Consiliul Local al Municipiului Turda, intrunit in sedinta extraordinară in data de 31.05.2016;
Luând in dezbatere proiectul de hotărâre privind acordul pentru iniţierea elaborării unui proiect în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, Cererea de Propuneri Proiecte nr. 3/2016 “Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360) în comunităţile marginalizate” AP4/Obiectiv tematic 9: Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei şi a orcărei forme de discriminare; / Prioritate de investiţii 9. ii: Integrarea socio-economică a comunităţilor marginalizate cum ar fi romi; / Obiectiv specific 4.2: Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate, prin implementarea de măsuri integrate, proiect elaborat din initiativa Primarului Municipiului Turda, domnul Tudor Ştefănie;
Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Turda;
Ţinând seama de Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020 Cererea de Propuneri Proiecte nr. 3/2016 “Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360) în comunităţile marginalizate” AP 4/PI 9.ii/OS 4.2;
În temeiul prevederilor art. 36 alin. 2, lit. b, lit. e, alin. 4, lit. e, alin. 7, lit. a, art. 45, alin. 1, alin. 2, lit. f şi alin. 6, ale art. 115 alin. 1 lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala – republicată şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al municipiului Turda;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă iniţierea elaborării unui proiect în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, Cererea de Propuneri Proiecte nr. 3/2016 “Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360) în comunităţile marginalizate” AP 4/PI 9.ii/OS 4.2.
Art. 2. Comunicarea şi ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarului Municipiului Turda, Secretarului Municipiului Turda, Direcţiei Economice şi Serviciului Public de Asistenţă Socială Turda.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ
Felezeu Cristian George
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia Mic
VOTURI: pentru 18
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numarul consilierilor participanţi la vot este 18.
