțele publice locale, actualizată;

În temeiul prevederilor art. 129, alin. 2, lit. b, alin. 4, lit. a, art. 136, alin. 1 și alin. 2, art. 139, alin. 3, lit. a și ale art. 196, alin. 1, lit. a  din OUG nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al municipiului Turda,

 

 

H O T Ă R Ă Ş T E:

 

 

Art. 1. Se aprobă rectificarea bugetului local, cu suma de 2.521.971 lei, conform anexei 1.02 pentru venituri, 2.02 pentru cheltuieli şi anexei 3 pentru investiţii .

Art. 2. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al municipiului Turda, în termenul prevazut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, precum şi Direcţiei Economice, Direcţiei Tehnice, Direcţiei Impozite şi Taxe Locale, serviciilor de specialitate şi unităţilor subordonate în vederea ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunostinta publica prin afisare la sediul Consiliului Local Turda si postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

Năstase Paul

 

CONTRASEMNEAZĂ

SECRETARUL general al municipiului TURDA,

Jr. Mărginean Elena Mihaela

 

VOTURI:   pentru       20

împotrivă   –

abțineri      –

Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.

Numărul consilierilor participanţi la vot este 20.

 

Vezi hotărârea completă

X