Hotărârea nr. 192 privind modificarea HCL nr. 22/28.02.2019 referitoare la darea în administrare către Şcoala Gimnazială Andrei Şaguna şi alternativa educaţională Waldorf Turda a unor spaţii situate administrativ în Municipiul Turda, str. Ştefan cel Mare, nr. 6, jud. Cluj
Consiliul Local al municipiului Turda, întrunit în sedinţa ordinară din data de 24.09.2020.
Luând în dezbatere proiectul de hotărâre privind modificarea HCL nr. 22/28.02.2019 referitoare la darea în administrare către Şcoala Gimnazială Andrei Şaguna şi alternativa educaţională Waldorf Turda a unor spaţii situate administrativ în Municipiul Turda, str. Ştefan cel Mare, nr. 6, jud. Cluj, proiect elaborat din initiativa Primarului municipiului Turda, domnul Cristian Octavian Matei;
Având în vedere raportul de specialitate al Serviciului Evidenţa Patrimoniului nr. 18859/17.09.2020, precum şi avizul comisiei de specialitate nr. 3 – pentru urbanism şi amenajarea teritoriului, administrarea domeniului public şi privat, protecţia mediului, investiţii, a Consiliului Local al municipiului Turda.
În baza prevederilor art. 112, alin. 1, alin. 2 din Legea nr. 1/2011 – Legea educației naționale;
Ţinând seama de dispoziţiile art. 108, lit. a, art. 129, alin. 2, lit. c, alin. 6, lit. a, alin. 7, lit. a, art. 136, alin. 1, art. 139, alin. 3, art. 196, alin. 1, lit. a, art. 297, alin. 1, lit. a, art. 299, art. 333, alin. 1, alin. 2 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi ale Regulamentului de organizare si functionare al Consiliului Local al municipiului Turda;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă modificarea art. 1 al Hotărârii Consiliului local nr. 22/28.02.2019, care va avea următorul conținut:
“Art. 1. Se aprobă darea în administrare a unor spații din imobilul proprietatea publică a Municipiului Turda, situat administrativ în Turda, str. Ștefan cel Mare, nr. 6, către Școala Gimnazială Andrei Șaguna Turda, în vederea desfășurării activităților specifice alternativei educaționale Waldorf, în următoarea componență:
– la subsol – sala de speort în suprafață de 62.02 mp
– la parter – 7 săli de clasă, 3 grupuri sociale și hol, în suprafață totală de 460,61 mp
– la etajul II – cabinet psihologic în suprafață de 16,83 mp”
Art. 2. Spațiile individualizate la art. 1 vor fi date în administrare prin protocol de predare-primire, pe perioada desfășurării activităților specifice alternativei educaționale Waldorf, în termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei hotărâri.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului municipiului Turda, în termenul prevăzut de lege, Primarului municipiului Turda, Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, precum şi Direcţiei Tehnice, Direcţiei Economice, Serviciului Administraţie Publică Locală, Serviciului Evidenţa Patrimoniului, Şcolii Gimnaziale Andrei Şaguna şi alternativei educaţionale Waldorf Turda în vederea ducerii la îndeplinire şi se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediul Consiliului Local Turda şi postare pe pagina de internet www.primariaturda.ro.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Cordiş Lucian
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETARUL general al municipiului TURDA,
Jr. Mărginean Elena Mihaela
VOTURI:
pentru 17
împotrivă –
abţineri –
Numărul total al consilierilor în funcţie este 19.
Numărul consilierilor participanţi la vot este 17.
