Consiliul Local al Municipiului Turda, intrunit in sedinta extraordinară la data de 14.07.2014;
Luand in dezbatere proiectul de hotarare privind aprobarea primirii de noi membri in cadrul Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Apa Văii Arieşului elaborat din initiativa d-lui Primar al Municipiului Turda dl. TUDOR STEFANIE,
Tinând cont de prevederile art. 13 din Regulamentul de Organizare şi funcţionare al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apa Văii Arieşului, de prevederile Actului Constitutiv şi ale Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apa Văii Arieşului, de prevederile art. 11 alin. 1 şi 2, art. 12 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată , cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, de avizul favorabil al Comisiei nr. 2 a Consiliului Local al municipiului Turda – administraţie publică locală, servicii publice, regii, pieţe, comerţ, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, precum si de raportul de specialitate al Administratorului Public al municipiului Turda;
În conformitate cu prevederile art. 36, alin. 1, art. 45 alin 1şi 2, art. 115, alin. 1, lit. b, alin. 3, alin. 5, alin. 6 din Legea 215/2001 privind administratia publică locală republicata , cu modificarile si completarile ulterioare si ale Regulamentului de functionare al Consiliului Local al Mun. Turda ;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aproba primirea in cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apa Văii Arieşului a următoarelor unităţi administrativ – teritoriale, care vor dobândi calitatea de asociaţi : comuna Aiton şi comuna Tureni.
Art.2. Se aproba modificarea Actului Constitutiv şi Statutului ADI “ Apa Văii Arieşului” precum si a Contractului de delegare în sensul includerii noilor membrii asociaţi în cadrul ADI “ Apa Văii Arieşului” şi parte a Autorităţii Delegante din contractul de Delegare.
Art.3. Se imputerniceşte d-nul Crişan Radu Cosmin , cetăţean român , născut la data de 05.03.1981, în municipiul Turda, jud. Cluj, domiciliat în judeţul Cluj, municipiul Turda, CNP 1810305124934, să semneze în numele şi pe seama Municipiului Turda Actul Constitutiv şi Statutul ADI “ Apa Văii Arieşului” şi Actul Adiţional al Contractului de Delegare.
Art. 4. Comunicarea si indeplinirea prezentei se incredinteaza Primarului municipiului Turda, Secretarului Municipiului Turda, precum si domnului Crişan Radu Cosmin.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Felezeu Cristian George
CONTRASEMNEAZA
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Popa
VOTURI: pentru 20
împotriva
abtineri
Numarul total al consilierilor locali este 21.
Numarul consilierilor prezenti este 20.
