Hotărârea nr. 188 privind aprobarea implementării cu prioritate a proiectelor de interes public in vederea reabilitarii si modernizarii infrastructurii urbane si de interes local, apartinand domeniului public din municipiul Turda
Consiliul Local al Municipiului Turda, intrunit in sedinta ordinara din data de 29.08.2019;
Luând in dezbatere proiectul de hotarare cu privire aprobarea implementării cu prioritate a proiectelor de interes public in vederea reabilitarii si modernizarii infrastructurii urbane si de interes local din municipiul Turda, elaborat din initiativa d-lui Primar Cristian Octavian Matei;
Având in vedere raportul de specialitate comun al Serviciului Dezvoltare Publică şi Investiţii si al Serviciului Administraţie Publică Locală si avizul Comisiilor de specialitate nr. 2 pentru administrație publică locală, servicii publice, regii, piețe, comerț, agricultură, asocieri, relații cu publicul, juridic, ordine publică și apărare şi nr. 3 pentru urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, protecţia mediului, investiţii ale Consiliului Local al municipiului Turda;
În conformitate cu prevederile art. 8 și art. 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997, art. 20 și 21 din Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006, Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Tinând seama de prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se menționează următoarele avize, prevăzute de lege:
Avand in vedere prevederile ale art. 129, al. (2) lit. c, d, al. 7, art. 196, al (1), litera a, din OUG 57/2019 privind Codul administrativ precum si ale Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Turda.
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă implementarea cu prioritate a proiectelor de interes public în vederea reabilitării şi modernizării infrastructurii urbane şi de interes local, aparţinând domeniului public, din Municipiul Turda conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. La data adoptării prezentei hotărâri, orice alte prevederi cu acelaşi conţinut de reglementare îşi încetează aplicabilitatea.
Art 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, precum şi Direcţiei Economice, Direcţiei Tehnice, Serviciului Dezvoltare Publică şi Investiţii si Serviciului Administraţie Publică Locală şi se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Roş Nicolae
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL municipiului TURDA,
Jr. Paula Letitia Mic
VOTURI:
pentru 15
împotrivă –
abţineri 2
Numărul total al consilierilor în funcţie este 21.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 17.
