Hotărârea nr. 1 privind aprobarea valorilor actualizate ale principalilor indicatori tehnico economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții „Înființarea Secției Etnografice a Muzeului de Istorie Turda”
Consiliul Local al Municipiului Turda întrunit în şedinţa extraordinară din data de 15.01.2021;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea valorilor actualizate ale principalilor indicatori tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții „Înființarea Secției Etnografice a Muzeului de Istorie Turda”, iniţiat de Primarul Municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Având în vedere referatul de aprobare al Primarului Municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei, raportul de specialitate al Serviciului Finanțări Externe și Relații Internaționale, înregistrat cu nr. 586/11.01.2021 prin care se consemnează valorilor actualizate ale principalilor indicatori tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții ”Înființarea Secției Etnografice a Muzeului de Istorie Turda”;
Ţinând cont de avizul comisiilor de specialitate nr. 1 – pentru buget-finante, prognoze economice, investiții şi nr. 3 – pentru urbanism și amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public și privat, protecția mediului, investiții, ale Consiliului Local al Municipiului Turda;
Având în vedere prevederile art. 129, alin. 2, lit. b, alin. 4, lit. d, art. 139, alin. 1, art. 196, alin. 1, lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum și ale Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Turda,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă valorile actualizate ale principalilor indicatori tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiții „Înființarea Secției Etnografice a Muzeului de Istorie Turda”, înscrisi în Anexa nr. 1 și Anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Începând cu data aprobării prezentei, orice alte prevederi contrare își încetează aplicabilitatea.
Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului Municipiului Turda, Instituției Prefectului Județului Cluj, precum și Direcției Economice și Serviciului Finanțări Externe și Relații Internaționale în vederea ducerii la îndeplinire și se aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda și postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro .
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Năstase Paul
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL general al municipiului TURDA,
Jr. Mărginean Elena Mihaela
VOTURI:
pentru 14
împotrivă –
abțineri 6
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 20.
