Locație ideală pentru evenimente, conferințe și întâlniri
Rezervă acum

Hotărârea nr. 110 privind însuşirea de către Consiliul Local Turda a modificărilor şi completărilor inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Turda, însuşit de către Consiliul Local al Municipiului Turda în baza HCL nr. 145/1999

 

Consiliul Local al Municipiului Turda, întrunit în şedinţă ordinară în data de 26.05.2015;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind însuşirea de către Consiliul Local Turda a modificărilor şi completărilor inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Turda, însuşit de către Consiliul Local al Municipiului Turda în baza HCL nr. 145/1999, elaborat din initiativa Primarului municipiului Turda, domnul Tudor Stefanie;
Având în vedere raportul de specialitate al SEPGIS şi avizul comisiei de specialitate nr. 3 a Consiliului Local al Municipiului Turda pentru urbanism si amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public si privat, protectia mediului si investitii;
Ţinând seama de prevederile:
• Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia;
• Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată;
• HG nr. 548/1999 privind aprobarea normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, cu modificările şi completările ulterioare;
• HG nr. 969/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Cluj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Cluj, cu modificările şi completările ulterioare;
• HG nr. 1031/1999 pentru aprobarea normelor metodologice privind înregistrarea în contabilitate a bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale, cu modificările şi completările ulterioare;
• Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 3471/2008 pentru aprobarea normelor metodologice privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. 1, alin. 2, , lit. c , ale art. 45 alin. 1, alin. 3 şi alin. 6, ale art. 115 alin. 1, lit. b, din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală – republicată şi ale Regulamentului de funcţionare al Consiliului Local al municipiului Turda;

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1. Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Turda, însuşit prin HCL nr. 145/1999 se modifică după cum urmează:
• la poziţia 4, coloana nr. 2 va avea următorul cuprins: “Drum vicinal; Suprafata = 107833 metri patrati”;
• la pozitia 2123 coloana 2 va avea următorul cuprins „Teren Intravilan”, coloana nr. 3 va avea urmatorul cuprins „Teren Intravilan, situat in Turda, Piata 1 Decembrie 1918, nr. 5, in suprafata masurata de 614 metri patrati, avand numar cadastral 59550”, coloana nr. 4 va avea urmatorul cuprins „Domeniul public al Municipiului Turda cu titlu de drept lege, dobandit prin lege, cota actuala 1/1 conform CF nr. 59550 Turda”.

Art. 2. Comunicarea şi îndeplinirea prezentei se încredinteaza Primarului municipiului Turda, Secretarului municipiului Turda, Direcţiei Economice, Serviciului Evidenţă Patrimoniu şi GIS.

PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ
Cordiș Lucian

CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA
Jr. Paula Letiţia Mic

VOTURI : pentru 20
împotriva –
abţineri –
Numărul total al consilierilor in functie este 21.
Numărul consilierilor participanți la vot este 20.