Locație ideală pentru evenimente, conferințe și întâlniri
Rezervă acum

Hotărârea nr. 100 privind aprobarea aderării Municipiului Turda la “Ocolul Silvic Șoimul Arieș Regie Autonomă”, aprobarea semnării contractului de asociere, precum și a Regulamentului activității de administrare a pădurilor în regim silvic

Hotărârea nr. 100 privind aprobarea aderării Municipiului Turda la “Ocolul Silvic Șoimul Arieș Regie Autonomă”, aprobarea semnării contractului de asociere, precum și a Regulamentului activității de administrare a pădurilor în regim silvic

Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în şedinţă extraordinară din data de 28.04.2022;
Având în vedere:
– existența unui fond forestier aflat în proprietatea publică a unității administrativ-teritoriale Municipiul Turda, Județul Cluj,
– necesitatea înființării unei structuri în vederea gospodăririi și administrării pădurilor în regim silvic, pe principiul efecienței economice,
– discuțiile purtate cu reprezentanții altor 17 unități administrativ-teritoriale interesate să adere la o astfel de structură,în perspectiva gospodăririi în regim silvic a suprafețelor de pădure proprietate publică aparținând comunelor orașelor, municipiilor, care au avut ca rezultat ideea constituirii unei astfel de structuri – Regia Autonomă “Ocolul Silvic Șoimul Arieș”, ce va avea ca scop gospodărirea durabilă şi unitară, în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice şi ale normelor de regim silvic, a fondului forestier avut în administrare, în vederea creşterii contribuţiei pădurilor la îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi la asigurarea economiei naţionale cu lemn, cu alte produse ale pădurii şi cu servicii specifice silvice,
– pentru dobândirea personalității juridice și pentru a putea fi desfășurată activitatea de silvicultură este necesară aprobarea în prealabilă a Contractului de asociere între unitățile administrativ-teritoriale, precum și a unui Regulament al Regiei Autonome “Ocolul Silvic Soimul Aries”,
Luând în dezbatere:
– proiectul de hotărâre privind aprobarea aderării Municipiului Turda la “Ocolul Silvic Șoimul Arieș Regie Autonomă”, aprobarea semnării contractului de asociere, precum și a Regulamentului activității de administrare a pădurilor în regim silvic, elaborat din iniţiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian-Octavian Matei;
– referatul de aprobare – expunere de motive nr. 12336 din 27.04.2022, întocmit de inițiatorul proiectului de hotărâre, Primarul Municipiului Turda, domnul Cristian-Octavian Matei, prin care se propune aderarea Municipiului Turda la “Ocolul Silvic Șoimul Arieș Regie Autonomă”, aprobarea semnării contractului de asociere, precum și a Regulamentului activității de administrare a pădurilor în regim silvic,
– raportul de specialitate comun al Biroului administrare fond funciar și registru agricol, Serviciului urbanism, amenajarea teritoriului și cadastru, Serviciului evidență patrimoniu, nr. 12336 din data de 27.04.2022, prin care se apreciază că se impune supunerea spre dezbatere și aprobare a proiectului de hotărâre nr. 92 din data de 27.04.2022 privind aderarea Municipiului Turda la “Ocolul Silvic Șoimul Arieș Regie Autonomă”, aprobarea semnării contractului de asociere, precum și a Regulamentului activității de administrare a pădurilor în regim silvic,
Luând în considerare dispozițiile:
– art. 10 alin. 2 lit. b, art. 12, alin. 1 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, republicată,
– art. 226, art. 227 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată,
-H.G. nr. 483/2006 pentru aprobarea atribuţiilor ocoalelor silvice de stat şi ale celor constituite ca structuri proprii, a obligaţiilor ce revin deţinătorilor de păduri, în vederea respectării regimului silvic, precum şi a Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 356 din 20 aprilie 2006,
– Ordinului nr. 1112/2018 pentru aprobarea conţinutului registrului naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice, a modelului documentelor de constituire, organizare şi funcţionare, a procedurii de constituire şi autorizare pentru toate ocoalele silvice şi a atribuţiilor acestora, emis de către Ministerul Apelor și Pădurilor, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1051 din 12 decembrie 2018,
– Legii nr. 15/1990 pentru reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 98 din 08 august 1990, coroborate cu cele ale HG nr. 266/1993 privind ramurile și domeniile în care funcționează regiile autonome de interes national, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 156 din 09 iulie 1993,
Ținând seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. 1, alin. 2, lit. c, alin. 6, lit. a, art. 136, alin. 1, art. 139, alin. 3, lit. f, art. 196, alin. 1, lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și de cele ale Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al municipiului Turda,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1. Se aprobă asocierea Municipiului Turda, cu o suprafaţă de 777,34 ha pădure de folosinţă forestieră, cu: Comuna Aiton, Comuna Baciu, Comuna Ceanu Mare, Comuna Ciurila, Comuna Luna, Comuna Mihai Viteazu, Comuna Moldovenesti, Comuna Papiu Ilarian, Comuna Petrestii de Jos, Comuna Sandulesti, Comuna Sanger, Comuna Taureni, Comuna Tritenii de Jos, Comuna Tureni, Comuna Valea Larga, Comuna Viisoara, Comuna Zau de Campie, în vederea constituirii Regiei Autonome „Ocolul Silvic Soimul Aries”, ce va funcţiona în vederea gospodăririi şi administrării pădurilor în regim silvic, pe principiul eficienţei economice.
Art. 2. Se aprobă demararea procedurilor de constituire a Regiei Autonome “Ocolul Silvic Soimul Aries”, cu sediul în com. Gilau, str. Principala Nr. 221-222, jud. Cluj, în vederea gospodăririi fondului forestier propriu al unităţilor administrativ-teritoriale: Comuna Aiton, Comuna Baciu, Comuna Ceanu Mare, Comuna Ciurila, Comuna Luna, Comuna Mihai Viteazu, Comuna Moldovenesti, Comuna Papiu Ilarian, Comuna Petrestii de Jos, Comuna Sandulesti, Comuna Sanger, Comuna Taureni, Comuna Tritenii de Jos, Municipiul Turda, Comuna Tureni, Comuna Valea Larga, Comuna Viisoara, Comuna Zau de Campie.
Art. 3. Se împuternicește Primarul Municipiului Turda pentru semnarea Contractului de asociere conform Anexei 1 parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru asocierea în cadrul Regiei Autonome “Ocolul Silvic Soimul Aries”.
Art. 4. Se aprobă Regulamentul activităţii de administrare a pădurilor în regim silvic, pentru Regia Autonomă “Ocolul Silvic Soimul Arieș” prevăzută la art. 2 din prezenta hotărâre, conform Anexei 2, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 5. Acordul de asociere prevăzut în Anexa 1 si Regulamentul prevăzut în Anexa 2 produc efecte juridice după ducerea la îndeplinire a prevederilor art. 1, 2 si 3 din prezenta hotărâre.
Art. 6. Prezenta hotărâre poate fi contestată la Tribunalul Cluj, în condiţiile şi în termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 7. a) Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Turda, Biroului Administrare Fond Funciar și Registru Agricol, Serviciului Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Cadastru, Serviciului Evidență Patrimoniu, Direcției Impozite și Taxe Locale, Direcției Economice, celorlalte unități administrativ-teritoriale ce și-au manifestat intenția constituirii Regiei Autonome “Ocolul Silvic Soimul Aries” (Comuna Aiton, Comuna Baciu, Comuna Ceanu Mare, Comuna Ciurila, Comuna Luna, Comuna Mihai Viteazu, Comuna Moldovenesti, Comuna Papiu Ilarian, Comuna Petrestii de Jos, Comuna Sandulesti, Comuna Sanger, Comuna Taureni, Comuna Tritenii de Jos, Comuna Tureni, Comuna Valea Larga, Comuna Viisoara, Comuna Zau de Campie), precum și Instituției Prefectului – Județul Cluj în vederea efectuării controlului legalității.
b)Publicitatea hotărârii se va asigura prin afișare la sediul Primăriei Municipiului Turda și pe pagina de internet www.primariaturda.ro
Art. 8.Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Sârbu Paul Marius

CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL general al municipiului TURDA,
Jr. Mărginean Elena Mihaela

VOTURI: pentru 12
împotrivă 2
abțineri 4
Numărul total al consilierilor în funcţie este 20.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 18.

Vezi hotărârea completă