Locație ideală pentru evenimente, conferințe și întâlniri
Rezervă acum

Hotărârea nr. 12 privind vânzarea fără licitaţie publică a unui imobil – teren, situat în Turda, str. Ocnelor, nr. 1, către d-l. Baciu Dumitru si sotia Baciu Elena

 

Consiliul Local al Municipiului Turda, intrunit in sedinta ordinara in data de 29.01.2015;
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind vânzarea fără licitaţie publică a unui imobil – teren, situat în Turda, str. Ocnelor, nr. 1, către d-l. Baciu Dumitru si sotia Baciu Elena, proiect elaborat din initiativa d-lui Primar Tudor Stefanie;
Avand in vederea raportul de specialitate al SEPGIS si avizul comisiei de specialitate nr. 3 a Consiliului Local, pentru urbanism si amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public si privat, protectia mediului si investitii;
In temeiul art. 36, alin. 2, lit. c si alin. 5, lit. b , art. 123, alin. 3, art. 45, alin. 1 si alin. 3 si art. 115, alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala, republicata si a Regulamentului de functionare al Consiliului Local al Municipiului Turda;

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1. Se aprobă vânzarea fără licitaţie publică a unui imobil – teren, avand nr. cadastral 60063, apartinand domeniului privat al Municipiului Turda, situat in Turda, str. Ocnelor, nr. 1, in suprafata utila de 148 mp, către d-l. Baciu Dumitru si sotia Baciu Elena.

Art. 2. Preţul de vânzare stabilit prin raportul de evaluare, parte integrantă din prezenta hotărâre, este de 7939,16 lei la care se adauga T.V.A.

Art. 3. Plata se va face in rate lunare egale, timp de 24 luni de la data intocmirii contractului de vanzare-cumparare. La inceputul anului calendaristic, suma ramasa de plata se va indexa cu indicele de inflatie. Plata se va face in rate lunare egale pana in ultima zi lucratoare a lunii pentru care se face plata. Dupa aceasta data se percep majorari de intarziere, in cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de intarziere. Nerespectarea obligatiilor de plata cu inca 30 zile de la expirarea termenului de plata va duce la rezilierea contractului de vanzare-cumparare.

Art. 4. Contractul de vanzare-cumparare va fi incheiat de Serviciul Evidenta Patrimoniu si GIS.

Art. 5. Facturarea, urmărirea şi încasarea contravalorii contractului se va face de către Directia Economica, prin compartimentul de resort.

Art. 6. Cumpărătorul poate solicita întabularea dreptului de proprietate în C.F. numai după achitarea integrală a preţului. Cheltuielile ocazionate cu intabularea terenului vor fi suportate de cumpărător.

Art. 7. Comunicarea şi îndeplinirea prezentei se încredinţează Primarului municipiului Turda, Secretarului Municipiului Turda, Serviciului Evidenta Patrimoniu si GIS, Directiei Economice, precum si d-lui. Baciu Dumitru si sotia Baciu Elena.

PREŞEDINTE DE SEDINŢĂ
Felezeu Cristian George

CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA
Jr. Paula Letiţia Mic
VOTURI: pentru 20
împotriva –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numarul consilierilor prezenţi este 20.