Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit în sedinţa ordinara din 31.03.2016;
Luând in dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea unor măsuri de funcţionare a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj pentru anul 2016, elaborat din iniţiativa Primarului municipiului Turda, domnul Tudor Stefanie;
Având in vedere adresa nr. 78/09.02.2016 a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj, prin care s-a comunicat Decizia nr. 2/01.02.2016 a Consiliului Director, precum şi raportul de specialitate al Administratorului Public, precum si avizul Comisiei de specialitate nr. 1 a Consiliului Local al municipiului Turda pentru buget, finanţe, prognoze economice, investitii;
În conformitate cu prevederile art. 12 şi ale art. 36, alin. 2, lit. e din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale OG nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda nr. 62/07.05.2009;
Fiind îndeplinite prevederile cuprinse în art. 44, alin. 1 din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
In temeiul prevederilor art. 45 şi ale art. 115, alin. 1, lit. “b”, din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala, republicată, cu modificările şi completările ulterioare si ale Regulamentului de functionare al Consiliului Local al Municipiului Turda;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. (1) Se aprobă cotizaţia pentru anul 2016 a Municipiului Turda la susţinerea activităţilor Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj, în cuantum de 14447 lei.
(2) Cotizaţia prevăzută la alineatul (1) va fi virată în contul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj.
Art. 2. Se mandatează reprezentantul Municipiului Turda în AGA la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj, dl. consilier Felezeu Cristian George, pentru aprobarea cotizaţiei pentru anul 2016.
Art. 3. Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarului municipiului Turda, Direcţiei Economice, precum şi persoanei mandatate.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică Primarului municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda, Direcţiei Economice, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECO-METROPOLITAN Cluj, persoanei mandatate, precum şi Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj.
PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ
Cordis Lucian
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA
Jr. Paula Letiţia Mic
VOTURI: pentru 18
împotriva –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numarul consilierilor participanţi la vot este 18.
