Locație ideală pentru evenimente, conferințe și întâlniri
Rezervă acum

Hotărârea nr. 11 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al municipiului Turda pe anul 2023

Hotărârea nr. 11 privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al municipiului Turda pe anul 2023

Consiliul Local al municipiului Turda întrunit în şedinţă ordinară din data de 31.01.2023.
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Turda pe anul 2023, proiect elaborat din iniţiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Având în vedere referatul de aprobare a domnului primar Cristian Octavian Matei, raportul de specialitate comun al Direcțiilor Economice și Strategie și Dezvoltare Locală nr. 2430/20.01.2023 privind fundamentarea proiectului de buget al UAT Municipiul Turda pentru anul 2023, precum și avizul favorabil al comisiilor de specialitate nr. 1 – pentru buget – finanţe, prognoze economice, nr. 2- pentru administraţie publică locală, servicii publice, regii, pieţe, comerţ, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic, ordine publică şi apărare, nr. 3 – pentru urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, protecţia mediului şi investiţii, nr, 4 – pentru muncă şi protecţie socială, protecţia copilului, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, culte, minorităţi și nr. 5 – pentru învăţământ, cultură, sănătate, tineret, sport şi turism, ale Consiliului local al municipiului Turda;
Ţinând seama de prevederile Legii nr. 368/2022 de aprobare a Bugetului de stat pentru anul 2023, Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale; HCL nr. 230 din 31.10.2022 privind stabilirea cuantumului si numarului burselor aferente anului scolar 2022-2023 pentru elevii din unitatile de invatamant preuniversitar de stat din municipiul Turda; HCL nr. 256 din 24.11.2022 privind mentinerea cuantumului chiriilor pentru spatiile si terenurile cu alta destinatie decat locuinta si a diferitelor tarife pe anul 2023 la nivelul anului 2022, aprobate prin HCL nr. 190/25.11.2021; HCL nr. 268 din 22.12.2022 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale, precum si a taxelor speciale pe anul 2023 si HCL nr. 269 din 22.12.2022 privind stabilirea impozitelor pentru autovehiculele grele de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone pe anul 2023; HCL nr. 1 din 17.01.2023 privind utilizarea excedentului bugetar pentru finantarea cheltuielilor sectiunii de dezvoltare; Decizia nr. 1 din 04.01.2023 privind aprobarea utilizarii excedentului sectiunii de functionare pe anul 2022 din excedentul anual al bugetului Teatrului National Aureliu Manea Turda, rezultat la inchiderea exercitiului bugetar la 31.12.2022
Având în vedere prevederile art. 129 alin. 2 lit. (b), alin.4 lit. (a), art. 136 alin. (1) și alin. (2) și art. 139 alin. 3, lit. (a) şi art. 196, alin. 1, lit. a, din Ordonanţă de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Local al municipiului Turda,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1. Se aprobă Bugetul consolidat al UAT municipiul Turda pe anul 2023 în sumă de 479.759.000 lei la venituri și de 520.613.000 lei la cheltuieli, cu un deficit de 40.854.000 lei.
Art. 2. Se aprobă bugetul local pe anul 2023 în suma de 391.598.000 lei la venituri și de 429.910.000 lei la cheltuieli, cu un deficit de 38.312.000 lei și bugetele componente conform Anexelor nr. 1A1, 1A2 și 1A3, părți integrante ale prezentei hotărâri.
Art. 3. Se aprobă bugetul instituțiilor publice și al activităților finanțate integral sau parțial din bugetul local pe anul 2023 în suma de 83.188.000 lei la venituri și de 85.730.000 lei la cheltuieli, cu un deficit de 2.542.000 lei și bugetele componente conform Anexelor nr. 1E1, 1E2, 1F1, 1G1, 1G2 si 1G3, părți integrante ale prezentei hotărâri.
Art. 4. Se aprobă bugetul creditului intern pe anul 2023 în sumă de 15.458.000 lei atât la venituri cât și la cheltuieli.
Art. 5. Se aprobă transferuri între unități ale administrației publice în valoare de 10.485.000 lei.
Art. 6. Se aprobă numărul de personal finanțat din fonduri publice conform Anexei nr. 2, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 7. Se aprobă Lista obiectivelor de investiții pe anul 2023 conform Anexei nr. 3, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 8. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituției Prefectului Județului Cluj, precum și Direcției Economice, Direcției Impozite și Taxe Locale, Direcției Strategie și Dezvoltare Locală, Direcției de Asistență Socială Turda, Spitalului Municipal Turda, Teatrului Național „Aureliu Manea”, Serviciului Public Parc Zoologic și de Agrement, Serviciului Public Poliția Locală, ordonatorilor de credite ai unităților de învățământ preuniversitar de pe raza municipiului Turda în vederea ducerii la îndeplinire și se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda și postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Sălăgean Aron Adrian

CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL general al municipiului TURDA,
Jr. Mărginean Elena Mihaela
prin sef SAPL, Munteanu Sorina Felicia

VOTURI: pentru 13
împotrivă –
abțineri 6
Numărul total al consilierilor în funcţie este 20.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 19.

Vezi hotărârea completă